Promovarea Imaginii unei Persoane Publice

1. CAPITOLUL I

Sociologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul ştiinţific al societăţii. Cel care oferă o definiţie cuprinzătoare acestei ştiinţe este sociologul Achim Mihu, afirmând că; " sociologia este în mod esenţial studiul explicativ şi comprehensiv al realităţii sociale în totalitatea ei, adică a unei realităţi sui generis, precum şi a unor părţi, fenomene şi procese ale acestei realităţi în legăturile lor multiple, variate şi complexe cu întregul" (A. Mihu, 1992, p.11).

Prin metodologie se înţelege ştiinţa efectuării cercetării sociologice. Pentru a-şi îndeplini funcţia, metodologia cercetării sociologice cuprinde, deopotrivă, definirea adecvată a domeniului studiat, o serie de principii şi reguli de desfăşurare a investigaţiilor, instrumentarul de lucru pentru culegerea şi analiza datelor, criterii de certificare a calităţii rezultatelor, strategiile explicaţiei şi construcţiei teoretice, integrarea teoriilor particualre în teorii mai generale, precum şi trecerea la reflecţia filosofică (fără de care procesul cunoaşterii nu este complet). În activitatea de cunoaştere pe care o realizează diferiţi cercetători, se ignoră adesea părţi mai mici sau mai mari din conţinutul metodologiei.

Nu întâmplător metodologia devine şi un criteriu de analiză a unui sistem sociologic şi evident, a unei cercetări particulare, pentru a se putea evidenţia acurateţea procesului prin care sunt obţinute rezultatele şi cărora li se conferă statutul de cunoştinţe.

Etapele de desfăşurare a unei cercetări sociologice sunt:

a) Definirea şi delimitarea problemei cecetate;

b) Documentarea în literatura de specialitate;

c) Formularea ipotezei;

d) Stabilirea eşantionului (lotului) de cercetare;

e) Tehnicile şi metodele de cercetare sunt stabilite în raport cu tema, ipoteze şi eşantion;

f) Recoltarea datelor se face conform planului de cercetare şi pe baza tehnicilor de cercetare stabilite;

g) Prezentarea datelor şi comentarea lor;

h) Interpretarea datelor cercetării;

i) Concluziile şi evaluarea utilităţii investigaţiei;

1.1 Interviul de grup structurat

Înţelesul clasic prezintă interviul ca pe o întâlnire faţă în faţă, între două sau mai multe persoane, cu un anume scop.

În fapt, interviul este o tehnică de obţinere a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupări umane, prin întrebări şi răspunsuri, în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea fenomenelor socio-umane (Chelcea, 1993).

Interviul de grup structurat s-a concretizat în ceea ce de multă vreme se practică în S.U.A. şi mai recent şi la noi sub denumirea de focus group (adică interviu de grup focalizat). Acesta este frecvent utilizat îndeosebi în studiile de marketing, în evaluarea unor programe sociale şi în proiectarea sau completarea unor cercetări sociologice.

Ca şi interviul individual, interviul de grup se poate realiza în trei forme: structurat, semistructurat şi nestructurat.

În cazul focus group-ului, există întrebări dinainte formulate. Experţii în focus group recomandă ca foarte importante:

-întrebările să fie relativ puţine (7-10) pentru ca durata discuţiei să nu ocupe un timp îndelungat;

-întrebările trebuie să fie foarte bine alese. Acoperirea cât mai deplină a unei teme cu întrebări cât mai puţine, dar clare, nu este o sarcină uşoară doar prin reflecţia unei singure persoane;

-în interiorul unei categorii de subiecţi, cei invitaţi să fie cât mai diferiţi ca status şi rol pentru că astfel se constituie un etalon de indivizi a cărui singură caracteristică este aceea că ele sunt afectate de o aceeaşi problemă, şi atunci, pentru a asigura o oarecare reprezentativitate, este de dorit ca invitaţii la discuţii să fie diferiţi sub aspectul altor caracteristici.

Pentru o bună reuşită a interviului de grup, sunt necesare câteva condiţii importante:

-locul unde se desfăşoară;

-la ce oră se realizează (nu este indicată reunirea membrilor grupului după orele de muncă sau de clasă şi deci înaintea mesei);

-calitatea participanţilor (nu e bine să fie prezente persoane cu înalt statut-profesional, pentru că au un efec inhibant);

Interviurile şi discuţiile de grup, utilizate ca tehnică terapeutică, pot fi clasificate ca interviuri de grup nestructurate.