Sărăcia ca problemă socială

I. Natura problemei

După cel de-al doilea război mondial, în țările occidentale s-a impus un concept, anume “statul bunăstării”. Statul bunăstării desemnează statul capitalist (în special occidental) de după cel de-al II-lea Război Mondial, care s-a constituit într-o modalitate specifică de guvernare pe baza consensului social prin îmbinarea eficienței sistemului economiei de piață cu solidaritatea socială și umanismul politicilor sociale redistributive.

Pe fondul „statului bunăstării”, și poate în contrast, întâlnim conceptul de „sărăcie”. Așa cum a fost cazul multor altor concepte din științele sociale, conceptului de "sărăcie" i s-au asociat diverse semnificații de către un autor sau altul, într-o țară sau alta ori în perioade de timp diferite. Relativitatea definițiilor a urmat, firesc, multitudinii de semnificații ce i-au fost atribuite termenului de "sărac". Relativitatea conceptului de sărăcie este conferită, de fapt, pe de-o parte, de diferențele majore dintre realitățile pe care le caracterizează (relativitate obiectivă) și, pe de altă parte, de diferențele de percepție, de evaluare a realităților sociale (relativitate subiectivă). Diferențele dintre nevoile și aspirațiile indivizilor, dintre stilurile lor de viață, diferențele dintre mediile în care aceștia trăiesc (comunități, localități, regiuni, țări), dintre diferite momente de timp la care ne referim se răsfrâng și asupra stării de sărăcie (obiectivă sau subiectivă) a acestora. Sunt cunoscute exemple care arată că, la același nivel al veniturilor (sau al cheltuielilor), un individ poate fi sărac în SUA și bogat în Bangladesh, sărac într-un oraș mare și bogat într-un sătuc, sărac într-un mediu intelectual și bogat între măturătorii de stradă, sărac în prezent și bogat cu 50 de ani în urmă etc. Pe de altă parte, dincolo de veniturile sau cheltuielile indivizilor, dincolo de cum îi evaluează ceilalți, sărăcia ține de autoaprecierea indivizilor (sărăcia subiectivă). "Sărăcia, ca și frumusețea, stă în ochii posesorului", spunea Orshansky (apud Townsend, 1979, p. 37) .

II. Cauzele problemei

Esențial pentru o strategie de luptă împotriva sărăciei este acțiunea aspra cauzelor care produc și mențin sărăcia. Cel mai adesea, în mod cu totul contraproductiv, se înțelege prin strategia antisărăcie suportul celor săraci: a oferi săracilor un minim de bani, mese gratuite și alte bunuri elementare vieții. O politică antisărăcie este mult mai mult decât ajutorul pentru săraci: ea reprezintă acțiunea asupra factorilor care generează și mențin sărăcia.

Cunoașterea factorilor care produc și susțin sărăcia este foarte importantă pentru a întreprinde măsuri cât mai eficiente de prevenire și combatere a acestui fenomen care ia o amploare tot mai mare. Potrivit literaturii de specialitate, principalii factori generatori de sărăcie se pot grupa în mai multe categorii, și anume:

- factori structurali generali;

- factori globali conjuncturali;

- factori derivați;

- factori de politică socială;

- factori determinanți.

Factori generali

Într-o societate în care veniturile sunt obținute prin efort personal și cel mai adesea prin activități de tip salarial, factorii producători de sărăcie sunt cei care, din diferite motive fac dificilă sau chiar imposibilă menținerea unui nivel de trai decent, ca urmare a:

- Existenței dezechilibrelor economice la nivel sectorial și de ramură. Dezechilibrele de performanță între ramurile economiei: în sectoarele performante, veniturile pot fi ridicate; în cele neperformante veniturile pot să cadă spre nivele care produc sărăcia.

- Capacității încă limitate a economiei de a oferi locuri de muncă și posibilități de activități generatoare de venit. Lipsa structurală a locurilor de muncă poate apare în contexte diferite: competiție pe piața mondială, recesiune economică, subdezvoltare, proces de restructurare a sistemului economic.

- Slăbiciunilor sistemului de distribuire și redistribuire a veniturilor: muncă foarte prost plătită, neprotejată de o legislație adecvată și de un sistem de negociere colectivă care să apere toate drepturile angajaților.

- Creșterii producției unor bunuri și servicii prin efort propriu (pentru autoconsum)

- Incapacității de muncă a anumitor indivizi datorată: handicapului, bolii cronice, vârstei (copil, vârstnic), lipsa unei calificări adecvate; incapacitate temporară de muncă datorată necesității de îngrijire a copiilor - mame singure.