Protectia Copilului Abuzat Sexual

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Protectia Copilului Abuzat Sexual.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 25 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lect. Univ. Dr. Maria Mihaila

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Sociologie

Cuprins

Capitolul I – Protecţia drepturilor copilului în România
1. Consideraţii generale privind drepturile copilului în România 2
2. Protecţia copilului prin Legea nr. 272/2004 3
Capitoul II – Ocrotirea minorului prin părinţi
1. Ocrotirea parintească 9
2. Drepturile si îndatoririle părinteşti 10
3. Exercitarea ocrotirii părinteşti 11
4. Sancţiuni aplicate părinţilor 11
Capitolul III – Abuzul sexual asupra minorilor
1. Consideraţii generale privind abuzul sexual asupra copiilor 12
2. Principalii factori de risc în producerea abuzului sexual asupra copiilor 14
3. Profilul abuzatorului 14
4. Incestul ca formă de abuz intrafamilial 16
4.1. Definirea incestului 16
4.2. Factori de risc care pot potenţa actele de incest 17
4.3. Tulburările care survin la copii datorită incestului 18
4.4. Evaluare si diagnosticare 18
4.5. Modalităţi de tratament 19
4.6. Rolul asistentului social in protecţia copilului împotriva abuzului sexual 20
5. Infracţiunile împotriva libertăţii si integrităţii sexuale în Noul Cod Penal 21

Extras din document

Introducere

Pentru fiecare dintre noi, copilăria este o secvenţă de istorie personală. Devenind părinti, copiii noştrii sunt cei pe care îi investim cu propriile speranţe neîmplinite, aşa cum au facut generaţiile dinaintea noastră, aşa cum vor face generaţiile ce vor urma. Copilaria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că nu mai suntem copii, că am ieşit din copilărie, uneori fără să o fi trăit pe deplin. Copilaria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla.

Calităţile şi aptitudinile copilului trebuie descoperite şi valorificate pentru ca acesta să-şi contureze o personalitate puternică, demnă. Copiii sunt mugurii viitorului ţării, de aceea orice subiect tratat despre copii trebuie luat în considerare, de către instituţiile statului, pentru a preveni mai întâi şi apoi, acolo unde este cazul, a combate situaţii sociale problemă în care se găsesc copiii fără părinţi sau cu părinţi dezechilibraţi ori când persoane fără nici un fel de scrupul abuzează de slăbiciunea copiilor.

Lecţiile copilăriei sunt instinctele adultului, de aceea, primordial în perioada copilăriei “omului mic” este necesar un cadru familial armonios, ambient pentru formarea lui psihică, afectivă, morală şi fizică ca adult. Dar uneori, cadrul familial lipseşte sau în familia de origine nu sunt îndeplinite condiţiile pentru buna dezvoltare a copilului. Din acest moment intervine societatea, şi instituţiile statului pentru a-i oferi copilului aflat în dificultate condiţii cât mai apropiate de cele familiale. Astfel, au apărut instituţii de tip rezidenţial şi de tip familial in care copiilor le sunt oferite condiţii apropiate de cele familiale. Însa acestor copii le lipseşte un „ingredient” pentru a fi fericiţi, dragostea părinţilor.

Protecţia, drepturile copilului şi aspectele psihologice legate de ei fac parte dintr-un domeniu destul de vast şi reprezină o problemă delicată des abordată în literatura de specialitate şi în mass -media. În această lucrare, am încercat să cuprind şi să sintetizez drepturile de care se bucură copiii prin legislaţia actuală internă şi prin cea internaţională. De asemenea am urmărit să prezint situaţiile de dificultate în care se poate afla copilul supus unui abuz sexual, implicat în special într-o relaţie incestuosă, şi măsurile pe care trebuie să le ia autorităţile, cu competenţe în domeniul protecţiei copilului, în aceste cazuri.

Timp îndelungat, violenţele sexuale au fost în general puţin cunoscute. Există victime care devenind persoane adulte, au avut curajul sa denunţe faptele la care au fost supuse. Ele s-au substituit indiferentei specialiştilor din sănătate, justiţie sau chiar din autoritatea publică. O înţelegere sprijinită pe raţiune ar permite elaborarea de măsuri educative si legislative în scopul prevenirii agresiunilor sexuale. In peste 50% din cazuri un copil-victimă devine la rândul sau agresor, numeroase victime ale violenţelor sexuale nu reuşesc niciodată să pună bazele unei familii sau chiar să dobândească un loc în societate.

Capitolul I

Protecţia drepturilor copilului în România

1. Consideraţii generale privind drepturile copilului în România

Protecţia şi promovarea drepturilor copilului este unul din indicatorii cei mai sensibili ai sănătăţii unei societăţi. Este una dintre temele preferate ale ştiinţelor socio-umane. Studiile de sociologie a copilăriei realizate în ultimile decenii ale secolului trecut au pus în evidenţă dinamica contradictorie a proceselor care modelează copilăria împreună cu rolul familiei ca mediu protector natural şi instituţie de socializare a copilului.

De unde provine ideea de drepturi ale copilului?

Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a luat nastere prima miscare preocupata de aspecte referitoare la dezvoltarea copilului, care pleda pentru ptotectia acestuia împotriva neglijarii, exploatarii si a violentei. În Europa, perioada s-a caracterizat prin deschiderea unui numar considerabil de institutii publice de ocrotire, scoli si institutii separate pentru copii delincventi, precum si de tribunale pentru minori.

După Primul Razboi Mondial, ideea drepturilor copilului a captat pentru prima data atentia lumii. În 1924, Liga Natiunilor a adoptat Declaratia de la Geneva. În 1959, Organizatia Natiunilor Unite a adoptat Declaratia drepturilor copilului. Ambele declaratii au reprezentat o recunoastere timidă a drepturilor copilului, deoarece, desi sustineau ferm protectia si bunastarea acestuia, nu îi recunosteau dreptul de a participa la deciziile care îl privesc. Copiii erau văzuti ca niste membri fragili, slabi si vulnerabili ai societătii. În plus, nu au fost luate masuri ulterioare pentru punerea în aplicare a drepturilor mentionate în cele doua declaratii.

Spre sfârsitul anilor ‘60, s-a pus accentul pe ideea drepturilor de participare ale copilului. Mai multi lideri de opinie au sustinut că si copiii au competentele necesare pentru a lua decizii în privinta problemelor importante din viata lor si ca ar trebui låsati sa participe la luarea acestor decizii. De exemplu, copiii ar trebui sa aiba un cuvânt de spus în privinta educatiei lor, iar profesorii si părintii ar trebui sa-i sprijine în aceasta privintă si sa-i ajute sa devina independenti.

În 1978, cu un an înainte de Anul International al Copilului, Guvernul Poloniei a propus elaborarea unei Conventii privind drepturile copilului si s-a înfiintat un grup de lucru special însarcinat cu redactarea proiectului. Pe 20 noiembrie 1989, s-a adoptat Conventia ONU cu privire la drepturile copilului, care a intrat în vigoare în septembrie 1991 si a fost ratificată de majoritatea tårilor din lume, cu exceptia Statelor Unite ale Americii si a Somaliei.

România a ratificat Conventia pe 28 septembrie 1990 prin Legea nr. 18/1990 si s-a inspirat din aceasta atunci când a elaborat Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Situatia înainte de Legea nr. 272/2004

Prima lege româneasca în domeniul protectiei copilului a fost adoptată în 1970. Scopul legii era sa protejeze anumite grupuri de copii, în special copiii cu nevoi de îngrijire în afara familiei. Principala forma de protectie pentru acesti copii era plasarea în institutii.

Marile organizatii umanitare au constientizat în timp ca, în cazul copiilor din România, este nevoie de o schimbare fundamentala. Reprezentanti ale unor organizatii precum UNICEF, USAID, World Vision, Holt Terre des Hommes au fost create în România si, în colaborare cu autoritåtile publice locale si centrale, au desfasurat programe de formare a personalului, programe de restructurare pentru unele institutii, precum si de creare a unor noi tipuri de servicii în anumite judete-pilot.

Prima Strategie Guvernamentala în domeniul drepturilor copilului, aprobata în 1997, a vizat perioada 1997-2000 si a marcat începutul reformei sistemului de protectie a copilului în România. Atunci s-au luat primele masuri pentru reformarea cadrului legislativ, pentru descentralizarea activitatilor de protectie a copilului, restructurarea si diversificarea institutiilor de protectie a copilului, dezvoltarea alternativelor de tip familial pentru protectia de tip rezidential, precum si pentru prevenirea parasirii copiilor.

Efectul imediat al adoptarii noii legislatii a fost înfiintarea în toate judetele a comisiilor pentru protectia copilului si a serviciilor publice specializate pentru protectia copilului (denumite Directii pentru protectia copilului).

2. Protectia copilului prin Legea nr. 272/2004

Astazi, în România, sunt garantate toate drepturile copiilor, nu doar dreptul la protectie speciala.

Legea nr. 272/2004 introduce în România o noua viziune asupra copilariei. Aceasta refuza sa-i vada pe copii ca pe niste mini-cetateni cu mini-drepturi si subliniaza ca drepturile copilului fac parte din categoria drepturilor omului.

Spre deosebire de legislatia anterioara, care continea dispozitii doar pentru copiii aflati în dificultate si care aveau nevoie de masuri de protectie, legislatia actuala îsi extinde prevederile asupra tuturor copiilor (fie ca traiesc împreuna cu parintii lor sau separat de acestia; fie ca au sau nu nevoi speciale de educatie sau îngrijire medicala etc.), acoperind astfel majoritatea situatiilor în care se poate gasi un copil. Legea subliniaza ca parintii sunt primii responsabili pentru cresterea, îngrijirea si dezvoltarea copilului. Pentru îndeplinirea responsabilitatilor lor, parintii au dreptul sa primeasca sprijinul necesar din partea comunitatii si a autoritatilor locale.

Legea continua procesul de descentralizare prin transferarea unor atributii si servicii de la nivel judetean la nivel local (la nivel de comune, orase, municipii). Pe lânga întarirea capacitatilor autoritatilor locale, acest proces reprezinta solutia pentru înfiintarea si diversificarea serviciilor pentru copil si familie cât mai aproape de domiciliul acestora. Un serviciu important la nivel local este reprezentat de Serviciul public de asistenta sociala (SPAS) ca si de Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului (DGASPC).

Fisiere in arhiva (1):

  • Protectia Copilului Abuzat Sexual.doc

Alte informatii

Facultatea de Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza, Iasi, master: Securitate comunitara si controlul violentei.