Migrația populației

Abordarea sociologică

Sub această etichetă sunt prezentate două construcții teoretice:

a) Teoria pull - push

Această teorie este legată de numele lui Everett Lee (1966) și este folosită cu precădere în rândul teoriilor economice, însă depășesc abordarea strict economică, introducând și alți factori (sociali) care dau seamă de formele, direcțiile și intensitatea migrațiilor (Rotatiu, 2009, p. 29).

Deși, într-adevăr, factorii de atracție și respingere sunt adesea preponderent economici, bilanțul și rezultanta finală privind decizia migrării nu include numai această componentă.(Rotariu, 2009, p.29).

Nota de teorie sociologică a devenit cunoscută datorită lui Samuel Stouffer, care susține că „migrația este în funcție de atractivitatea relativă percepută a zonelor de origine și de destinație și că fluxul migranților este condiționat de existența oportunităților și obstacolelor, acestea din urmă crescând odată cu distanța ce separă originea de destinație” (Zlotnik, 2003, p. 64).

Teoria lui Lee se bazează pe faptul că individul ce urmează să migreze își calculează posibilitățile, rezutatele putând fi positive (persoana va migra), negative (persoana va sta pe loc) sau apropiate de zero:

(AD - RD) - (AO - RO)

b) Teoria rețelelor sociale

Această teorie a fost vehiculată de Thomas și Znanieczki, evidențiindu-se rolul legăturilor între cei emigrați și cei rămași.

De exemplu, migranții ar trebui să plece din zone cât mai diferite ale țării - mamă și să se stabilească la fel de neomogen in țara - gazdă. Însă, după cum știm, de obicei pleacă grupuri compacte din anumite zone din țara A și se stabilesc în anumite zone din țara B (majoritatea românilor migrează spre Italia și Spania, în zone agricole, exportatoare de alimente).

Tot aici se explică și continuitatea procesului de migrare : este suficient ca o singură persoană să plece dintr-o localitate. Odată plecată, aceasta va furniza informații acasă și chiar va reprezenta un sprijin viitori emigranți (în găsirea unui loc de cazare sau de muncă).

Migrația poate continua și dincolo de punctul de echilibru. Swania Potot arată în teza sa de doctorat cum indivizi veniți inițial în Franța și-au continuat călătoria spre Anglia.

Abordarea sistemică

Datează de la începutul anilor ’90 și are cinci premise:

1. Migrația creează un „spațiu unificat”, care include atât țările de plecare, cât și pe cele de sosire.

2. Migrația nu este decât unul dintre procesele care leagă ariile de imigrare cu cele de emigrare și trebuie cercetată alături de alte procese.

3. Aceste legături între cele două arii transformă cu timpul condițiile care au dominat inițial, creând noi mecanisme de reacție ce pot transforma fenomenul.

4. Statul joacă un rol crucial în determinarea fluxurilor migratorii internationale.

5. Trebuie identificate mecanismele prin care forțele macro ce influențează fluxurile migratorii se traduc în determinanți ai migrației la nivel micro. Unele dintre aceste mecanisme în constituie rețelele de migrație (Zlotnik, 2003, p.70).

Efectele migrației

Din punct de vedere demografic, efectele migrației pot fi legate de celelalte fenomene demografice (fertilitatea, nupțialitatea, mortalitatea), de modificarea structurilor populației și de influențarea dinamicii acesteia. (Rotariu, 2009, p.178).

Aspectul demografic al consecințelor migrației revine astăzi pe primul plan de interes, alături de efectele economice și consecințele asupra integrării și aculturației.

Astectele demografice au la bază două ipoteze:

a) migrația internațională are o direcție precisă: indivizii tind să plece în state mai dezvoltate din punct de vedere economic și cultural, chiar dacă migrează pentru prima oară sau nu;

b) Migrația implică în general tineri sau adulți, aceștia migrând pentru aș continua studiile sau pentru a munci.