Sărăcia - concepte la nivel mondial

Sărăcia-concepte la nivel mondial

Definirea sărăciei în România

Tipuri de sărăcie

1. Sãrãcia relativă

2. Sãrãcia absolută

3. Sãrãcia extremã

4. Sărăcie structurală

5. Sărăcia distribuţională

6. Sărăcie subiectivă

7. Sărăcie de lungă durată

8. Sărăcia socială

9. Sãrãcia severã…..

10. Sărăcia consensuală

11. Sărăcia comunitară

II. Metode de măsurare a sărăciei

Sărăcia-concepte la nivel mondial

Seebohm Rowntree conturează în 1901 definirea sărăciei, deşi acesta făcea trimitere doar la “insuficienţa veniturilor pentru a obţine necesarul minim de menţinere a randamentului fizic”, iar conceptul de subzistenţă ca fiind “starea în care o familie obţine (cel puţin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei să-şi menţină sănătatea şi eficienţa fizică” Marian Preda în Dicţ PS-Luana Pop

B.Abel Smith şi P. Townsend au avut în vedere, încă din 1965, măsurarea sărăciei cu ajutorul volumului cheltuielilor totale ale unei familii. Acesta din urmă vorbeşte mai târziu, respectiv în 1979 de faptul că săracii au resurse atât de joase faţă de cele de care dispune individul mediu sau familia medie, încât ei sunt excluşi de la modelele, obiceiurile şi activităţile vieţii obişnuite. De fapt, despre modul aparte în care trăiesc săracii, mediul social specific pe care aceştia îl propun prin dezvoltarea sistemului propriu de valori şi comportament a notificat Oscar Lewis în 1961. Autorul atrage atenţia asupra faptului că acest fenomen este cu atât mai grav cu cât se perpetuează din generaţie în generaţie, reprezentând clar un fenomen dinamic cu repercursiuni de natură să agraveze şi nicidecum să atenueze consecinţele.

Este de apreciat faptul că încercările de a delimita teoretic sărăcia nu se opreşte numai la aspecte de ordin economic, ele trecând barierele cauzelor financiare spre cele spirituale. In acest sens Amartya Sen, în 1987 punea în discuţie “incapacitatea de a realiza anumite condiţii de existenţă apreciate de către ceilalţi ca fiind absolut necesare şi deziderabile” a categoriilor sociale, legate de absenţa confortului, a belşugului şi a satisfacţiilor.

Definirea sărăciei atât din perspectiva economică, cât şi din cea socio-culturală se regăseşte şi în documentele Uniunii Europene, precizată încă din 1984 “ vor fi considerate sărace persoanele, familiile sau grupurile de persoane ale căror resurse materiale, culturale şi sociale sunt atât de limitate încât le exclud de la modul de viaţă minim acceptabil în ţara în care trăiesc” ( după Townsend 1987, Maria Molnar citat p. 23)

In acest context regăsim abordarea efectuată de către UNICEF şi INS ce limitează oarecum definirea “ lipsa mijloacelor necesare unui trai corespunzător anumitor standarde sociale de viaţă a populaţiei”. Aşadar, se impune conturarea, delimitarea a ceea ce semnifică trai corespunzător, în special dacă ne referim la anumite standarde sociale. Acestea se modifică în sensul creşterii nivelului de trai al categoriilor supuse evaluării, care atrage după sine actualizarea unui trai corespunzător, dar şi a standardelor specifice unei etape de dezvoltare.

Definirea sărăciei în România

Abordarea conceptului de sărăcie în România a conturat opinii distincte.

Evaluarea sărăciei absolute vs cea relativă de către Elena Zamfir în 1989 evidenţia un aspect nu prea lesne de înţeles în acele vremuri, mai ales în România, spre deosebire de prezent. Diferenţa modului de apreciere a sărăciei absolute rezultă din constatarea că “săracul american dispune de o cantitate de bunuri, resurse economice mult mai mare decât săracul indian…deci calitatea vieţii celor mai săraci americani va fi de 10 ori mai ridicată decât a celor mai săraci indieni” .

Pe de altă parte “săracii indieni sunt mai bogaţi decât săracii americani, ei se simt datorită aspiraţiilor de două ori mai puţin săraci decât se simt săracii americani” Elena Zamfir 1989. Aceste studii au reprezentat de fapt o provocare şi pentru ţara noastră de a analiza unul dintre cele mai importante aspecte ale progresului social, cel al sărăciei.

Cătălin Zamfir subliniază faptul că “sărăcia nu reprezintă doar lipsa veniturilor, acestea fiind de fapt cauza ei…Sărăcia este un complex social-psihologic-cultural” (CZ.în E.Z Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară, 199…….).Înţelegem că trebuie să ne îndreptăm mai mult atenţia asupra tuturor factorilor care o determină, nu numai asupra celui financiar.

În acelaşi context definirea sărăciei dată de Elena Zamfir în 1997 atrăgea atenţia asupra faptului că accentul cădea pe lipsa resurselor pentru că “sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viaţă considerat decent, acceptabil la nivelul colectivităţii date”. De fapt, ca şi în primul caz aprecierea ţine de aprecierea comunităţii şi apoi de faptul în sine. O precizare esenţial necesară este aceea că o societate normală poate fi percepută diferit şi că este mult mai important ca în interiorul acesteia fiecare persoană să aibă posibilitatea de a funcţiona.