Perspectiva comunităților rurale

In societatea contemporana, ruralul dobandeste dimensiuni noi, cunoaste profunde transformari si mutatii prin care se manifesta ca o realitate complexa, uneori contradictorie, care nu-si pierde insa identitatea, nu dispare si nici nu este asimilat de urban.

Profilul actual al ruralului este raspunsul la acel ,, sfarsit al taranilor’’ lansat de Henri Mendras sau de ’’urbanizare a rulalului’’ preconizat de de catre Placiade Rambaund.

Comunitatile rurale nu dispar, ele au o dimanica propie care permite parunderea noului, stabilirea unor relatii de interdependenta cu urbanul.

Are loc un proces de constituire a continuum-ului rural-urban, si in primul rand al unor zone suburbane si periurbane.

’’Conceptul de continuu rural-urban –subliniaza V. Mitrofan –este operational –in plan metodologic si tehnic, sintetizand complexitatea functionala, specificitatea si diversitatea acestor tipuri de comunitati umane.

In acest sens au aparut o serie de concepte: ’’spatiu semiurban sau suburban, periurban, satele de vacanta, satele dormitor, care intaresc ideea existentei unei zone rurale modernizate sau pe cale de modernizare si dezvoltare.

Din datele cu privire la evolutia ponderii ruralului in asamblul societatii si din tendintele actuale ale raporturilor dintre orase si sate se desprind doua concluzii:

a) ruralul tinde spre stabilitate in jurul unei anumite marimii din spatiul social, nu mai mic de 15% s i nu mai mare de 25% in tarile deja urbanizate sau 40% in tarile ’’cu traditie rurala care-si pot conserva o asemenea pondere’’.

De exemplu, in Anglia, ruralul reprezinta 22% in 1970 si 25% in 1990; in SUA -26% in 1970, si 25% in 1990;

b) ’’ofensiva’’ spontana a urbanului in conditiile tarilor dezvoltate -continua pana la limita ’’maximei asimilarii’’ a ruralului dupa care urmeaza o perioada de ,,reflux’’ ( de descrestere urbana) si chiar de reconstructie rurala.

Modelul japonez ilustreaza posibilitatea unitatii traditiei si inovatiei si a continuitatii existentei satului traditional alaturi de orasul (ultra) modern, dovedind ca satul si orasul pot coexista in sanul aceleiasi societati industrilaizate.

Mai mult, satul poate oferi orasului modern modele culturale viabile (mai ales comportamentale si atitudinale) izvorate din normele anterioare, satesti, traditii arhitecturale si alte semne specifice nationale, care confera originalitate si o larga coloratura intregii societati.

Sociologul Henri Mendras preconiza urmatorul ’’model ideal al unei colectivitati rurale de maine’’; -un ,,orasel’’ numarand in jur a 5000 de locuitori, 10000 maximum; inconjurat de catune si ferme agricole, avand o populatie rezidentiala risipita la tara.

Societatea rurala, in contextul regiunii, si-ar gasi caracteristicle rurale in alta data ( care au fost rasturnate de industrializare si exodul rural):

1) omogenitatea culturala, datorita participarii la civilizatia dominanta la societatii globale si nu la particularitatile locale, traditinale;

2) diversitatea sociala datorita prezentei a numeroase activitatii, de servicii si a unei populatii rezidentiale numeroase;

3) coeziunea raporturilor sociale, care se vor organiza in jurul activitatilor culturale, sportive, politice, religioase;

4) carecterul minoritar al activitatii agricole, ca fiind producatoare pentru piata, pentru intretinere sau artizanala;

5) impletirea stransa a activitatilor agricole ce cele neagricole, aceeasi persoana indeplinind mai multe sarcini (muncitori-tarani);

6) rolul insemnat al migratiilor sezoniere cu elemente de contact cu exteriorul (numarul agricultorilor scade mai rapid decat cel al ruralilor).

Acest model teoretic poate sa sugereze unele ipoteze in investigatiile sociologice rural-utbane, care insa, vor cuprinde si alte dimensiuni, variabile, in functie de contextul concret al realitatilor studiate.

Tot mai numerosi sunt specialistii care considera ca modernizarea satelor constituie ’’solutia de echilibriu a fluxurilor migratorii intre rural si urban si a rezolvarii unor probleme economice, demografice si sociale implicate de dezvoltarea rurala.

A vorbi despre perspectiva rurala in tara noastra, in aceasta perioada in care societatea romaneasca a trecut la economia de piata, iar satele trebuie sa-si regaseasca formele propietatii private asupra pamantului, inseamna a redescoperii elementele ’’viabile’’ ale ruralului traditional care pot fi aduse in actualitate, fara a fi ’’rupte’’ de urban si lipsite de calitatile ’’modernizarii’’.