Religia. Viziune Sociologica. Despre Sacru, Profan, Totemism

„Ce este religia?” a fost întotdeauna o întrebare care a stăruit multă vreme atât în mintea cât şi în lucrările multor autori care s-au angajat, de-a lungul vremii, la sarcină uneori sisifică de a înţelege şi de a pune în scris ceea ce, cel puţin pe moment, credeau ei că poate sta ca răspuns la întrebarea de mai sus. Însă nici până acum, nu se poate stabili o teorie sau cel puţin o idee care să poată împăca toate minţile care şi-au pus problema religiei. Ba mai mult, cu cât studiile devin mai amănunţite, cu atât se ajunge mai mult la concluzia că suntem departe de a găsi o „lege generală” despre religie. Şi aşa putem să ajungem să ne întrebăm dacă oare există una, sau în posibilitatea că ea poate fi formulată, dacă vrem să o cunoaştem sau nu. Nu a rămas oare religia un subiect atât de dezbătut tocmai fiindcă există şanse atât de mici să ajungem la o concluzie? Nu a devenit această cercetare spre a descoperi originile pure ale primelor manifestări religioase aproape un scop în sine, o întrecere? Scopul acestei lucrări este ca, într-o mică măsură, să pune faţă în faţă unele din teoriile construite despre religie.

Prima lucrare pe care o voi aduce în discuţie este „Sociologia religiilor”, aparţinând lui Max Weber. Alături de aceasta putem să mai numim „Introducere în sociologia religiilor” şi „Etica protestantă şi spiritul capitalismului”, toate fiind mărturii ale punctului de vedere pe care Weber îl adoptă în cercetarea sa asupra religiei. La Weber, religia este strâns legată de fenomenul schimbărilor sociale, ea stând uneori la baza unor transformări de mare importanţă în societate. „O acţiune motivată magic sau religios este orientată în constituţia sa primitivă spre această lume. Acţiunile motivate magic sau religios trebuie să fie îndeplinite «ca să-ţi meargă bine şi să trăieşti mult pe pământ»[…]acţiunea sau gândirea «magică» ori religioasă nu trebuie deloc separată de sfera activităţii cotidiene orientate spre un scop, mai ales că şi scopurile sale au în mod precumpănitor un caracter economic.” Cu alte cuvinte Weber susţine ideea conform căreia religia trebuie văzută ca făcând parte din viaţa indivizilor, că ea trebuie văzută ca fiind o componentă a vieţii cotidiene.

Max Weber este fondatorul sociologiei comprehensive, comparative. El s-a axat pe a înţelege semnificaţiile subiective care stau la baza acţiunilor indivizilor, în cazul nostru fiind vorba de acţiuni religioase, nefiind de acord cu ideea lui Marx de societate formată pe clase sau pe cea a lui Durkheim, de societate morală. Scopul sociologiei religiei a lui Weber este aceea de a înţelege acţiunile religioase ale indivizilor din punctul acestora de vedere, într-un mod raţional şi empatic. Autorul nu îşi propune să stabilească nişte legi ale societăţii sau ale religiei, dar nici acela de a formula funcţiile sociale ale religiei aşa cum a făcut Marx( religia era opiul maselor), sau Durkheim, pentru care religia era ceea ce asigura coeziunea societăţii morale. Weber recunoaşte răspunsul religiei la nevoia oamenilor de crede în existenţa binelui în ciuda existenţei forţelor răului şi în existenţa mântuirii, astfel religia jucând un rol important în motivaţia oamenilor, afectând şi acţiunile acestora.

Spre deosebire de Weber, punctul de vedere adoptat de Marx în legătură cu religia este strâns legat de situaţia socială şi economică în care se afla la momentul în care şi-a redactat lucrările. Marx a observat cum capitalismul a dus la sărăcirea muncitorilor care ajunseseră la nivelul de obiecte, şi tocmai acest lucru ducea la alienare faţă de munca prestată, faţă de rezultatele acesteia, faţă de obiectul muncii în sine. În viziunea lui Marx, aici intervine religia, care era folosită de capitalism pentru a explica această alienare, în sensul că oamenii care sufereau datorită condiţiilor create de capitalism eram alinaţi de ideea religiei conform căreia cei care nu se bucură de avuţii în această viaţă îşi cultivă bogăţia spirituală pentru care vor fi recompensaţi în viaţa de apoi. Aceasta este explicaţia pentru citatul faimos a lui Marx cu referire la religie „religia este opiul oamenilor”, adică îi alină şi îi face inconştienţi cu privire la opresiune.

„Fundaţia criticismului nereligios este: Omul face religia, nu religia îl face pe om. Religia este într-adevăr conştiinţa sinelui şi stima de sine a omului care nu a răzbit încă prin propria putere sau care s-a pierdut pe el însuşi din nou. Dar omul nu este o fiinţă abstractă în afara lumii. Omul formează lumea, statul, societatea. Aceasta societate şi acest stat creează religia, care este o conştiinţă răsturnată a lumii, pentru că ele sunt o lume răsturnată. Religia este o teorie generală a acestei lumi, compendiumul ei enciclopedic, logica ei în formă populară, al său point d’honneur spiritual, entuziasmul ei, sancţiunea morală, complementul solemn şi baza universală pentru consolare şi justificare.[…] Suferinţa religioasă este în acelaşi timp unul şi acelaşi lucru cu expresia suferinţei reale şi cu protestul împotriva suferinţei reale. Religia este suspinul fiinţei oprimate, inima unei lumi fără inimă şi sufletul condiţiilor fără suflet. Este opiul oamenilor.”

Durkheim abordează problematica religiei dintr-o perspectivă total diferită faţă de cei doi autori pe care i-am luat în vedere mai sus. Religia este, în concepţia lui Durkheim un fapt social. „Reprezentările religioase sunt reprezentări colective, exprimând realităţi colective ; riturile sânt moduri de acţiune care iau naştere doar în sânul grupurilor reunite şi care sânt destinate a suscita, a întreţine sau reface anumite stări mentale ale grupului. Dar atunci, categoriile fiind de origine religioasă, rezult că ele trebuie să ţină de natura comună a tuturor faptelor religioase : şi ele trebuie să fie lucruri sociale, produse ale gândirii colective.”

La Durkheim religia, ca fapt social, era expresia coeziunii sociale, el nefăcând o corelaţie între religie şi ideea de putere, ci mai degrabă de natura societăţii şi a instituţiilor sale. Pentru a înţelege felul în care Durkheim a interpretat ideea de religie trebuie să pornim de la viziunea lui asupra societăţii. Pentru el societatea nu este doar felul în care oamenii au o viaţă comună, ci este combinarea stărilor de conştiinţă şi a actelor de natura individuală. „Societatea este o realitate sui generis” , „este o realitate specifică, ea nu este totuşi stat în stat, ci face parte din natură, fiind o manifestare superioară a acesteia. Regnul social este unul natural ce diferă de altele doar printr-o mai mare complexitate” . Autorul merge chiar mai departe, susţinând că „o societate are tot ceea ce este necesar pentru a trezi în conştiinţă, prin simpla acţiune exercitată asupra membrilor ei, sentimentul divinului; căci ea reprezintă pentru membrii ei ceea ce este un zeu pentru credincioşii lui, deoarece are o natură proprie, diferită de natura noastră individuală.” .