Relația dintre motivația, satisfacția și performanța în muncă a angajaților

De ce muncesc oamenii?

În societățile civilizate, munca este considerată principala activitate pe terment lung a oamenilor. Principalele motive pentru care oamenii muncesc sunt necesitatea supraviețuirii sau presiunea socială de a face asta, mai degrabă decât o motivație orientată spre un scop. (M. Vernon, 1969, p. 128, apud. A. Constantinescu, 2014, p.15)

Probabil cea mai importantă motivație pentru a munci este obținerea unui mijloc de trai. Studii clasice referitoare la această temă au demonstrat că, mai valorizată decât nivelul salariului este securitatea locului de muncă. Într-o cercetare condusă de Victor Vroom în 1964, ce urmărea să afle ce alți factori, în afară remunerația care să asigure un nivel de trai decent, pot explica dorința oamenilor de a munci, subiecții au fost întrebați dacă ar mai munci în condițiile primirii unei moșteniri substanțiale. În proporție de 80%, respondenții studiului au dat un răspuns pozitiv. Astfel, cercetările au demonstrat că, pe lângă latura economică, există si o puternică componentă socială a motivației de a munci, ce constă în nevoia de afiliere, de prietenie și în dorința de independență. “Banii sunt mijloace prin care se îndeplinesc nevoile sociale, dar nu neapărat nevoile primare.” Alte nevoi non-materiale ce îi determină pe oameni să muncească putem identifica în lucrarea Forma și conținutul democrației industriale a lui Emery și Thorsrud, cum ar fi: nevoia de dezvoltare personală prin intermediul muncii, nevoia de a cunoaște natura muncii și a modului în care o pot realiza, nevoia de a lua decizii și de a avea inițiativă, nevoia contactului social pozitiv și de recunoaștere în cadrul organizației, nevoia de a-și lega viața de cea a comunității. (A. Constantinescu, 2014, p.15)

Ce este motivația ?

Termenul “motivație” vine din latinescul movere, însemnând mișcare. Conform DEX, motivația reprezintă “totalitatea motivelor, a considerațiilor sau a mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri.”. Motivația acoperă toți factorii care îi influențează pe oameni să se comporte în anumite moduri. Cele trei component ale motivației, după Arnold et. al. (1991), sunt:

• direcția – ce anume încearcă să facă o persoană;

• efortul – cât de intens încearcă;

• persistența – cât timp continuă să încerce. (M. Armstrong, 2003, p.139)

“Capacitatea motivației de a determina o serie de caracteristici ale comportamentului în muncă este foarte bine surprinsă de Pinder (1998) care preciza că motivația este un set de forțe energice care își au originea atât în interorul, cât și în exteriorul individului pentru a iniția comportamentul asicuat cu munca si pentru a determina forma, direcția, intensitatea și durata sa." (R. Igreț, coord. V. Lefter et. al., 2012, p.131)

A motiva o persoană înseamnă a-l convinge să se deplaseze într-o direcție propusă de noi, cu scopul atingerii unui rezultat dorit. A te motiva pe tine însuți reprezintă stabilirea, din proprie inițiativă, a unei direcții de înaintare, urmată de adoptarea unei căi de acțiune propice îndeplinirii scopuluii propus. Motivația poate fi descrisă ca fiind un comportament dirijat spre scopuri, comportament adoptat în dorința atingerii unui scop și obținerea unei recompense – satisfacerea nevoilor. (M. Armstrong, 2003, p.141)

În cadrul unei organizații există oameni cu scopuri clar definite, care întreprind acțiuni în vederea atingerii respectivelor scopuri. Această categorie de oameni sunt oamenii automotivați, aceasta reprezentând cea mai bună formă de motivație. Însă, există și persoane care au nevoie, într-o măsură mai mare sau mai mica, să fie motivați din exterior. Atingerea nivelurilor înalte de motivație este posibilă prin asigurarea de stimulente și recompense, a satisfacției în muncă și a posibilităților de învățare și dezvoltare. Înțelegerea procesului de motivație – cum funcționează și ce tipuri de motivație există – este necesară în furnizarea contextului propice atingerii acestor niveluri. (idem)

Tipuri de motivație

Motivația în muncă poate fi de două feluri. În primul rând, atunci când oamenii se automotivează, ei își caută, propun și desfășoară singuri sarcinile pe care trebuie să le ducă la capăt în așteptarea satisfacerii unor nevoi sau îndeplinirii unui obiectiv. În al doilea rând, oamenii pot fi motivați prin metode precum remunerare, laudă, promovare etc.

Conform concepției elaborate de Herzberg et. al. (1957), există două tipuri de motivație:

• Motivația intrinsecă – factorii autodeterminați care îi infuențează pe oameni să se comporte într-un mod anume sau să se deplaseze într-o direcție anume. Printre acești factori se numără responsabilitatea (sentimentul că munca ta este importantă și că ai puterea de control asupra propriilor tale resurse), autonomia (libertatea de a acționa), posibilitățile de utilizare și dezvoltare a aptitudinilor și capacităților, o muncă interesantă și incitantă, oportunitățile de avansare. (M. Armstrong, 2003., pp. 140-141)

• Motivația extrinsecă – ceea ce se face cu oamenii sau pentru ei, în ideea de a-i motiva. Aici intră recompensele, cum ar fi majorările salariale, laudele sau promovarea, și pedepsele, cum ar fi măsurile disciplinare, reținerile din salariu sau criticile. (idem)