Noua ordine mondială. Bipolarism, multipolarism, unipolarism

În lucrarea de faţă, voi insista asupra noii ordini mondiale create după Războiul Rece, voi analiza noul concept al parteneriatului ruso-american, voi identifica interesele geopolitice mai noi şi mai vechi, dar mai ales voi încerca să depistez poziţia multilateralismului rus, declarat în aproape toate documentele oficiale importante şi unilateralismului american, propagat prin acţiuni concrete, în condiţiile în care nici unul dintre cei doi actori, a căror politică externă am supus-o dezbaterii, nu reuşeşte să găsească un punct de echilibru, care să-i satisfacă în întregime, chiar dacă se depun eforturi şi se folosesc nenumărate resurse pentru a-l atinge. Voi încerca să analizez şi să dezbat în acelaşi timp noua imagine a lumii, insistând asupra conceptului de multipolaritate, bipolaritate sau unipolaritate.

Mi-am pus deseori întrebarea cine domina lumea în prezent şi doar după diverse analize îmi dau seama că trăim sub semnul supremaţiei americană.

Începutul mileniului al treilea anticipează schimbări de proporţii în devenirea istorică a marilor puteri ale lumii. Dintr-o ţară divizata, Germania s-a reunificat, redevenind "motorul" economic al Europei. Fostul imperiu sovietic s-a destrămat, iar urmaşul sau, Federaţia Rusă, a fost "degradat" din rangul de superputere în cel de mare putere. Dintr-un bastion al comunismului dur şi pur, China a devenit o ţară comunisto-capitalista, iar marile puteri europene, ca Marea Britanie, Franţa şi Germania, se pregătesc să renunţe la statutul lor, de bună voie, în favoarea materializării unui proiect pe cât de vechi pe atât de actual - constituirea unei structuri continentale, care să reunească toate statele Bătrânului Continent – Uniunea Europeană, care ar urma să joace un rol capital în ierarhia puterii mondiale. Japonia, după o perioadă de recesiune economică, revine în forţă, încercând prin capacităţile pe care le dezvolta să se afirme şi că mare putere militară.

În ceea ce priveşte SUA, beneficiind de avantajele conferite de un sistem democratic funcţional şi pragmatic, de o economie performanta şi eficientă, de resurse financiare şi militare impresionante, în lipsa unui challenger pe măsură, s-au afirmat că singura superputere mondială reală – megaputere.

Datorită răspândirii tehnologiilor bazate pe cunoaştere şi a liberei circulaţii a ideilor, SUA, Europa Occidentală şi Japonia au reuşit să consacre superioritatea economiei capitaliste faţă de cea socialista. Aceleaşi tehnologii au contribuit în mod evident şi la diferenţierea uriaşă a puterii militare în perioada bipolarităţii. De fapt, acest lucru este recunoscut de Mihail Gorbaciov într-un discurs din 1989, anul începerii declinului total al sistemului comunist: "Am fost aproape printre ultimii care să ne dăm seama că, în epoca ştiinţei informaţiilor, cel mai costisitor patrimoniu e cunoaşterea" .

Pierderea influenţei sovietice asupra ţărilor din centrul şi sud-estul Europei, concomitent cu destructurarea imperiului bolşevic şi accelerarea demersurilor de unificare printre ţările de pe Vechiul Continent, părea să arate ca pe locul rămas gol se va instala puterea "Europa", cu un potenţial economic şi militar care o va face capabilă să rezolve crizele din preajma ei şi să influenţeze politica mondială.

Lucrurile au luat o întorsătură, iar etapa post - "Război Rece", care a constituit o provocare şi o oportunitate pentru SUA de a-şi demonstra capacitatea de unic lider mondial. Astfel, acestea au fost nevoite să-şi angajeze puterea militară implicându-se în gestionarea multiplelor crize apărute în această perioadă, în condiţiile în care ONU nu a putut şi nici nu a avut cum să desfăşoare acţiuni militare de mare amploare.

Lumea de astăzi este unipolara şi va rămâne aşa pentru mulţi ani de acum încolo, sunt de părere specialiştii Direcţiei de Planificare Strategică din cadrul Marelui Stat Major .

Ne place sau nu, trăim într-o lume dominată de americani. Statele Unite deţin supremaţia economică, politica şi mai ales militară. Dispariţia Uniunii Sovietice a distrus echilibrul de forţe care, timp de jumătate de secol, guvernase planeta.

Desfăşurarea evenimentelor de după anii '90 au evidenţiat că nici o altă putere din lume, fie ea şi nucleară, nu poate lua iniţiative politico-economice sau militare de anvergură fără asentimentul şi uneori asistenta SUA. Astăzi, SUA au o poziţie absolut hegemonica în lume, cum nu s-a mai văzut de la căderea Imperiului Roman. Războiul din Golf şi intervenţiile din fosta Iugoslavie şi Afganistan au dovedit statistic că ponderea SUA în asemenea acţiuni este de peste 80%, iar tehnologia, armamentul şi logistica utilizate au reprezentat capacităţi militare atât de sofisticate şi costisitoare, încât ceilalţi aliaţi nu le pot avea încă. "America are şi intenţionează să menţină o putere militară capabilă să nu poată fi contestata", a declarat preşedintele SUA, George W. Bush.

Procesul de trecere de la bipolaritate la unipolaritate este considerat că se afla în faza sa finală; Statele Unite ale Americii sunt singura putere capabilă să intervină oricând şi oriunde doreşte, atunci când interesele sale sunt afectate.

Conştiente de unicitatea puterii lor la nivel mondial, SUA realizează că, totuşi, nu pot acţiona singure fără a risca să atragă asupra lor unele nemulţumiri. Recenta opoziţie, în special a Franţei, Germaniei, Belgiei, la care s-au adăugat cea a Rusiei şi Chinei, faţă de decizia SUA şi aliaţilor săi de a se interveni militar în Irak reprezintă un element de referinţă în competiţia pentru supremaţia mondială.

Dacă din punctul de vedere al deţinerii puterii militare SUA reprezintă în prezent singura superputere, din punct de vedere economic la nivel global sunt recunoscute şi se confrunta pentru supremaţie mai multe superputeri economice: Uniunea Europeană şi Japonia. La acestea se adăugă în ultima perioadă China şi Rusia, aflate într-o evidenta afirmare a capacităţilor lor, tot mai comparabile cu cele de mai sus.