Metode de Cercetare in Sociologie

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest referat descrie Metode de Cercetare in Sociologie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: conferentiar universitar doctor Ana Maria Georgescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Sociologie

Cuprins

Metodele de cercetare a realităţii sociale 3
Măsurare şi scalare 3
Eşantionarea 4
Principalele metode de cercetare utilizate în sociologie şi ştiinţele sociale 4
Ancheta sociologică 5
Observaţia sociologică 5
Experimentul 6
Analiza documentelor sociale 7
Tipuri speciale de investigaţii 7
Întrebări de verificare 8
Bibliografie 8

Extras din document

Metodele de cercetare a realităţii sociale

După parcurgerea acestei teme veţi învăţa:

1. Măsurarea şi scalarea

2. Eşantionarea

3. Principalele metode de cercetare utilizate în sociologie

Nu ne propunem în cadrul acestei teme decât o trecere în revistă a metodelor care sunt esenţiale pentru a asigura ştiinţificitatea demersului de cunoaştere a realităţii sociale. Este necesar însă, în cadrul acestei teme, să prezentăm succint conceptele şi termenii de bază ale metodologiilor de cercetare.

Măsurare şi scalare

Orice proces sau fenomen social trebuie să fie măsurat, evaluat pentru a fi cunoscut. Măsurarea se referă la anumite caracteristici ale respectivului fenomen, caracteristici care pot să aibă valori diferite şi tocmai din acest motiv este necesară. O caracteristică măsurabilă, specifică unui proces, fenomen sau produs social, poartă numele de variabilă. Aşa cum îi spune şi numele ea poate varia, adică poate lua diverse valori. Există două moduri în care pot varia aceste valori. Într-o manieră discretă, adică luând doar anumite valori date pe un anumit interval, sau dimpotrivă putând lua într-un interval dat orice fel de valoare. Avem astfel variabile discrete şi variabile continui. Un grup poate să fie caracterizat de exemplu de o variabilă discretă cum este sexul (poate lua la nivelul unui grup sau a unei populaţii doar două valori, bărbat, femeie), în timp ce o populaţie, cum este cea a profesorilor de gimnaziu, poate fi caracterizată de o variabilă atitudinală (preferinţă de exemplu foarte mare, mare, moderată, mică sau foarte mică pentru un anumit lucru) care pe un interval să spunem de la 1 la 5 poate lua orice fel de valori. Valorile pe care le poate lua o variabilă pot fi considerate într-o distribuţie ordonată şi atunci vom spune ca ele formează o scală. Scala reprezintă o distribuţie de valori. Scalele pot fi în principiu de patru tipuri.

1. Scale nominale. Sunt scale care nu presupun nici un fel de relaţii de succesiune, ordine sau ierarhie între valorile pe care le poate lua o variabilă. Spre exemplu lista de bunuri pe care cineva le are în gospodărie (telefon, maşina de spălat, autoturism, frigider etc) poate forma o asemenea scală. Aşa cum se observă între valorile pe care le poate lua variabila pe care o putem numi “achiziţii” sau “dotări casnice” nu există nici un fel de ordonare sau ierarhie.

2. Scale ordinale. Sunt scale în care valorile pe care le poate lua o variabilă sunt ordonabile după un anumit criteriu şi prin urmare scala prezintă ordonat aceste valori. Spre exemplu “aprecierea” unei anumite acţiuni întreprinsă de Guvern poate avea următoarele valori: absolut de acord; de acord; dezacord; dezacord total.

3. Scale de interval. Sunt scale de tip ordinal, care privesc măsurarea unor variabile de tip continuu. Prin urmare, faţă de scalele ordinale ele propun un continuu între cele două valori polare (maxim şi minim) pe care le poate lua o variabilă. Înălţimea pe care o poate avea o populaţie dată este indiscutabil scalabilă pe un interval, în sensul că înălţimea unui membru din populaţie poate avea orice fel de valoare într-un interval dat.

4. Scale de proporţii. Sunt în fapt scale de interval în care există un punct natural de pornire a distribuţiei. Este cazul de exemplu al vârstei (variabila are un punct natural de pornire, zero).

Eşantionarea

În ştiinţele sociale se lucrează însă rar cu populaţii întregi. Aceasta deoarece este greu să poţi observa, chestiona sau intervieva un număr foarte mare de persoane. Pe de altă parte, deloc de neglijat, investigarea unei întregi populaţii implică costuri uriaşe şi în mare parte inutile. Inutile pentru că în baza legilor statistice şi al calcului probabilităţilor se pot elabora eşantioane, adică grupuri de subiecţi dintr-o populaţie, care să fie reprezentative pentru întreaga populaţie studiată. Metoda poartă numele de eşantionare, şi presupune alegerea prin diverse tehnici, dar de principiu prin selecţie aleatoare, a unui anumit număr de subiecţi care pot fi investigaţi în locul întregii populaţii. Dacă o anumită variabilă care caracterizează o populaţie poartă numele de parametru, aceeaşi variabilă, măsurată la nivelul eşantionului, poartă numele de estimaţie, pentru că estimează, în anumite limite de încredere, valoarea parametrului.

Cu alte cuvinte legile statistice, de care am vorbit mai devreme, ne garantează că alegerea aleatoare a unui anumit număr de persoane ne produce un anumit grad de încredere în datele obţinute de la subiecţii din eşantion şi se produce astfel o estimaţie a parametrului (a valorii variabilei la nivelul populaţiei). Aceste limite ale estimării sunt date de regula în sistemul +/-n%, adică se defineşte un interval limită în care se înscrie valoarea parametrului în raport cu estimaţia dată din analiza eşantionului. Valoarea acestui procent este dependentă în principal de numărul subiecţilor din eşantion, şi nu de volumul populaţiei. La un eşantion de circa 400 de persoane acest interval este de aproximativ +/- 5%, adică valoarea unui anumit parametru este cuprinsă în realitate oriunde în intervalul de +/-5% faţă de estimator. Pentru un eşantion de 1000 de persoane această limită este de aproximativ +/- 3 %. Este evident că limita devine 0 doar intr-un singur caz, atunci când volumul eşantionului devine egal cu volumul populaţiei. Din cele prezentate rezulta un lucru aparent paradoxal. Precizia eşantioanelor nefiind dată de volumul populaţiei înseamnă că un eşantion de o anumită dimensiune are aceeaşi precizie fie că este elaborat pentru populaţia României fie pentru populaţia Chinei. La cursurile de statistică şi de metodologie vor fi prezentate şi detaliate aceste aspecte.

Principalele metode de cercetare utilizate în sociologie şi ştiinţele

Sociale

Eşantionarea (cel puţin cea probabilistă) se utilizează însă cu precădere doar pentru un anumit grup de metode de cercetare. Este vorba de metodele de cercetare de tip cantitativ. Alături de acestea, aţa cum o să vedem, există şi metode calitative de cercetare, metode în cadrul cărora obiectivul central nu este numărarea unor caracteristici standardizate, ci evaluarea lor. Metodele cantitative sunt însă pe de departe cele mai clar consacrate în cercetarea socială şi de aceea cu ele vom începe.

a) Ancheta sociologică

b) Observaţia

c) Experimentul

d) Analiza documentelor sociale

Fisiere in arhiva (1):

  • Metode de Cercetare in Sociologie.doc

Alte informatii

Universitatea: Petru Maior Facultatea de Ştiinţe şi Litere Spercializarea: Matematică Informatică Forma de învăţământ: Zi