Recenzie - Sinuciderea de Emile Durkheim

Emile Durkheim s-a născut în anul 1858,pe 15 aprilie,în localitatea Epinal,din sudul Franţei.A absolvit şcoală normal superioară şi şi-a dat două bacalaureate:unul în litere şi celălalt în ştiinţe.De asemenea,şi-a dat doctoratul în filosofie cu teză “Despre diviziunea muncii sociale”.Câteva din realizariile sale ştiinţifice,pe lângă numeroasele articole şi recenzii critice,sunt:”Regulile metodei sociologice”,”Sinuciderea”,”Formele elementare ale vieţii religioase”.

Lucrarea de faţă publicată în 1897,are trei părţi,fiecare parte conţinând un număr diferit de capitole,astfel:partea întâi,intitulată “Factori extra-social”,are patru capitole,după cum urmează:Sinuciderea şi stările psihopatice,Sinuciderea şi stările psihologice normale.Rasă.Ereditatea,Sinuciderea şi factorii cosmici şi Imitaţia,partea a doua”Cauze sociale şi tipuri sociale”,cuprinde următoarele capitole:Sinuciderea egoistă,Sinuciderea egosita(continuare),Sinuciderea altruistă,Sinuciderea anomică şi Formele individuale ale tipurilor de sinucidere şi ultima parte,care poartă numele de “Sinuciderea ca fenomen social general “ descrie trei capitole denumite Elementul social al sinuciderii,Raporturile sinuciderii cu alte fenomene sociale şi Consecinţe practice.

“Sinuciderea” prezintă un interes şi o valoare deosebită pentru cercetători şi nu numai,întrucât tratează în mod direct un subiect tot mai des întâlnit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi anume creşterea raţei de sinucidere.Scopul acestei lucrări este de a evidenţia conceptul de “analiza sociologica”,punând în prim-plan condiţionarea socială a judecăţilor morale.

Durkhiem defineşte sinuciderea că fiind “orice caz de moarte care rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negative săvârşit de victimă însăşi şi despre care această ştie ce rezultat va produce”.

Astfel, începem studiul celor trei ,analizându-le mod evident,pe rand.

Prima parte inaugurează capitolul despre sinucidere si stările psihopatice.Aici autorul evidenţiază influenta pe factorii extra-sociali o au asupra sinuciderilor.Jousset Moreau de Tours identifica patru tipuri de sinucidere si anume:sinuciderea maniaca,sinuciderea ,sinuciderea sinuciderea impulsivă .Sinuciderea maniaca se datorează halucinaţiilor delirului,totul petrecându-se in mintea bolnavului,imaginarul jucând rolul principal.Cum apare haluciniatia,imediat se naşte tentaţia de suicid,iar daca in momentul următor încercarea a eşuat, sunt şanse ca bolnavul renunţe pentru moment.Sinuciderea melancolica rezulta din starea de spirit a individului.Cu cat depresia si tristeţea sapa mai adanc in suflet ,cu atat mai mult se naşte dorinta de a renunta la viata .Nimic nu are sens,relaţiile cu cei din jur s-au slăbit considerabil,bolnavul creindu- propria lume a dezamăgirii, in care bucuria si zambetul nu îşi au locul.Al treilea tip de sinucidere este sinuciderea obsesiva .In acest caz,bolnavul nu îşi orientează scopul după ceva real imaginar,ci pur şi simplu îşi fixează în minte ideea că trebuie să moară.Sinuciderea impulsivă,ultimul tip de sinucidere,este similară sinuciderii obsesive ,numai că în acest caz apare brusc şi bolnavul nu îi poate rezista.

Ceea ce încearcă Durkhiem să arate,este faptul că nu orice sinucigaş este şi nebun.Un om nebun niciodată nu şi-ar lua zilele dintr-un motiv obiectiv,intenţiile lui neavând legătură cu factorii exteriori.Astfel,sinuciderea nu este o prelungire a stărilor psihopatice,pentru că după cum e şi studiat,ţările cu cei mai puţini nebuni au rata cea mai mare a sinuciderilor.E adevărat că un om bolnav ajunge mai uşor la sinucidere dar acest lucru nu se datorează în exclusivitate stării sale.

În capitolul doi al acestei prime părţi,Sinuciderea şi stările psihologice normale.Rasă.Erediatarea ,se discută despre măsură în care rasă umană ar influenţa actele de sinucidere.Dacă e să acceptăm acest concept şi să îl catalogăm că un motiv de suicid,atunci trebuie să convingem că sinuciderea este ereditară,pentru că altfel nu are niciun caracter etnic.Studiile arată că dacă numărul sinuciderilor este mai mare la un popor decât la altul,asta nu înseamnă că rasă e principalul factor. Asta s-ar putea datora civilizaţiei poprului respectiv.Alt context în care are loc sinuciderea şi este văzută că pe ceva ereditar,este familia.De cele mai multe ori,dacă unul din membrii unei familii se sinucide,în timp se poate întâmplă că şi un alt membru(nu neapărat din generaţia actuală) să o facă,detaliul fiind acela că o face la aceeaşi vârstă şi în acelaşi mod.Durkhiem prezintă în cartea să un tabel cu sinuciderea pe vârste(la un million de subiecţi pe grup) din care rezultă faptul că rata sinuciderilor la copiii sub 16 ani este foarte scăzută,iar la adulţi se face simţită odată cu înaintarea în vârstă.