Recenzie - Despre Sinucidere - Durkheim

Despre Sinucidere

Emile Durkheim s-a nascut la Epinal in 15 aprilie 1858. Provenit dintr-o familie cu o puternica traditie religioasa, Durkheim a studiat in tinerete ebraica si doctrina talmudica. A absolvit scoala normala si si-a sustinut doctoratul in filosofie cu teza Despre diviziunea muncii sociale, insotita de o teza complementara redactata in latina asupra Contributiei lui Montesqieu la construirea stiintei sociale. Intre 1885-1886 studiaza stiintele sociale in Paris, apoi in Germania sub conducerea lui Wundt. Dupa intoarcerea din Germania publica in revista filosofica trei articole despre "Studii recente asupra stiintelor sociale", "Stiinta pozitiva si morala in Germania" si "Filosofia in universitatile germane". Din 1882 preda la doua licee din provincie, iar in 1887 este profesor de pedagogie si stiinta sociala la Universitatea din Bordeaux, si care este primul curs de sociologie predat intr-o universitate. In 1895 publica Regulile metodei sociologice. In 1896, cursul de sociologie devine curs obligatoriu. In 1902 este profesor titular de pedagogie la Sorbona si va preda si sociologia. In 1906 preda la catedra de pedagogie a facultatii de litere din Paris, in 1912 publica Formele elementare ale vietii religioase si in 1913 catedra sa primeste numele de "chair de sociologie" de la Sorbona.

Fondator al sociologiei ca disciplina stiintifica si universitara, Durkheim este organizatorul scolii franceze de sociologie.La 15 noiembrie 1917, prin disparitia sa marcheaza incheierea temporara a unui capitol referential al evolutiei sociologiei.

Sinuciderea (Le suicide, 1897) este a treia lucrare importanta a lui Durkheim, importanta datorata abordarii stiintifice riguroase a unui fapt social contemporan - cresterea frecventei sinuciderilor catre sfarsitul secolului XIX. Unul dintre principalele merite ale acestei lucrari este de a fi deschis perspectiva analizei sociologice, punand in evidenta conditionarea sociala a judecatilor morale.

In partea introductiva autorul aminteste despre cat de important este nu sa exprimam cu oarecare precizie notiunea de “sinucidere” pe care si-au facut-o majoritatea oamenilor, ci sa construim o categorie de obiecte care, putand fi etichetate, fara nici un inconvenient, sa fie fondata in mod obiectiv, adica sa corespunda naturii precise a lucrurilor.In general, ne reprezentam sinuciderea drept o actiune pozitiva si violenta, ce presupune o anumita desfasurare a fortei musculare, insa se poate intampla ca o atitudine pur negativa sau un simplu refuz sa aiba aceleasi consecinte.Cineva se poate omori la fel de bine renuntand la a se hrani sau distrugandu-se cu o arma ori o serie continua de alte astfel de modalitati.Parcurgand aceasta carte, sinuciderea ne va aparea intr-o cu totul alta lumina observand ca are legatura cu actele de curaj si devotament, pe de o parte, cu actele de imprudenta si cu simpla neglijenta, pe de alta parte.De asemenea, este important de stiut faptul ca actul sinuciderii nu este constant in timp, ci acesta evolueaza in valuri, distincte si succesive, care au loc in salturi, se dezvolta in timp, apoi se opresc pentru a reizbucni din nou.Orice societate are asadar, in fiecare moment al istoriei sale, o aptitudine bine definita despre sinucidere.Vom numi aceasta valoare rata mortalitatii-sinucidere proprie societatii luate in considerare.In general, aceasta se calculeaza prin raportare la un milion sau la o suta de mii de locuitori.Rata sinuciderii constituie deci o ordine de fapte unica si determinata, acestea din urma demonstrand totodata permanenta si variabilitatea ei.

Scopul lucrarii nu este de a face un inventar cat mai complet posibil al tuturor conditiilor care pot sa genereze sinuciderile particulare, ci doar de a le punem in evidenta pe acelea de care depinde acest aspect determinat pe care l-am numit rata sociala a sinuciderii.Dintre factorii de sinucidere, singurii la care se va raporta sunt aceea care isi fac simtita actiunea asupra ansamblului societatii.Rata sinucideri este deci produsul acestor factori.Obiectul acestui studiu va cuprinde trei parti: cauzele extrasociale si cauzele sociale propriu-zise cat si influenta lor asupra sinuciderii, apoi se vor determina natura acestor cauze cat si relatia acestor cauze cu conditiile individuale care insotesc diferitele feluri de sinucidere si abia apoi vom fi in masura sa precizam in ceea ce consta elementul social al sinuciderii.

Partea Intai

Factorii extra-sociali

Cap.I Sinuciderea si starile psihopatice

La inceputul capitolului, autorul propune ipoteze care ar putea sta la baza actului de suicid.Acesta afirma ca exista doua feluri de cauze extra-sociale carora le putem atribui apriori o influenta asupra ratei sinuciderii: se poate sa se manifeste o predispozitie a omului, de intensitate variabila, in functie de tara pentru sinucidere, pe de o parte, clima, temperatura ar putea actiona asupra organismului si prin urmare sa aiba indirect aceleasi cauze.

Teze despre sinucidere sustin ca sunt maladii, spre exemplu nebunia care ar putea sta la baza sinuciderii, motivul mortii fiind considerat o tulburare intelectuala.Esqurol preciza ca “Sinuciderea are toate caracteristicile alienarii mintale” sau “Omul nu atenteaza la propria viata decat daca este prada delirului, iar sinucigasii sunt niste alienati mintali”.(pp13) Plecand de la acest principiu, el conchide ca sinuciderea, fiind involuntara, nu ar trebui sa fie pedepsita prin lege.In 1845, dr. Boudin sustine aceeasi opinie cu si mai multa lipsa de masura reusind sa starneasca multe reactii.Teoria era aparata astfel: sinuciderea era vazuta ca o specie distincta de nebunie, ceva care nu se intalneste la subiectii sanatosi din punct de vedere mental, demonstrand caracterul de tulburare psihica a sinuciderii.Asfel autorul isi propune sa abordeze aceasta supozitie pentru a stabili in final, prin intermediul studiului si al cercetarii, valoarea de adevar al afirmatiilor mai sus evocate.