Observatia

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Observatia.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Sociologie

Extras din document

Sociologia ca știință teoretico-empirică presupune observarea vieții sociale în totalitatea ei spațio-temporală. Înțeleasă drept „contactul cu realitatea“, observația constituie- după cum aprecia Traian Herseni „singura metodă care promovează cunoștința“. Dar termenul de „observație“ (lat. observatio, acțiunea de observare, de supraveghere, de a nu pierde din ochi) are sensuri multiple(de cercetare empirică, de spionare, primă etapă a cercetării de teren etc.), fapt pentru care credem că o încercare de definire a observației nu ar fi nejustificată. Mai întâi se cuvine să precizăm că folosim cu același sens termenii de „observare“ și de „observație“, deși acesta din urmă este mai rar utilizat în limbajul cotidian.

Ce este observația? Răspunsul pare simplu. A observa înseamnă a cunoaște, a examina un obiect sau un process, a face constatări și remarci referitoare la ceea ce ai pribit cu atenție.Acesta este sensul termenului „observație” la nivelul simțului comun.În perspectivă epistemologică și metodologică se impugn însă, câteva precizări. Auguste Comte, citat de Paul Foulquie și Raymond Saint-Jean, considerând observația una din cele patru metode fundamentaleale sociologiei (alături de comparație, analiza istorică și experiment), atrăgea atenția că „nu există o separare absolută între observație și raționament.” Astăzi se acceptă cvasiunanim că a observa înseamnă nu numai a înregistra, dar și a „inventa” și a „construi realitatea”

Tipuri de observații

Există o multitudine de tipuri de observații și numeroase criterii de clasificare a procedeelor de aplicare a acestei metode. De la autor la autor terminologia variază, chiar dacă fondul probemei rămâne același. Se conturează, însă, în prezent, tot mai accentuat tendința de a trata observația într-o dublă perspectivă: cea a paradigmei cantitative diferențiat de paradigma calitativă. Se face astfel distincție între observația cantitativă și observația calitativă.

După Pattricia A. Adler și Peter Adler, ceea ce diferențiază observația calitativă de cea tradițională, cantitativă, se referă la faptul că aceasta, în esență este fundamental naturalistică, se desfășoară în context natural, vizează actori sociali care participă în interacțiuni și urmează cursul vieții de zi cu zi.

William J. Goode și Paul K. Hatt fac distincție între observația controlată și observația necontrolată, în cadrul celei din urmă incluzând observația participativă versus observația nonparticipativă.

Rene Konig împarte observația în următoarele tipuri: observație controlată și observație necontrolată, ambele tipuri făcând parte din ceea ce se înțelege prin observație științifică; observație direct și observație indirect, conform criteriului „poziția față de realitate a materialului de observat”; observație externă (nonparticipativă), care poate fi extensivă sau intensivă și observație participativă, care la rândul ei poate fi pasivă sau activă. În ultima clasificare dihotomică (participativă/nonparticipativă) se are în vedere „poziția față de realitate a observatorului”.

Bernard S. Phillips propune următoarea clasificare: observație slab structurată și observație puternic structurată, prin analogie cu tehnica interviurilor standardizate și nestandardizate. Tipul de observație slab structurată include observația participativă și observația nonparticipativă.

Într-o lucrare de largă circulație, Methodes des sciences sociales de Madeleine Grawitz, se iau în discuție pentru tipologizarea observației două criterii: sistematizarea și cuantificarea. Conform primului criteriu, se tratează separate: observația nonsistematizată, observația elaborată sau sistematizată și observația întărită. În funcție de posibilitatea de cuantificare se discută despre observația calitativă, recomandată în studiile monografice, în abordarea fenomenelor complexe și pentru pregătirea observației cantitative. Acest al doilea tip de observație permite generalizarea statistică.

O clasificare mai elaborată a observației o întâlnim în lucrarea Einfuhrung in die Methoden der empirischen Soziologie de Renate Mayntz, în care se analizează distinct: observația sistematizată și observația nesistematizată, observația de teren și observația de laborator, observația participativă și observația nonparticipativă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Observatia.docx

Bibliografie

1.Chelcea, Septimiu (2001), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative., Editura Economică, București
2. Neamțu, George (coord.) (2003). Tratat de asistență socială., Editura POLIROM, Iași.
Biblionet:
1. https://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/septimiu-chelcea-tehnici-de-cercetare-sociologica1.pdf