Sechele psihologice de abuz sexual în copilărie - caracteristici legate de abuz

Sechele psihologice de abuz sexual in copilarie: caracteristici legate de abuz

Abuzul, variantă activă a maltratării, poate fi definit din mai multe perspective, ca încălcare a legilor / a codului penal, act cu consecinţe medicale, psihologice, fenomen multidimensional rezultat din interacţiunea mai multor elemente: caracteristicile părinţilor şi ale copiilor, procesul de interacţiune familială, contextul comunitar, cultural şi societal .

Abuzul este o manifestare a violenţei împotriva copiilor, profitându-se de diferenţa de forţă (fizică, psihică, economică) dintre adulţi şi copii. Orice act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho-emoţionale şi expuneri la situaţii periculoase sau percepute ca fiind periculoase de către copil, constituie un abuz.

Din punct de vedere juridic, prin ,,abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului” .

Din punct de vedere psihologic, abuzul reprezintă un comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra copilului sau a cuiva care se află într-o situaţie inferioară sau fără apărare şi care are ca rezultat consecinţe fizice sau emoţionale.

Din punct de vedere medical, abuzul este o acţiune sau inacţiune, care fiind orientată asupra copilului, îi afectează sănătatea fizico-psihică, cu consecinţe negative temporare sau permanente.

Concepţia medicală privind abuzul asupra copilului

Abuzul asupra copilului este considerat ca fiind o boală. Patologia acestei boli constă în tulburări de personalitate ale părinţilor, tulburări care se manifestă în relaţia lor cu propriul copil.

Părinţii care îşi abuzează copiii prezintă: imaturitate, izolare socială, stimă de sine redusă, percepţie falsă despre copil, frica de a răsfăţa copilul, încredere în valoarea pedepsei.

Unii părinţi care comit abuzuri aparţin tipului de personalitate lipsit de autocontrol, cu impulsuri violente, alţi părinţi ar avea personalităţi rigide, lipsite de căldură, la unii s-a găsit un grad scăzut de inteligenţă, iar unii părinţi care comit abuzuri au ca trăsături tipice anxietatea, depresia cronică. S-a constatat că mulţi dintre copiii abuzaţi provin din sarcini nedorite sau naşteri nelegitime, au părinţi prea tineri sau există suspiciuni de infidelitate între soţi . Modelul medical de analiză a cazurilor de abuz doreşte să stabilească manifestările măsurabile ale abuzului şi neglijării copilului.

Concepţii de factură sociologică

Familiile care-şi maltratează copiii scot în evidenţă faptul că ei se luptă cu problemele sociale şi economice, pe lângă problemele din interiorul familiei.

Factorii de stres ai familiei pot genera efecte negative asupra copilului. Nivelul socio-economic scăzut atrage după sine o pondere crescută a relelor tratamente aplicate de familii proprilor copii.

În 1988, în lucrările pregătitoare ale legii referitoare, la prevenirea relelor tratamente și a protecției copilului din Franța, comisia de lucru a utilizat ca definiție de lucru pentru copilul maltratat următoarea aserțiune: „copilul victimă a părintelui sau a adultului care îl are în grijă, fie prin acte brutale voluntare comise contra copilului, fie prin omisiunea intenționată a îngrijirilor, fapte care conduc la răniri fizice sau comportamentale, mai greu de evidențiat pentru că nu lasă urme fizice; brutalități controlate, comportamente sadice, manifestări disprețuitoare față de copil, abandon afectiv, exigențe educaționale disproporționate față de capacitățile copilului...ca și abuzul sexual, putând duce până la distrugerea corporală a copilului.

Convenția cu privire la Drepturile Copilului definește maltratarea ca fiind orice formă de violență, vătămare, abuz fizic sau mental, abandon sau neglijență, rele tratamente, exploatare, abuz sexual.