Problema claselor sociale

Definiţii, caracteristici şi rolul claselor sociale

Clasele sociale se originează în fenomenul stratificării şi al inegalităţii. Deşi stratificarea este un fenomen universal prezent de la societăţile primitive până la cele dezvoltate, ea a fost abordată ştiinţific începând cu secolul XVIII.

Referitor la clasele sociale, se impune precizarea că nu există o definiţie universal acceptată a acestora. Totuşi în sociologie există două mari direcţii de definire a claselor sociale: marxistă şi weberiană.

Deşi conceptul de clasă socială are un rol fundamental în concepţia lui Marx, nu este prezentă o tratare sistematică a acestui concept în lucrările lui, ceea ce generează o anumită dificultate a prezentării coerente a acestuia. Din perspectiva problematicii claselor sociale, principalele repere ale concepţiei lui Marx sunt: clasele şi diferitele faze ale istoriei; dispunerea ierarhică a claselor; definirea claselor sociale în societatea industrială modernă; condiţii necesare pentru existenţa unei clase; relaţiile dintre clase şi evoluţia acestora în contextul dezvoltării capitalismului.

La Marx, clasele sociale sunt definite de poziţia lor în cadrul sistemului economic, respectiv din perspectiva proprietăţii: „Cei ce posedă doar propria forţă de muncă, proprietarii de capital şi proprietarii de pământuri ale căror surse de venit sunt respectiv salariul, profitul şi renta funciară, deci muncitorii, capitaliştii şi proprietarii de pământ formează cele trei mari clase ale societăţii moderne bazate pe modul de producţie capitalist” („Capitalul”, vol. III). Acest text a fost interpretat uneori în sensul că cele trei clase sunt definite prin sursa veniturilor; dar, de cele mai multe ori, interpretarea dată a fost aceea că cele trei surse de venituri sunt definite în relaţiile dintre producători şi mijloacele de producţie. Marx a afirmat şi faptul că societatea buegheză a simplificat antagonismele de clasă, tinzând să se scindeze în două clase opuse, respectiv burghezia şi proletariatul.

La Marx, pentru ca o clasă să existe este necesară o identitate a modurilor de viaţă, relaţii cvasipermanente între indivizi, conştiinţa identităţii lor şi conştiinţa antagonismului. Spre exemplu, referindu-se la micii agricultori şi la rolul lor în evenimentele din Franţa de la mijlocul secolului XIX, el spune: „Micii agricultori constituie o masă largă ai cărei membri trăiesc în condiţii asemanatoare, fără însă a intra în relaţii complexe unii cu alţii...... În măsura în care milioane de familii trăiesc în condiţii de existenţă care le separă modurile de viaţă , interesele şi cultura de cele ale celorlalte clase şi le aşează într-o poziţie ostilă faţă de acestea din urmă, ele formează o clasă.” Este afirmată aici, ca şi în alte analize, ideea unor relaţii conflictuale între clase şi a luptei de clasă, specifice de altfel concepţiei marxiste asupra claselor. Manifestul Partidului Comunist începe cu „Istoria tuturor societăţilor de până azi este istoria luptelor de clasă.”

În analizele unor situaţii istorice concrete, Marx identifică structuri de clasă complexe ale societăţii burgheze şi face afirmaţii referitoare la rolul diferitelor segmente de clasă; analizând Franţa de la mijlocul secolului XIX, Marx afirmă că „tăria acestei ordini burgheze rezidă însă din clasa de mijloc”, ale cărei afaceri sunt industria şi comerţul („Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte”).

Sub impactul desfăşurării reale a istoriei, care a infirmat previziunile lui Marx cu privire la evoluţia capitalismului, postmarxiştii au nuanţat teoria marxistă, în timp ce marxismul a fost acuzat de determinism economic excesiv şi obiective militante. Pentru postmarxişti, proprietatea nu mai este unicul criteriu de stratificare socială; fără a renunţa la ideea dispariţiei capitalismului, unii postmarxişti au făcut distincţia între clasele specifice capitalismului şi care vor dispărea odată cu acesta şi clasele care vor supraveţui în socialism, respectiv noile clase de mijloc care au apărut în capitalism. Conflictul dintre clase este abordat în manieră diferită de Marx: este acceptată situarea conflictului în centrul societăţii dar şi faptul că evoluţiile secolului XX au infirmat originea conflictului de clasă în raporturile de producţie, sursa structurală a conflictului fiind distribuirea inegală a autorităţii (în sens weberian). În alte abordări, conflictul nu mai apare automat pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, ci declanşarea lui este dependentă de strategia actorilor sociali.

Complexitatea postmarxismului, inclusiv din perspectiva analizei capitalismului şi a structurii de clasă, este evidenţiată prin diversitatea punctelor de vedere ale postmarxiştilor de diferite orientări, de la ortodoxi şi extrema stângă radicală până la tentative de reconstrucţie din temelii a marxismului. Din cea din urmă categorie face parte şi Jurgen Habermas. El consideră că marxismul continuă să aibă o anumită valoare în sensul că ajută la întelegerea funcţionării capitalismului , dar îl respinge pe trei direcţii: 1)tendinţa evoluţionistă; 2)economicismul; 3)tendinţa ce a percepe socialul exclusiv prin prisma dominării. Pentru Habermas, „societatea burgheză” „înseamnă depolitizarea relaţiei de clasă”. În „capitalismul organizat” sau „bazat pe intervenţia statului”- care urmează capitalismului liberal - relaţiile de producţie se repolitizează dar nu se restabileşte forma politică a relaţiei de clasă; anonimizarea politică a relaţiei de clasă este depăşită de anonimizarea socială. Structurile capitalismului târziu pot fi înţelese ca reacţie împotriva crizei endemice. Pentru respingerea crizei societăţile capitaliste târzii, dirijează toate forţele social-integratoare spre locul conflictului, pentru a-l menţine în latenţă şi concomitent pentru a satisface revendicările politice ale partidelor muncitoreşti reformiste. Habermas consideră că ţarile capitaliste cele mai evoluate au reuşit în deceniile ce au urmat celui de-al doilea război mondial să menţină în stare latentă conflictul de clasă alături de controlarea diferitelor aspecte ale crizei economice, dispersându-le asupra „cvasigrupurilor” (consumatori, elevi, bolnavi, vîrstnici etc.) sau asupra „grupurilor naturale cu grad redus de organizare”. „Prin aceasta, identitatea socială a claselor a fost dizolvată iar conştiinţa de clasă fragmentată. Compromisul de clasă închis în structura capitalismului tîrziu îi face (aproape) pe toţi participanţii şi participanţi şi afectaţi în una şi aceeaşi perioadă.”