Orasul - Forma de Organizare a Comunitatii Umane

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Orasul - Forma de Organizare a Comunitatii Umane.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Gheorghe Matei, Anton Sever

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Sociologie

Cuprins

1.Istoricul Sociologiei Comunitatilor
2.Abordări teoretice
3.Definirea oraşului
4.Expansiunea urbană şi formele ei
5.Convergenta Sat – Oras
6.Bibliografie

Extras din document

1. Istoricul Sociologiei Comunitatilor

Elemente preliminarii ale sociologiei comunităţilor rurale şi urbane le întâlnim în antichitate, în codul lui Hamurabi, iar apoi, o analiză mai extinsă a relaţiilor rurale n-i le-a oferit filosoful grec, Hesiod, care a scris memorabila lucrare Munci şi zile şi ne-a introdus în textura de relaţii fratricide, grav afectate de „lăcomia” unui frate şi deturnate de la sensul lor moral.

E util să menţionăm, pentru preistoria sociologiei comunităţilor rurale şi urbane pe Thomas d’Aquino, cu Summa Teologiae şi a continua apoi cu Th. Morrus, cu Utopia, unde se prezintă momente ale „Acumulării primitive a capitalului” şi unde se vorbeşte de „blândele oi care şi-au alungat stăpânii de pe pământurile lor”, pentru că industria textilă avea nevoie de materie primă, iar aceasta era obţinută prin creşterea oilor, care aveau nevoie de păşuni, iar acestea se realizau pe terenurile ţăranilor alungaţi de la casele lor.

În ţara noastră, cercetările s-au efectuat asupra comunităţilor regionale, zonale şi la nivel comunal. La nivel regional, menţionăm Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir, care a fost o lucrare de pionierat şi care se constituie ca un document istoric privitor la esenţa românească a acestei provincii.

Sub aspect zonal, reţin atenţia monografiile întocmite de către Ion Ionescu de la Brad asupra judeţelor Dorohoi, Putna şi Mehedinţi, în care, în urma unei ordonanţe domneşti emisă de către Alex. Ioan Cuza, a descins în comunele acestor judeţe spre a constata modul de aplicare în plan local a reformei agrare din 1864. Tot lui Ion Ionescu de la Brad îi datorăm cunoscuta monografie asupra Dobrogei efectuată în perioada când se afla ca administrator pe moşiile lui Raşid Paşa, de la San Stefano şi când a parcurs mai toate localităţile dintre Dunăre şi Mare, scriind apoi în limba franceză Excursie ştiinţifică în Câmpia Dobrogei.

În cealaltă parte a ţării, în partea de Vest, adică la Timişoara, a funcţionat un foarte valoros institut, numit Institutul „Banat-Crişana”, care şi-a propus să cerceteze fenomenele şi procesele specifice Banatului, printre care procesul depopulării acestei zone.

Spre deosebire de mediul rural, care este într-o relaţie de „coabitare” cu naturalul , oraşul – cum spunea Werner Sombart, în lucrarea Städische Siedlung – este „habitaţie împotriva naturii”, însemnând „proiectarea spiritului în natură”. „Cu edificii din piatră şi din fier”, care nu sunt ieşite din natură, oraşul realizează – după acelaşi Sombart – o „violentare” a datelor naturii, determinând mediul înconjurător şi transformându-l de multe ori în mod radical. Oraşul este spaţiul industriei şi al serviciilor către populaţie, iar ca aglomeraţie de instituţii şi de oameni, dezvoltă anonimatul. În schimb, mediul rural, datorită densităţii scăzute a populaţiei şi întrucât aproape toţi prestează aceeaşi muncă, dezvoltă fenomenul „intercunoaşterii”. Aceasta se

datoreşte şi faptului că în mediul rural relaţiile dintre oameni sunt directe, de forma „face to face”, având un caracter personal, pe când în mediul urban acestea sunt de factură „fizică”.

Atât sub aspect generic, cât şi funcţional, satul şi oraşul s-au dezvoltat în mod complementar, cu aporturi valorice reciproc necesare şi cu evoluţii istorice interdependente. Aşa cum, spunea Adam Smith, în lucrarea sa Avuţia Naţiunilor, satul furnizează oraşului produsele alimentare şi materiile prime pentru manufacturi, primind în schimb o parte din produsele manufacturate, precum şi bunuri industriale. Orice oraş implică existenţa unui “hinterland”, realizând un fenomen de regionalizare, de unde-şi procură forţa de muncă, produsele perisabile şi materii prime. La rândul său, satul nu se poate plasa pe traiectoria modernizării fără a se asocia unei dinamici urbane şi fără a avea un debuşeu urban unde să-şi poată valorifica surplusul său de produse. De aceea, deşi distincte ca structură şi cu tot caracterul lor polar, satul şi oraşul sunt părţi organice ale sistemului societal şi – de fapt –dialectica lor asigură echilibrul sistemului societal integrator

Premisele istorice ale apariţiei şi dezvoltării oraşelor sunt încă obiect de controversă între oamenii de ştiinţă. Economistul Karl Bücher şi istoricul Ludwig Maurer susţin teoria apărării, conform căreia oraşele antichităţii şi evului mediu au fost construite pentru a efectua apărarea împotriva migratorilor. Roma, însă, nu a fost înconjurată de ziduri în perioada sa de înflorire. Max Weber în Etica protestantă şi spiritul capitalist a acreditat ideea că civilizaţia urbană s-a dezvoltat cu precădere în Europa occidentală. K. Marx şi F. Engels afirmau că atât oraşul, cât şi satul au apărut ca urmare a dezvoltării sociale a muncii. Alţi autori consideră că oraşul a apărut ca centru politic şi religios şi s-a edificat prin înlocuirea structurii sociale bazată

pe rudenie cu sistemul organizării legislative. Cei mai mulţi sociologi se referă la apariţia oraşului ca urmare a dezvoltării comerţului şi activităţilor neagricole. Alţi cercetători susţin teoria conform căreia oraşele au apărut în zone de mare întindere agricolă. Exemplu cel mai des invocat în această direcţie este Erihon (construit în secolul VIII î.Hr.) şi în care irigaţiile şi distribuirea apei prin canale a cunoscut un nivel tehnic înalt. Există, totuşi, opinii care contrazic definirea Erihonului ca oraş, de vreme ce economia era

preponderent agricolă. Alte zone în care au apărut oraşe au fost Persia (datelor arheologice demonstrează existenţa unei aşezări datând din mileniul VII î.Hr., numită Jarma); pentru India se menţionează Mehenio-Darroşi Harappa, datând din mileniul V î.Hr. Pe teritoriul de astăzi al României s-au descoperit aşezări de tip urban numite oppida, în care activitatea productivă era completată de relaţiile de schimb, iar unitatea urbană superioară era dava, atestată din secolul VIII î.Hr. Cea mai interesantă şi mai complexă formă de aşezare antică este polis-ul grecesc, care se întâlneşte şi pe ţărmul Mării Negre. Într-o primă fază, acesta nu adăpostea decât o pătură aristocratică, o elită politică, culturală şi economică, lăsând în afara zidurilor lucrătorii pământului. În Imperiul Roman, inclusiv în Dacia latinizată formele de organizare urbană care s-au impus au fost colonia, municipium, civitas, vicus.

Fisiere in arhiva (1):

  • Orasul - Forma de Organizare a Comunitatii Umane.doc

Alte informatii

Facultatea de Psihologie Specializarea Psihologie