Socializare, conformitate, integrare socială, ordine socială, ordine juridică

Capitolul 1.Socializarea

1.1.Definitia, formele si scopurile socializarii

Socializarea reprezinta procesul prin care oamenii devin la maturitate (dupa ce au venit pe lume slabi si dependenti de alte persoane) fiinte cu propria lor identitate, posedand un bagaj de idei si deprinderi care le dau posibilitatea sa participe activ la viata sociala, oamenii integrandu-se usor in societate devenind agenti sociali.

Procesul de socializare are doua momente:

• cel de intrare a individului in grupul social;

• viata individului in cadrul grupului in care a intrat, acest din urma moment fiind mai important pentru sociologie fata de primul, pentru ca in cadrul acestuia persoana isi insuseste (sau respinge) normele de comportare ale grupului si tot acum el participa (sau nu) la viata si activitatea acestuia.

Socializarea este posibila pentru ca este o caracteristica inclusa in zestrea biologica a omului.Bazele acestui proces sunt bipolare: naturale si educationale.Sunt naturale pentru ca omul este o fiinta sociala si in acelasi timp lui ii lipsesc instinctele (fata de rudele sale apropiate – maniferele), neputand sa-si construiasca fara sa invete adapost (locuinta) sau sa-si procure hrana. Aceasta e un motiv pentru care imediat dupa nastere, o perioada mare de timp depinde fizic de parintii sai. Capacitatea omului de a invata si de a vorbi sunt alti doi factori biologici naturali determina socializarea omului.

Cu toate aceste realitati biologice sociologii sunt unanimi de parere ca alaturi de ele si educatia este determinanta socializarea indivizilor.

Ca argument in acest sens, s-a folosit exemplul copiilor salbatici (sau lupi) care au fost descoperiti in diferite colectivitati de animale salbatice dupa ce din diferite motive fusesera abandonati (sau luati) din familia lor.

Acesti copii, cu toate ca s-a incercat socializarea lor, nu au putut fi niciodata oameni, ei ramanand in privinta obisnuintelor si comportamentului numai la stadiul de animale, fara limbaj (latrand sau grohaind)

mergand in patru labe, rupandu-si vesmintele cu care erau imbracati.

Umanizarea acestor fiinte nu a fost posibila, dovedind ca lipsa educatiei nu duce la socializare.

Cu toate ca socializarea oamenilor are continuturi diferite, in functie de specificul grupurilor din care indivizii fac parte, in principal, specialistii au stabilit ca aceasta are urmatoarele scopuri:

• se impune un comportament disciplinat bazat pe respectarea unor norme de igiena personala, morale si juridice.

• stabileste aspiratii si cerinte pentru fiecare membru al grupului potrivit statusului pe care-l are, in functie de sex, varsta, afiliere la grup sau a originii familiale.

• socializarea asigura fiecarui individ identitate in functie de personalitatea fiecaruia pe baza aspiratiilor pe care le aproba sau dezaproba.

• asigura individului pregatirea profesionala necesara pentru a obtine pe baza ei cele necesare traiului si existentei spirituale a acestuia.

• socializarea determina invatarea unor roluri sociale si atitudini.

Socializarea are loc de-a lungul a trei etape de viata, implicand trei forme principale: socializare primara (de baza) in timpul copilariei timpurii, in cursul careia copilul este supus influentelor exercitate de parinti si pe care le internalizeaza in structura personalitatii sale in formare; socializare secundara care are loc prin intermediul invatarii normelor care reglementeaza relatiile copilului cu egalii sai (frati, colegi, prieteni etc);socializare continua (a adultului) pe tot parcursul desfasurarii vietii adultului, pe masura ce acesta asimileaza noi valori, dobandeste noi deprinderi, aptitudini si experienta de viata.

1.2.Factorii si teoriile socializarii

Fiind un proces complex, socializarea este influentata de mai multi factori, de grupuri sociale si institutii sociale. Dintre acestia, cei mai importanti si in ordine cronologica a aparitiei lor in acest proces pentru fiecare individ, sunt: familia, scoala, grupa de varsta si mass-media.

Familia - este prima si cel mai continuu grup social pentru un nou nascut si copil. Aici se stabilesc primele si cele mai rezistente relatii intime: vorbirea, inceputa prin invatarea limbii este alaturi de gestica, modul de comunicare specific familiei.Tot aici, copilul ia contact

cu elementele cheie ale culturii. Socializarea in familie se realizeaza in situatii concrete care duc la educatie morala si la invatare cognitiva. Tot familia, asigura identitatea sociala initiala a copiilor in functie de sex, clasa sociala, rasa, religie etc. In functie de clasa sociala careia apartine familia, relatiile de interactiune dintre parinti si copii sunt diferite datorita valorilor diferite pe care parintii din clasele de mijloc si din clasele muncitorilor le transmit copiilor lor.