Psihologia Infractorului

Actul infractional –considerente teoretice.

Iluzia că poate exista o societate fara infractionalitate s-a risipit de mult. Noul model social trebuie sa includa infractionalitatea ca o constanta, cu tot ce decurge de aici: personal specializat, penitenciare suficiente, un institut de criminologie, studii si cercetari, programe diferentiate de prevenire, informarea si educarea publicului, etc. O tara fara un institut de criminologie e mai putin credibila atunci cind se angeajaza sa apere cetatenii şi bunurile lor, granitele si ordinea de drept, sa mentina un climat social linistit, sa impuna legea in situatii de o mare diversitate. Si asta pentru ca autoritătile au nevoie sa inteleaga mai intii fenomenele pentru a putea gestiona probleme atît de complexe precum infractionalitatea.

Fenomenul infractional este deosebit de complex si pentru a putea fi cunoscut, trebuie abordat multidisciplinar. Aceasta implica stapanirea unor notiuni de: criminologie, psihologie judiciara, sociologie judiciara, biologie criminala, medicina legala, psihiatrie criminala, antropologie criminala, statistica infractionala etc.

Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie cercetata ca act individual, ca act comis de o persoana concreta intr-o situatie concreta. Este vorba de o actiune umana, determinata de anumite elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive, scopuri etc.

Analiza psihologică a actului infracţional

Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezinta rezultatul interactiunii dintre factorii ce structureaza personalitatea individului si factorii externi, de ambianta.In ceea ce priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta în structura sa un nucleu central mai mult sau mai puţin favorabil comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate infracţionala. Ambianta, condtiile si imprejurările exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile dezvoltării acestui nucleu in plan infractional.

Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate structurile si functiile psihice incepand cu cele cognitiv-motivationale si terminand cu cele afectiv-volitive, implicate fiind şi activitatile ca si insusirile psihice.

Actul infractional este generat de tulburari de ordin emotional si volitiv, sustinut de lipsa sentimentului responsabilitatii si al culpabilitatii, al incapacitatii subiectului de a renunta la satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse.

Din punct de vedere psihologic, nu s-a stabilit pana acum un criteriu definitiv al actului infractional, specialistii din domeniu fiind mai degraba preocupati de intelegerea infractiunilor si implicit descoperirea motivatiilor decat de definirea lor, astfel incat pentru psihologia moderna ceea ce constituie motivul actiunii judiciare nu este decat un episod-nu intotdeauna semnificativ-al vietii psihice a subiectului.

O viziune coerentă asupra dinamicii şi interacţiunii elementelor intregului ansamblu de factori care concură la producerea actului infractional nu o poate oferi decât o conceptie sistemică integratoare asupra conduitei si a manifestărilor psihocomportamentale.

Multitudinea şi complexitatea factorilor de care trebuie sa se tina seama atunci cand ne referim la actele infractionale au determinat o schimbare de optica în cercetarile moderne consacrate psihologiei actului infractional. Astfel, în zilele noastre, profesionistul investigator – în cele mai multe cazuri un psiholog specializat în domeniul judiciar – este solicitat:

• sa descrie actiunile derulate de faptuitor si împrejurarile in care acesta a comis fapta, sa ofere organelor de urmărire penala “filmul crimei în dinamica sa”;

• să-si imagineze profilul faptuitorului, oferind organelor de urmarire penala ,,amprenta sa psihocomportamentala”;

• sa anticipeze comportamentul urmator al infractorului, contracarand pentru viitor miscările autorului prin intuirea versiunilor optime cu grad rezonabil de credibilitate în identificarea acestuia.

Pentru a indeplini aceste trei cerinte specialistul, atunci cand analizeaza actul infractional, trebuie sa adopte o perspectiva interdisciplinara in care putem include:

• cercetarea clinia , pentru reconstituirea antecedentelor personale si patologice ale subiectului (inclusiv biodetectia comportamentului simulat);

• examinările paraclinice, avand ca rol principal probarea si obiectivarea diagnosticului clinic, precum si aprofundarea etiopatogeniei unor tulburări (ample investigatii de laborator, radiologice, electroencefalografice);

• investigaţiile biogenetice, avsnd ca premiss rolul factorilor ereditari în structurarea personalitatii;

• interpretarea neorofiziopatologica, pentru explorarea cauzalitatii manifestarilor agresive de comportament cu rasunet antisocial, legat de conditiile biopsihologice care le exacerbeaza sau le declanseaza;

• cercetarea sociologica,in primul rand, axata pe reconstituirea structurii personalitatii delincventului si, in al doilea rand orientata asupra posibilitătilor de reechilibrare si reinsertie sociala;

• rezolvarea medico-legala, adică furnizarea datelor medicale obiective pe baza carora se concluzioneaza asupra starii de imputabilitate (constiinta, discernamant).

Comportamentul infracţional – prezentare generală.

Termenul de comportament are o largă utilizare în vorbirea curentă, psihologia judiciară cercetându-l sub toate aspectele sale normale sau deviante.