Sociologia devianței

1. Introducere

De-a lungul timpului, sociologia deviantei si cea a criminalitatii si-au constituit o serie de interpretari si modele teoretice cu caracter modern, care alaturi de cele cu caracter traditional fac parte integranta din ansamblul teoretic al sociologiei “problemelor sociale”.

2. Despre devianta

Omul pentru a deveni parte integrată a societăţii are nevoie de-a lungul evoluţiei sale de interacţiunea a trei factori majori: ereditatea, mediul si educaţia. Pornind de la o anumită bază ereditară,crescând intr-un anumit mediu şi având acces la actul educativ, omul devine o persoană cu un rol activ în societate sau poate deveni chiar un personaj, în funcţie de circumstanţe. Ceea ce este de reţinut este faptul că omul se supune(sau ar trebui să se supună)încă de la început regulilor sociale

Pentru devianta, am putea primi o serie de exemple de comportamente pe care oamenii le consideră imorale, dăunătoare, ilegale sau bolnave. Răspunsurile pe care le-am putea primii la o asemenea întrebarea nu ar fi probabil mult diferite de cele obţinute de către J. L. Simmons (1965) într-un studiu realizat în 1965 în cadrul căruia a cerut unui număr de 180 de persoane să enumere comportamentele sau tipurile de persoane pe care le consideră deviante Răspunsurile oferite de aceştia au cuprins peste 252 de acţiuni şi persoane deviante şi au cuprins: homosexuali, prostituate, consumatori de droguri, beatnici, ucigaşi, puritani, pacifişti, administratori, fete tinere machiate, preoţi liberali etc.. Dintre acestea cele mai frecvente acte sau persoane au fost următoarele:

Tabelul 1. Comportamente sau tipuri de persoane deviante

Răspunsul Procentul de menţionări

Homosexualii 49

Dependenţii de drog 47

Alcoolicii 46

Prostituatele 27

Ucigaşii 22

Infractorii 18

Lesbienele 13

Delincvenţii juvenili 13

Beatnici 12

Bolnavii mintal 12

Perverşii 12

Comuniştii 10

Ateiştii 10

Extremiştii politici 10

Fenomenul de devianţă socială şi în special cel manifestat sub forma infracţionalităţii, constituie o problemă socială foarte complexă, rezultată din interacţiunea unor cauze individuale şi sociale şi a unor condiţii favorizante, a căror cunoaştere şi explicaţie ştiinţifică stau la baza măsurilor de politică penală şi socială, menite să conducă la prevenirea şi diminuarea manifestărilor antisociale, care cunosc o amploare fără precedent în lumea contemporană.

Reprezentând obiectul de studiu al mai multor discipline, din unghiuri de vedere diferite: criminologie, sociologie, drept penal, psihologie judiciară, medicină legală etc. fenomenul de devianţă în general, cel de infracţionalitate (delincvenţă) în special, prin complexitatea cauzelor şi efectelor sale, impun coordonarea, coroborarea eforturilor acestor discipline, o abordare interdisciplinară.

Ca noţiune larg utilizată în sociologia contemporană şi fundamentând un întreg sistem teoretic şi conceptual, care a dat naştere sociologiei, devianţei ca ramură aparte a cunoaşterii sociologice, noţiunea de deviantă desemnează în înţelesul său cel mai general, nonconformitatea cu normele sociale. O asemenea nonconformitate vizează atât actele de încălcare flagrantă a legilor şi regulilor de convieţuire socială sau acţiunilor care tind să le schimbe şi să le înlocuiască cu altele, cât şi tipurile de comportament care se abat de la conduita permisibilă social, „medie” sau „normală”.

În acest sens, o serie de autori consideră devianţa ca fiind alcătuită din acele comportamente care se abat de la, sau intră în conflict cu standardele acceptate social sau cultural în cadrul unui grup sau sistem social.

Nu există societate în care aceste acte sau conduite să nu se manifeste. Devianţa, subliniază G.A. şi A.G. Theodorson, este un fenomen obişnuit în viaţă oricărei fiinţe umane şi este definită, întotdeauna, din punctul de vedere al unei structuri normative particulare.

Reprezentând o proprietate a grupului, dar şi un punct de referinţă pentru diferitele situaţii sociale, normele indică ceea ce este greşit, cinstit sau necinstit, stabilind, deci zona de permisivitate a acţiunii şi comportamentului.

Acţionând ca instrumente de control, normele sociale stabilesc în ce măsură un individ îşi poate modifica comportamentul fără a risca să fie calificat drept deviant. Ele reprezintă nu atât un punct sau o linie, ci o „zonă” în cadrul căreia sunt permise şi limite de variaţie, deoarece orice societate acceptă, în cadrul ei, comportamente „variante” noi sau cel puţin diferite de cele definite în mod instituţional. Când însă un individ manifestă un comportament care nu se încadrează în limite instituţional şi socialmente acceptabile este calificat drept deviant. Devianţa este, deci o abatere de la norme, o violare a acestora.

Ca deviere de la exigenţele normative pe care orice societate le impune membrilor săi devianţa reprezintă una dintre cele mai interesante şi mai articulate domenii de studiu ale sociologiei contemporane. Durkheim afirma că “ nu se poate concepe sau imagina o societate de sfinţi, un schit exemplar şi perfect”. De la o societate la alta, criteriile de evaluare a comportamentului deviant diferă şi de multe ori graniţa dintre ceea ce este normal şi ceea ce este patologic este destul de fragilă

Acceptarea “normalităţii”este dată în general de standardele culturale specifice societăţii respective ( valori, norme, simboluri, tradiţie, cultură) sau de modele culturale specifice unui grup din cadrul aceleiaşi societăţi.

Antropologii susţin ideea că nu există o societate (sau cultură) mai bună sau mai proastă decât alta, ci doar modele culturale şi stiluri de viaţă diferite. Există însă o singură constantă: faptul că în toate tipurile de societăţi unii indivizi respectă norma socială şi alţii o încalcă. Practic, toate studiile care încearcă să explice fenomenul devianţei pornesc de la această întrebare: de ce unii indivizi, spre deosebire de majoritate, aleg să încalce norma?

Diversitatea extrem de mare a actelor considerate deviante arată că din perspectiva publicului larg aproape orice tip de comportament poate fi considerat deviant. Într-o încercare de clasificare a comportamentelor deviante realizată pe baza consultării temelor abordate de sociologi, Maurice Cusson într-un articol publicat în Tratatul de sociologie, editat sub coordonarea lui Raymond Boudon (Boudon, 1989) identifică şapte categorii de devianţă:

• Infracţiunile şi delictele;

• Sinuciderea;

• Consumul de droguri;

• Transgresiunile sexuale;

• Devianţele religioase;

• Bolile mentale;

• Handicapurile fizice