Marcel Mauss

I. Un necunoscut celebru: Marcel Mauss

Marcel Mauss, nepotul “fondatorului” sociologiei franceze, Emile Durkheim, colaboratorul acestuia timp de douăzeci de ani, apoi succesorul său după al doilea război mondial şi, în sfîrşit, autorul cîtorva texte celebre, printre care faimosul Eseu despre dar, şi totuşi, Mauss este aproape necunoscut. Abia în ultima vreme, în special graţie unei biografii recente, omul începe să fie văzut sub multiplele sale înfăţişări. Cît despre operă, cu toate că e ţinută la mare cinste de către cei mai renumiţi specialişti şi chiar dacă suscită o renaştere a interesului, acesta se datorează cîtorva texte foarte pragmatice ; dar situarea istorică avînd valoare de punte de legătură, motivele originalităţii sale şi mai ales resorturile contradicţiilor ca şi ale fecundităţii sale nu au fost cu adevărat explicate.

Mauss s-a născut la 10 mai 1872 la Epinal, într-o familie de evrei. Este fiul surorii lui Durkheim, care va urmări îndeaproape formarea intelectuală a nepotului său. Optează pentru studii de filosofie şi îşi susţine licenţa la universitatea din Bordeaux, unde unchiul său este profesor. Susţine examenul de agregare în filosofie la Sorbona şi, în 1895, se înscrie la secţiunea a cincea a Şcolii practice de Înalte Studii, secţiunea pentru ştiinţe religioase, unde îl întîlneşte Sylvain Levi sub îndrumare căruia studiază sanscrita şi indologia. În 1901 Mauss va fi ales la catedra Leon Marillier, consacrată “istoriei religiilor popoarelor necivilizate”. Din acest moment, pentru o perioadă de cinci ani, cariera lui Mauss va fi legată în esenţă de mediul bogat şi divers al Şcolii de Înalte Studii unde se inventau ştiinţele religiilor şi ştiinţele sociale, mediu şi ştiinţe pe care el le va îmbogăţi prin legătura sa privilegiată cu Durkheim, prin apartenenţa sa la echipa de la L’Anee sociologique şi prin criticile sale din domeniul sociologiei.

Anul 1896 este martorul publicării primului studiu de mare întindere al lui Mauss, sub forma a două articole pentru Revue de l’histoire des religions (“La religion et les origines du droit penal dapres un livre recent. Analyse critique du livre M.R. Steinmentz”). La şcoala de Înalte Studii îl întîlneşte pe Hubert, cel care va deveni un durkheimian important, un prieten, un colaborator privelegiat, şi împreună cu care va scrie pentru al doilea numar din L’Anee sociologique : “Essai sur la nature et la function du sacrifice” (1899), apoi : “Esquisse d’une theorie generale de la magie” (1904), “Introduction a l’analyse de quelques phenomenes religieux”(1906). Mauss publică împreună cu Fauconnet un articol important, “Sociologie” (1901), împreună cu Durkheim “De quelques forms primitives de classification” (1901), împreună cu Beuchat “Essai sur les variations saisonnieres des societies eskimos” (1904-1905). În 1909 dă o primă versiune neterminată a unei părţi din teza sa despre rugăciune.

După un război dur unde este ofiţer de legătură şi interpret pe lîngă unităţi britanice, Mauss se întoarce la vechile sale preocupări şi va încerca să relanseze L’Anee sociologique. În primul număr al seriei a doua din 1925 va apărea cea mai cunoscută şi cea mai importantă operă a sa: “Essai sur le don”. În cel de-al doilea şi ultimul număr, el revine asupra problemelor preferate de Durkheim, privitoare la raporturile dintre sociologie şi celelalte discipline sociale. Dar, mai presus de orice, Mauss acceptă să revizuiască în profunzime rapoturile sociologiei cu psihologia şi chiar cu biologia, deschizînd un filon foarte fecund al operei sale, deşi dezvoltat incoativ mai ales în anii treizeci (“Les techniques du corps”, 1934/1936; “Une categorie de l’esprit humain: la notion de personne, celle de moi”, 1938), în parallel cu cercetările sale asupra darului şi a valorii.

Mauss este numit professor la College de France în 1931, ca o recunoaştere atît a operei sale personale cît şi a aportului durkheimienilor, chiar dacă mişcarea era decimată şi aflată în declin. În 1939 Mauss renunţă la postul de professor la Ecole pratique, apoi, în 1940, la cel de preşedinte al secţiunii a cincea şi, confruntat cu legile antisemite ale guvernului de la Vichy, la College de France. Războiul şi ocupaţia vor reprezenta o încercare dură, ce precede lunga noapte de la sfîrşitul vieţii sale. Moare în 1950.