Norma juridică ca norma socială

Este îndeobste cunoscuta sarcina de socializare pe care, atât prin caracterul punitiv, cât si prin cel educativ, o presupune jurisprudenta. De aceea, este firesc ca, deopotriva cu caracterul juridic, sa se manifeste si caracterul social al unei norme.

În termeni formali, socializarea este procesul prin care individul îsi interiorizeaza normele grupului în care traieste.

Din momentul nasterii, copilul este supus unor norme care îi modeleaza personalitatea. Fiecare cultura determina un set de influente care variaza foarte mult de la societate la societate. Pentru ca o societate sa functioneze eficient, membrii sai trebuie sa-si însuseasca acelasi model cultural. Oamenii sunt controlati în special prin socializare, astfel încât acestia sa-si joace rolul conform modelului impus prin habitudini si preferinte.

Fiecare persoana trebuie sa învete sa îndeplineasca anumite roluri în societate în conformitate cu statutul pe care îl are.

Acest proces de socializare începe din copilarie, când se formeaza o anumita atitudine fata de rolurile si statusurile aferente. În procesul de socializare, fiecare individ se raporteaza la mediul social, la sistemul normativ al societatii si, în cursul dezvoltarii sale ontogenetice prin mai multe etape ale cunoasterii, interiorizarii si transformarii în motive a propriului comportament, a cerintelor practicii sociale, a regulilor de conduita, precum si a diferitelor valori sociale.

Procesul de formare si de afirmare sociala a individului este caracterizat prin raportarea personalitatii sale la societate, la sistemul normativ si valoric al acesteia.

Însusindu-si anumite reguli juridice, odata cu aspectul punitiv al acestora, omul îsi creeaza anumite constructe personale, înglobând si regulile de conduita si existenta impuse de norma juridica. Astfel, chiar în absenta iminentei pedepsei, omul totusi actioneaza în conformitate cu regulile însusite si adânc întiparite în gândirea lui, constiinta lui si sistemul lui de valori.

Aparitia fiintei rationale, a lui Homo sapiens, a pus aceasta fiinta într-un raport multiplu: raportul cu natura, raportul cu ceilalti (raportul social), raportul cu sinele (raportul omului cu sine însusi), raportul cu propriile sale creatii materiale si spirituale, raportul cu propria istorie personala si sociala, raportul cu divinitatea si destinul. Pentru fiecare fiinta umana aceste rapoarte rezultate dintr-o privire analitica asupra vietii, constituie un singur “pachet” problematic, fiecare tip de raport având o pondere mai mare sau mai mica fata de întregul “ pachet” [1].

Potrivit bilantului de pâna acum al istoriei, calauzit de ratiune, omul a dovedit ca se poate situa deasupra ”întelepciunii naturii” tocmai pentru ca si-a faurit un statut uman. În perimetrul acestui statut au aparut, însa, absurditatile comportamentului uman. Din acest motiv, pentru a mentine raporturile interumane în echilibru, omenirea a fost obligata sa adopte reglementari si norme de comportament carora sa li se subordoneze ea însasi. Daca echilibrele din lumea naturala se realizeaza în mod spontan, fara intentii si fara scopuri, echilibrele din lumea umana se realizeaza pe baza unor reglementari ai caror autori sunt oamenii însisi. Toate aceste reglementari poarta sigiliul umanului, atât în bine, cât si în opusul binelui.

Aceste reglementari compun sfera normei sociale, conaturale ratiunii umane. Este vorba de tot ceea ce tine de moralitate, culturalitate, într-un cuvânt de civilizatie umana. Societatea umana, cea de ieri si de astazi, este structurata esentialmente tocmai pe normele sociale unanim recunoscute de toti oamenii, având un caracter de universalitate.

Dar pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, în decursul timpului, de realizarea unui instrument necesar reglementarii raporturilor dintre individ si societate. Norma juridica apare ca instrumentul de aplicare precisa, sub forma legilor, a tuturor dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate.

Normele sociale nu se situeaza in afara timpului. Ele depind de parametrii care determina si configureaza colectivitatile umane din punct de vedere cultural, economic, al structurilor sociale, etnic, religios, demografic, al contactelor cu alte comunitati, al organizarii administrative, al puterii militare, al modului în care o comunitate sau alta priveste problemele libertatii, din punct de vedere al ponderii diferitelor generatii în structura comunitatii etc. In fapt, toate articulatiile, de orice gen, ale societatii sunt implicate în profilul ei juridic si toate aceste articulatii sunt mobile istoric, trec prin prefaceri mai mult sau mai putin lente, îsi modifica implicarile reciproce si, ca rezultat final, influenteaza continutul si dimensiunile problemelor etice ale comunitatii.