Recenzie - Aziluri - Erving Goffman

Autorul acestei carti, publicate in anul 1961,Erving Goffman , renumit sociolog american isi petrece trei ani din viata studiind institutiile medicale americane si nu numai,dar mai ales Spitalul St.Elizabeth din Washington. Cartea este rezultatul diverselor surse scrise,provenite din studii de psihiatrie si memorii si a observatiei participative a lui Goffman(1954-1957), in spitalele,azilele si inchisorile din America,traind astfel pe propria-i piele si vazand adevarata viata a institutionalizatilor ,dar a carui identitate adevarata acestia nu o cunosteau.

Cartea este alcatuita din patru eseuri dupa cum urmeaza: “Despre caractericticile institutiilor totale”,”Cariera morala a pacientului psihiatric”,”Viata clandestina a unei institutii publice”,”Modelul medical si spitalizarea psihiatrica”.Dar nu intamplator am mentionat capitolele cartii deoarece fiecare din ele m-a marcat in vreun fel, incepand cu primul care m-a socat si m-a revoltat complet si terminand cu ultimul in care ma obisnuisem deja cu toate ororile institutiilor totale,aproape ca nu ma mai mira nimic .”Aziluri”este o carte cu adevarat fascinanta,o realitate cruda dar bine de cunoscut,o carte care nu poate sa nu trezeasca in tine o farama de revolta sau macar un sentiment de neputinta, neputinta de a schimba ceva intr-un sistem cu asa o mare amploare.Trebuie sa specific faptul ca cel mai greu lucru mi-a fost in a selecta ceea ce merita scos in evidenta ,deoarece fiecare exemplu sau explicatie din carte merita atentia.

Goffman defineste o institutie totale ca fiind “un loc in care isi desfasoara viata si activitatea un numar mare de indivizi cu statut similar,despartit de restul societatii pentru o perioada de timp apreciabila si care duc impreuna o viata strict delimitata,reglementata oficial de catre institutie”*. Institutiile totale pot fi clasificate in cinci categorii:1)institutii menite sa ia in grija persoane neputincioase si inofensive,cum ar fi aziluri pentru batrani,orfelinate,camine pentru nevazatori;2)institutiile pentru persoanele considerate incapabile sa-si poarte de grija si care prezinta o amenintare la adresa societatii,cum sunt sanatoriile TBC,spitalele de psihiatrie;3)institutii cu rol de a apara societatea de cei ce reprezinta o amenintare intentionata,adica inchisorile,lagarele de concentrare si cele de razboi;4)institutii care permit desfasurarea optima a anumitor activitati,precum scolile cu internat,lagarele de munca,navele,cazarmile militare;5)institutii dedicate religiei cum sunt manastirile si schiturile.Dat fiind faptul ca spatial imi este limitat ma voi axa in aceasta recenzie pe aspectele si practicile utilizate indeosebi in spitalele de psihiatrie.

*. Erving Goffman,”Aziluri:eseuri despre situatia sociala a pacientilor psihiatrici si a altor categorii de persoane institutionalizate”,trad. de Anacaona Mindrila,(2004),Iasi,Ed.Polirom,pp 11

Inca de la inceput Goffman ne prezinta riscurile de a deveni pacient intr-o institutie totala, individul fiind obligat sa suporte o serie lunga de degradari, umiliri , batjocuri , exploatari si zdruncinarea a relatiilor sociale cu persoanele apropiate, toate acestea ducand treptat la degradari ale eului,adica pacientul va prelua din gandirea celor din jur( rude,personalul institutiei) convingeri despre propria-i persoana.Degradarea eului se petrece prin multe procese iar unul dintre ele prezent inca de la intrarea in institutie este confiscarea tuturor obiectelor personale si inlocuirea lor cu unele standardizate si marcate, apartinand institutiei , “ Bunurile personale ale unui individ constituie o parte importanta a materialelor din care isi construieste eul,dar,in calitate de institutionalizat,usurinta cu care il manevreaza personalul tinde sa creasca o data cu cresterea gradului in care este deposedat”.* Mai grav decat atat este pierdere numelui si inlocuirea lui cu un numar,numele intreg fiind una dintre cele mai de pret posesiuni ale unei persoane.

O data ajuns pacient intr-un spital psihiatric individul invata ca exista un sistem de privilegii si unul de sanctiuni,si ca el trebuie sa se supuna negresit personalului institutiei,care aparent face totul spre binele sau,altfel va fi pedepsit ca atare.Privilegiile constau intr-o camera mai buna,un loc de munca mai bun,posibilitatea de a parasi spitalul,mici atentii cum ar fi cafeaua,tigarile sau respect din partea angajatilor .Pedepsele pot fi suspendarea privilegiilor,pedepsele corporale,cele psihice, izolarea, electrosocurile,primirea unor sarcini neplacute etc. Pacientii reactioneaza insa diferit din punct de vedere al adaptarii si cooperarii,cel putin pentru o perioada de timp.Exista astfel cateva tactici des folosite, tactica”retragerii situationale”astfel ca institutionalizatul nu mai acorda atentie lucrurilor din exterior (regresie),”tactica inflexibila”,situatie in care pacientul refuza orice forma de cooperare,tactica “colonizarii”care presupune o incercare de adaptare la conditiile oferite si tactica”convertirii”in care individual impartaseste pe deplin conceptia angajatilor despre el si devine pacientul model.