Protecția Copilului în India

INTRODUCERE

Protecţia copilului reprezintă un serviciu public imperativ pentru dezvoltarea unei societăţi puternice şi productive. În ultimii ani, în India autorităţile au acordat o importanţă sporită protecţiei copilului, activităţii acestora adăugându-li-se acţiunile desfăşurate de organizaţiile nonguvernamentale pentru protecţia copilului(UNICEF, Salvaţi copiii etc.), însă “pentru o ţară ca India cu peste 300 milioane de copii care necesită atenţie şi protecţie, situaţia nu este susceptibilă pentru schimbări imediate. Schimbarea este vizibilă în doar câteva părţi ale ţării. ”

În majoritatea regiunilor, însă, copiii duc o viaţă dificilă. De la vârsta de 4-5 ani aceştia sunt obligaţi să muncească de către membrii familiei lor, fiind antrenaţi în toate activităţile gospodăriei. Copiii familiilor sărace adesea lucrează în casele celor instăriţi sau îşi petrec timpul la groapa de gunoi alegând resturi de mâncare şi combustibil. În unele regiuni, copiii lucrează în fabrici unde ţes covoare, fac chibrituri, sticlă şi alte produse. În Sivakasi, în Tamil Nadu, aproape 45,000 de copii lucrează în industria chibriturilor, a focurilor de artificii ş.a. înregistrând cel mai mare număr de copii angajaţi din lume.

Educaţia este disponibilă pentru majoritatea copiilor indieni şi, după spusele autorităţilor, obligatorie, însă, în realitate, mare parte din copii, în special fete nu merg la şcoală. Mai mult de jumătate din copiii din India cu vârste între 6 şi 14 ani- 8.2 milioane- nu merg la şcoală. În schimb ei muncesc pentru a contribui la veniturile familiei.

1. DEZVOLTAREA BAZEI LEGISLATIVE PRIVIND PROTECŢIA COPILULUI ÎN INDIA

Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a luat naştere prima mişcare preocupată de aspecte referitoare la dezvoltarea copilului, care pleda pentru protecţia copilului împotriva neglijării, exploatării şi a violenţei. În Europa, această perioadă s-a caracterizat prin deschiderea unui număr considerabil de instituţii publice de ocrotire, şcoli şi instituţii separate pentru copiii delincvenţi, precum şi de tribunale pentru minori. După Primul Război Mondial, ideea drepturilor copilului a captat pentru prima dată atenţia lumii. În 1924, Liga Naţiunilor a adoptat Declaraţia de la Geneva. În 1959, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia drepturilor copilului. Spre sfârşitul anilor ‘60, s-a pus accentul pe ideea drepturilor de participare ale copilului. Mai mulţi lideri de opinie au susţinut că şi copiii au competenţele necesare pentru a lua decizii în privinţa problemelor importante din viaţa lor şi că ar trebui lăsaţi să participe la luarea acestor decizii.

Pe 20 noiembrie 1989, s-a adoptat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Aceasta a intrat în vigoare în septembrie 1991 şi a fost ratificată de majoritatea ţărilor din lume, cu excepţia Statelor Unite ale Americii şi a Somaliei.

Guvernul Indiei a ratificat fără retinere Convenţia privind Drepturile Copilului (CDC) pe 12 noiembrie 1992. În 1997, Curtea Supremă din India a declarat că orice "convenţie internaţională compatibilă cu drepturile fundamentale şi, în armonie cu acest spirit, trebuie să fie adaugată dispoziţiilor existente pentru a extinde semnificaţia şi conţinutul acestora, aşadar pentru a promova obiectul actului constituţional." În consecinţă, atâta timp cât Convenţia privind drepturile copilului nu este în conflict cu dreptul intern, aceasta este considerată încorporata în dreptul intern şi municipal.

Legea hindusă prezentată în Manusmriti(“Laws of Manu”) a fost cea mai importantă notificare in domeniul dreptului în India antică. Ca urmare a invaziilor afganistane si turceşti, legea islamică numită Shariat guverna comunitatea musulmanilor, în timp ce Manusmriti continua să se aplice pentru hinduşi. Această tradiţie privind aplicarea unor legi diferite pentru fiecare comunitate religioasă continuă şi astăzi, în India neexistând un cod civil uniform. Cu toate acestea, în 2000, Guvernul a adoptat Actul privind Justiţia Juvenilă( Îngrijire şi Protecţie) care nu tratează distinct copiii de religii diferite. Există, însă, şi alte legi apartinând diferitelor religii care reglementează protecţia copilului.

Actul care face referire la tutela minorilor a fost primul act legislativ care a permis luarea în considerare a punctului de vedere şi a preferinţelor copilului.

Cu toate acestea, în primii ani de independenţa a Indiei, justiţia indiană a întâmpinat severe probleme în aplicarea legilor referitoare la protecţia copilului. Acest lucru s-a datorat inexistenţei unei infrastructuri cu privire la protecţia copilului, lipsei unui proces judiciar separat pentru copii şi, de asemenea, ca urmare a mai multor legi de reglementare a protecţiei copilului, care diferă între statele şi religiile Indiei.

În 1960, guvernul din India a adoptat Actul Copiilor (1960), cu scopul de a uniformiza legile şi instituţiile de reglementare şi de protecţie a copiilor. Prezentul act a stabilit înfiintarea mai multor departamente de protecţie a copilului menite să se ocupe de cazuri legate de copiii neglijaţi. De asemenea, a evidenţiat necesitatea existenţei unei persoane specializate în acordarea de consultanţă şi asistentă copiilor neglijaţi sau delincvenţi şi a stabilit instanţe judecatoreşti speciale pentru copiii delincvenţi, separând procesele judiciare pentru copiii delincvenţi de cele pentru copiii neglijaţi.

În anul 1986 a fost adoptat Actul Justiţiei Juvenile care asemeni Actului Copiilor( 1960) a autorizat stabilirea unor departamente speciale de protecţie a copilului pentru copiii neglijaţi. După ratificarea Convenţiei privind Drepturile Copilului, guvernul a adoptat în 2000 un nou act legislativ numit Actul Justiţiei Juvenile (Îngrijire şi Protecţie) care a înlocuit Actul Justiţiei Juvenile implementat în 1986 şi care avea scopul de a încorpora principiile Convenţiei şi de a simplifica sistemul judiciar pentru copii. Această nouă lege a asigurat că, idiferent de religie, copiii care au nevoie de îngrijire şi protecţie, vor beneficia de un proces judiciar separat. Cu toate acestea, pe langă Legea privind Justiţia Juvenilă- Îngrijire şi Protecţie, legile personale ale hindu

şilor şi musulmanilor de asemenea guvernează situaţia copiilor în India.