Relația dintre nevoi și resurse în Asistența Socială

Asistenta sociala este definita drept ,,un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor si comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care (…) nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace si eforturi proprii un mod normal, decent de viata. (Zamfir; Zamfir, 1995; pag 100). Potrivit definitiei agreate de catre NASW (National Association Of Social Workers), scopul fundamental al profesiei de asistent social este acela de restaurare a capacitatii de functionare sociala normala a indivizilor, grupurilor si comunitatilor, in acest sens fiind necesara crearea conditiilor societale necesare functionarii ,,normale”, adica in accord cu standardele unei societati date. Practica asistentei sociale consta in aplicarea si utilizarea unor valori, principii si metode specifice pentru atingerea urmatoarelor scopuri: sprijinirea oamenilor in obtinerea de resurse si servicii; consilierea si sprijinirea psihologica a indivizilor si microgrupurilor; implementarea sau imbunatatirea unor servicii de sanatate la nivel comunitar; participarea la elaborarea si promovarea legislatiei sociale.(Barker, 1988, pag 154).

Se poate afirma ca centrul de interes al asistentei sociale il reprezinta trebiuntele umane (= nevoile).Ele sunt cele care trebuie identificate, masurate si ierarhizate. Pentru satisfacerea lor se concep si se pun in practica planurile de interventie sociala, iar evaluarea finala a actiunii asistentiale are drept criteriu gradul de satisfacere a trebuintelor. In asistenta sociala, definirea nevoilor umane se realizeaza in special evocand persoanele si grupurile marginalizate, aflate temporar sau permanent in imposibilitatea de a-si satisface trebuintele (= nevoile) prin mijloace proprii. Nevoia este o conditie care se cere indeplinita pentru ca oamenii (indivizii, grupurile, comunitatile) sa-si poata indeplini functiile in societate. Nevoia are un aspect de obiectivitate, care rezulta din necesitatile ce conditioneaza viata si integrarea indivizilor in societate.Ea are insa si un aspect incontestabil de subiectivitate, determinat de dependenta trebuintelor, de determinarile culturale, de grup, de personalitate, care ii confera relativitate si fac ca nevoile sa se apropie de dorinte. (Bocancea, Neamtu, 1999). Nevoile biologice, de protectie, emotionale, de afiliere, de formare a identitatii proprii si de autoafirmare a indivizilor formeaza sistemul de trebuinte umane la a caror realizare trebuie sa contribuie, in modul sau specific (dezinteresat, nediscriminatoriu, respectuos), asistenta sociala. Ele se prezinta ca structuri individuale, descrise de Maslow (1954, 1971) sub forma unei piramide stratificate, in care satisfacerea nevoilor fiziologice, elementare, constitue baza pe care se construiesc, pe rand, toate celelalte nevoi, anume cele de securitate, cele sociale-emotionale si de apartenenta-de stima de sine si de autorealizare. (Bocancea, Neamtu, 1999).

N. Brill (1990) defineste doua categorii fundamentale de nevoi: nevoia de securitate si cea de dezvoltare personala. Fiecare dintre ele se exprima in cinci domenii: cel fizic (la nivelul sistemului biologic, material); cel emotional (sistemul relatiilor afective, al sentimentelor); cel intellectual (al capacitatilor de gandire rationala); cel social (al relatiilor cu alte personae) sic el spiritual. In acest sistem nevoia de securitate se refera la asigurarea nevoilor biologice, a celor emotionale de baza (sentimental de a fi iubit si acceptat de altii) si de apartenenta la o familie, la un grup. Nevoia de dezvoltare se refera la realizarea identitatii proprii, la valorificarea potentialitatilor intelectuale si la manifestarea creativitatii intr-o cariera profesionala, precum si la manifestarea propriei personalitati in relatiile interpersonale.

Exista unele caracteristici generale care se ataseaza nevoii, indiferent de ,,purtatorul” ei, de domeniul din care releva sau de contextual socioistoric in care se manifesta. Aceste caracteristici sunt: subiectivitatea, necesitatea, plasticitatea si organizarea. Subiectivitatea se refera la faptul ca nici o trebuinta nu exista independent de un subiect uman individual sau multipersonal. Exprimata ( sub foarma unei cereri de ajutor) sau neexprimata, trebuinta este mai intai resimtita de catre un subiect uman ca lipsa sau insuficienta a unui bun material, ca decalaj intre asteptari si realitate, ca aspiratie spre conditii de viata mai bune etc. Faptul ca nevoia, o data aparuta, se impune ,,purtatorului” ei, declansand actiunea de cautare a satisfactiei, ii confera caracter de necesitate. Fie ca este o exigenta care provine din natura umana, fie ca provine din rigorile sau obiceiurile vietii sociale, nevoia cere sa fie satisfacuta. Satisfacerea ei poate fi amanita, insa nu poate fi total eliminata fara a produce consecinte grave in functionarea normala a agentului purtator. De exemplu, nesatisfacerea trebuintelor primare, de ordin fiziologic, conduce la imbolnavirea sau chiar la moartea individului; nesatisfacerea trebuintelor de ordin socio-afectiv provoaca tulburari de comportament, dificultati de adaptare sociala etc.

Dupa cum afirma Roland Lecomte, ,,nevoia este plastica, pentru ca se modeleaza fie dupa conditii individuale, dupa conditii de mediu natural sau social, fie in functie de exigentele puterii politice. Nevoia este un concept elastic si relativ. Ea apare, dispare, reapare, evolueaza si se transforma sub influenta diversilor factori cum ar fi dezvoltarea sociala si culturala, urbanizarea etc.” (1991, pag. 68). Fiecare epoca istorica, fiecare societate, dar si fiecare individ in parte inregistreaza modificari ale structurii trebuintelor si transformari in maniera proprie de manifestare. Nici o trebuinta umana nu apare izolat, fara legatura cu ansamblul trebuintelor unui actor social. Nevoile cer sa fie satisfacute si se nasc din satisfactii; ele coexista, se genereaza, se stimuleaza sau se inhiba reciproc, organizandu-se in diverse configuratii ierarhice. Doar nesatisfacerea unei trebuinte importante din ierarhie genereaza aparitia unei probleme umane. Atunci cand imposibilitatea satisfacerii nevoii se cronicizeaza si afecteaza o populatie numeroasa, avem de a face cu o problema sociala. Astfel de probleme sunt: foametea, precaritatea starii sanitare, saracia, analfabetismul, insecuritatea si delincventa etc.

In practica asistentiala, identificam nenumarate trebuinte, deopotriva in registrul biologic, psihologic si social, resimtite de clienti individuali si multipersonali. In pofida diversitatii lor, nevoile respective pot fi incluse in categorii de sinteza, constituite dupa criterii ca: domeniul de manifestare (biologic, psihosocial, cognitive etc.), modalitatea de definire, perceptia subiectului uman care resimte trebuinta etc.

Potrivit lui Abraham Maslow (1943), actiunile umane au toate ca scop satisfacerea unor trebuinte. Satisfacerea se produce insa potrivit unei ordini de prioritati sau urgente, avandu-se mai intai in vedere nevoile primare, pentru ca apoi sa fie luate in calcul cele de ordin superior, Astfel, nevoile se structureaza piramidal, dupa cum urmeaza:

1. La baza piramidei se afla nevoile elementare, de ordin fiziologic (nevoia de aer, apa, hrana, imbracaminte; nevoi de ordin sensorial, sexual etc)

2. Nevoia de securitate individuala

3. Nevoile sociale(nevoia de dragoste; de a fi acceptat intr-un grup; de a apartine afectiv cuiva etc. )

4. Nevoia de stima

5. Nevoia de autorealizare, de implinire de sine