Socializarea

În termeni formali,socializarea este procesul prin care individul îsi interiorizeaza normele grupului în care traieste.

Din momentul nasterii,copilul este supus unor norme care îi modeleaza personalitatea. Fiecare cultura determina un set de influente care variaza foarte mult de la societate la societate.Pentru ca o societate sa functioneze eficient, membrii sai trebuie sa-si însuseasca acelasi model cultural.Oamenii sunt controlati în special prin socializare,astfel încât acestia sa-si joace rolul conform modelului impus prin habitudini si preferinte.

Socializarea este procesul psiho-social de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, normelor, conceptiilor, modelelor de comportament specifice unui grup în vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale. Bernstein considera ca “efectul socializarii este sa-i faca pe oameni siguri si previzibili”, întrucât în cursul acestui îndelungat proces “individul devine constient, prin intermediul diferitelor coduri pe care este chemat sa le îndeplineasca, de diferitele principii care actioneaza în societate”.

Evidentiind functiile principale ale socializarii,J.L. Child defineste socializarea ca acel proces prin care individul este orientat în a-si dezvolta comportamentul sau actual în concordanta cu standardele grupului din care face parte”.

Spre deosebire de conceptele care pun în evidenta aspectul producerii conformitatii prin socializare, exista si puncte de vedere care sustin caracterul activ, dinamic al acestui proces în cadrul caruia se schimba nu numai individul ci si mediul social.

În concluzie, putem spune ca, pe de o parte, socializarea presupune un proces de învatare sociala, are deci o latura conformista, iar pe de alta parte, un proces de “schimbare perpetua a mediului social”, are deci o latura activa.

Socializarea are o multipla semnificatie : psihologica, culturala si sociologica si, în acelasi timp, ea nu se identifica nici cu adaptarea, nici cu integrarea. Continutul conceptului de socializare se refera la maturizarea copilului prin interiorizarea cerintelor si motivelor sociale (semnificatia psihologica), la învatarea unor noi roluri sociale, a drepturilor si obligatiilor aferente acestora (semnificatia sociologica), precum si la internalizarea valorilor si a normelor unei culturi (semnificatia culturala).

Timp de doua secole, savantii s-au întrebat daca identitatea si comportamentul nostru sunt determinate de mostenirea biologica sau de experienta sociala, cu alte cuvinte “natura versus educatie”.

Instinctivistii au crezut ca natura, comportamentul uman sunt rezultatul instinctelor.

McDougall (1908) afirma ca comportamentele sunt “modele de actiune înnascute, fixe, programate genetic care sunt comune unei specii si nu sunt dependente de experientele individului”.

Bernard (1924) afirma ca au fost identificate peste 10 .000 instincte ca fiind cauze ale comportamentului social : de la instinctul “agresiv” (razboaie) la “asociativ” (constituirea societatii). Cu timpul, a devenit clar ca instinctele au fost o explicatie nepotrivita din doua motive : pentru fiecare forma de comportament identificata trebuia sa se “descopere” un instinct pentru a o explica ; în unele societati, comportamentele considerate instinctive fie nu au fost gasite, fie erau reversul la ceea ce se asteptase.

Psihologul Watson (1924)a fost cel care a elaborat teoria determinarii comportamentale extreme de catre mediul social. Comportamentul uman si identitatea umana nu pot fi modelate în orice fel, oricum am dori. El sustine ca daca i s-ar da copii sanatosi si control total asupra mediului în care acestia traiesc, i-ar putea creste si educa astfel încât sa devina persoanele dorite de el.

Pe aceasta teorie s-au bazat statele socialiste atunci când au adoptat si institutionalizat o noua pedagogie, care a luat forma sistemului national de reeducare. Noua pedagogie (Anton Makarenko) se întemeia pe urmatoarele doua axiome : 1. Ereditatea nu influenteaza procesul educational. Nu exista indivizi needucabili, ci metode educationale inadecvate. În concluzie, terapia “educationala” a statutului era nu numai posibila, ci chiar si indicata. 2. Educatia are un caracter exclusiv colectiv. Nu exista educatie individuala. Educatia se face în si prin colectiv. De aici, în locul tezei individualitatii, a personalitatii umane a fost pusa cea a omogenizarii sociale