Politici în Domeniul Socio Cultural

1.Politica în domeniul Audiovizualului

Iniţial, între ariile de acţiune ale Comunităţilor nu era prevăzută şi sfera audiovizualului. Aceasta ţinea de competenţa exclusivă a statelor membre în care, în general, radioul şi televiziunea publică erau monopol de stat, în timp ce industria cinematografică nu constituia o prioritate.Abia din anii |80, ţinând seama de dubla natură economică şi culturală a acestui sector, Comunitatea va începe să formuleze o politică comună în domeniul audiovizualului, introducând şi primele reglementări. Scopurile principale ale acestor măsuri erau prevenirea fragmentării pieţei cinematografice europene (confruntată cu o concurenţă americană puternică), asigurarea liberei circulaţii a programelor de televiziune (definite ca “servicii”de Curtea de Justiţie) şi respectul particularităţilor politicilor naţionale de susţinere a diferitelor canale de televiziune. Una din cele mai importante măsuri luate în această perioadă a fost Directiva Televiziune fără frontiere(1989), care prevedea libera circulaţie a programelor televiziunilor naţionale europene în spaţiul comunitar. Directiva stabilea un sistem de cote pentru anumite programe ale televiziunilor naţionale, reguli privind publicitatea şi dreptul la replică, precum şi o cotă majoritară de programe de producţie europeană pe canalele naţionale (acolo unde este posibil) şi cote de 10% din timpul de transmisie pentru programe create de producători independenţi de difuzori (broadcasters).

În decembrie 1990, Consiliul European a adoptat programul MEDIA. Primii 5 ani ai programului ( Media I, 1991-1995)au avut în vedere majoritatea aspectelor de piaţă ale domeniului – distribuţie, publicitate, promovare, investiţii, dezvoltarea potenţialului în ţările cu slabe capacităţi în domeniu. Următoarele programe (Media II şi Media+) s-au concentrat pe obiective mai precise, în special sprijin pentru realizarea de producţii europene de film şi televiziune, precum şi pentru realizarea de festivaluri şi profesionalizare. Programul Media care a fost lansat în 2007, a fost concentrat în special pe aspecte de pre-producţie (formare iniţială, accesul IMM-urilor la finanţări) şi post-producţie (susţinerea distribuţiei şi promovarea produselor audiovizuale). În mod oficial, Ubiunea a dobândit o competenţă în domeniul audiovizualului odată cu Tratatul de la Maastricht, iar regula de decizie este cea a unanimităţii în Consiliu. În 1993, în timpul Rundei Uruguay a GATT, a fost abordată şi problema liberalizării pieţei în domeniul audiovizual. SUA au cerut în acest cadru eliminarea prevederilor comunitare privind cotele pentru programele europene, însă Uniunea a obţinut o excepţie pe termen nelimitat în acest domeniu. În 1997, odată cu Tratatul de la Amsterdam este adoptat şi un protocol la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE), prin care este reglementată chestiunea canalelor publice de transmisie TV. Astfel, statele membre reglementează şi finanţează, conform priorităţilor proprii, serviciile publice de radio şi televiziune, dar aceste măsuri de susţinere nu trebuie sa distorsioneze funcţionarea pieţei şi concurenţei în domeniu. În ultimii ani, confruntată cu accelerata convergenţă a sectoarelor comunicaţiilor, mass-media şi a tehnologiilor informaţiei, Uniunea a revizuit deciziile deja existente în domeniu, preferând în general să le menţină acolo unde este posibil mai degrabă decât să introducă reglementări suplimentare, pentru evitarea exceselor de reglementare. În acelaşi scop, UE încurajează şi susţine iniţiativele societăţii civile şi din interiorul profesiei pentru introducerea unor modalităţi de protecţie a minorilor şi a demnităţii umane, ca de pilda, mecanisme de codificare şi/sau parolare pentru programele tv şi paginile internet, adoptarea de coduri de conduită profesională (inclusiv pentru operatorii internet). Astfel de iniţiative nu necesită intervenţia Uniunii Europene pentru legiferare. (IC)