Practica la Penitenciar - Poarta Alba

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Practica la Penitenciar - Poarta Alba.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mihai Iosif Mihai

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domenii: Sociologie, Psihologie

Extras din document

Scurta introducere

Prima vizita a fost una de informare despre penitenciarul ,,Poarta Alba’’, un mic istoric si despre tipurile de regimuri a indivizilor aflati acolo.

Istoria penitenciarului este strâns legată de necesitatea societăţii de a fi protejată de elementele infractoare, de elementele care practic îi pun la îndoială identitatea, cât şi sigura convieţuire a indivizilor dintr-un stat. Istoria penitenciarului are o vechime îndelungată. Încă din urmă cu aproape două secole s-au creat astfel de instituţii şi în România tocmai pentru a izola conduitele care au săvârşit fapte antisociale de conduitele cu un comportament social normal. În momentul de faţă penitenciarul a devenit nu numai un centru prin care infractorii sunt izolaţi de societate ci şi un centru cu valenţe educaţionale şi culturale, pentru că orice infractor trebuie reeducat şi integrat din punct de vedere social.

Obiective propuse

Obiectivele pe care mi le-am propus pentru practica la penitenciar sunt de a raspunde la cele trei intrebari esentiale in demersul nostru de a ajunge buni psihologi.

Cele trei intrebari sunt :

- Ce cauta individul acolo?

- Ce efecte are asupra individului aceasta privare de libertate?

- Ce sanse are individul sa revina la penitenciar?

Raspunzand la aceste intrebari ne vom putea orienta catre gasirea unor solutii eficiente pentru reabilitarea lor, integrarea lor sociala, proces dificil dar benefic pentru societate si pentru ei.

Un alt obiectiv este acela de a ma familiarize cu cuvintele specifice psihologiei judiciare.

Personalitatea infractorului

Personalitatea infractorului este un concept complex care cuprinde atât noţiuni psiho-sociale, cât şi juridico-penale, ce reprezintă un ansamblu de trăsături biopsihologice specifice şi stabile pentru acea persoană care, cu vinovăţie a săvârşit o faptă de natură penală.

Mediul psiho-social are un rol foarte important în formarea personalităţii infractorului.

Personalitatea omului se formează în acelaşi mediu social general, iar deosebirea constă în modul cum se recepţionează şi structurează prin personalitatea omului.

Geneza directă şi nemijlocită a personalităţii infractorului se află în conştiinţa înapoiată, retrogradă sau debusolată a unor indivizi din societatea românească.

Conştiinţa joacă un rol esenţial în derularea faptelor savarsite de infractor. Conştiinţa reprezintă un sistem în care elementele volitive se împletesc cu cele afective, manifestând o independenţă relativă faţă de mediul socio-fizic.

De temperament se leaga rezistenţa generală la solicitări neuro-psihice, mobilitatea deplină, încordarea, relaxarea afectivă, iritabilitatea sau calmul, impulsivitatea, stăpânirea de sine, etc. Aceste trăsături temperamentale pot da naştere unor acţiuni pozitive sau negative ale persoanei: individualismul, egoismul, lenea, lăcomia, risipa, aroganţa, trufia, invidia, răutatea, grosolănia, încăpăţânarea, impulsivitatea, etc.

Zestrea ereditara a infractorului

Infractorii care poartă pecetea zestrei ereditare, sub imperiul autodestructurării vieţii psihice, ajung să se marginalizeze de domeniul micromediilor sociale, sfârşind prin săvârşirea actelor infracţionale.

Destabilizarea vieţii psihice a infractorilor este un proces complex care apare în condiţiile în care trei etaje funcţionale ale sistemului biopsihic (atitudinea faţă de oameni, faţă de sine, faţă de valori), instalează treptat disfuncţionalităţi: slăbirea inhibiţiei, capacitatea redusă la frustraţii, incapacitatea autocontrolului, impulsivitatea, agresivitatea, lipsa stăpânirii de sine, stări care apar şi datorită eredităţii biologice. Personalitatea se caracterizează prin următoarele trăsături:

a) unitatea şi identitatea sa

- realizează un tot coerent, organizat şi rezistent;

b) vitalitatea

- ansamblul însufleţit, ierarhizat, a cărei existenţă este condiţionată de oscilaţiile sale endogene şi de stimulii exteriori la care răspunde şi reacţionează;

c) conştientizarea

- procesul prin care individul îşi făureşte reprezentarea mentală a tuturor activităţilor sale fiziologice şi psihice;

Fisiere in arhiva (1):

  • Practica la Penitenciar - Poarta Alba.doc