Sociologia în societate - întrebuințări în jurnalismul autohton

Cultura sociologică implică o cunoaștere de tip științific. Fenomenele și conceptele studiate sunt operaționalizate, măsurate și testate. Accepțiunile cunoașterii comune și definițiile științifice ale conceptelor sunt uneori antagonice atât ca sens, ca explicație, precum și ca mod de utilizare. Unul dintre exemple este conceptul „socializare”: un proces de internalizare a unor norme sociale sau un simplu proces de interacțiune? Pentru cei care doresc să utilizeze definiția științifică, sensul mai apropiat este reprezentat de prima formă. Desigur, o limbă se dezvoltă organic, însă datoria sociologului este să semnaleze existența unor astfel de diferențe de ordin semantic. Aceasta este ceea ce am și făcut într-o cercetare care a încercat să studieze diferențele respective. Drept populație investigată am considerat o categorie profesională care utilizează în mod frecvent concepte ale sociologiei - jurnaliștii.

Ceea ce mi-am propus prin această cercetare a fost să investighez și să înțeleg cum și în ce fel „ajunge” sociologia prin diversele sale canale de difuzare (universitar, cercetare, publicații șamd) la publicul potențial interesat. Prin public potențial interesat înțeleg, îndeobște, acel tip de public ale cărui preocupări profesionale sau intelectuale se intersectează cu cel al sociologiei.

Mi-am dorit de la bun început o temă care să fie cât mai corect definită din punct de vedere teoretic, ale cărei rezultate să fie concrete și aplicabile, tocmai pentru că am observat în sfera publică (îndeosebi în mass-media) o abordare insolită a sociologiei, atât prin utilizări ale unor concepte (ex: socializare) în accepțiuni diferite de cele ale sociologiei, cât și prin reducerea sociologiei la doar câteva întrebuințări specifice (ex: sondaj de opinie). Spun „accepțiuni diferite de cele ale sociologiei” întrucât nu admit per se accesul sociologiei la adevăruri, însă nu pot să ignor toate eforturile de cercetare care dau legitimitate unor accepțiuni ale conceptelor și modalităților lor specifice de cuantificare și testare.

Încercând să identific atributele specifice a ceea ce numim „cultură sociologică”, m-am sprijinit pe conceptul alfabetizării științifice, a cărei operaționalizare a fost înțeleasă în cadrul cercetărilor anterior efectuate drept abilitatea respondenților de a răspunde corect la întrebările din respectivele anchete derulate cu privire constructe științifice fundamentale. Utilizând acest model și adaptându-l la nevoile specifice ale demersului meu de cercetare, am adoptat o definiție de lucru a culturii sociologice: un ansamblu coerent și sistematizat de cunoștințe-reper aparținând domeniului sociologiei în funcție de care un subiect cunoscător sau altul se poate pronunța în mod temeinic într-o chestiunie care ține de sfera socialului. Cultura sociologică are nu doar un caracter cantitativ, care se referă doar la volumul cunoștințelor ce țin de sfera sociologiei, ci și unul calitativ-sintetic de adevăr, întemeiere și organizare a informației sociologice, de suport al înțelegerii generice a problematicii. Pe scurt, vom considera că un om posedă cultură sociologică nu doar atunci când deține un volum mare de informații de specialitate, ci atunci când posedă o cantitate semnificativă de informație care întrunește cerințele adevărului și întemeierii, pe care o are bine structurată (așezată în „rafturi”) și cu care poate opera în mod coerent. Ca atare, problema culturii sociologice este deopotrivă a sociologiei ca domeniu de studiu științific (ce anume din sociologie reprezintă un reper semnificativ) dar și a publicului cunoscător (felul în care acesta își formează respectiva cultură sociologică).

Se poate afirma cu siguranță că sociologia nu se află printre domeniile de studiu științific care posedă cele mai precise modalități de măsurare. Însă, principalul său atribut consistă, asemenea altor științe, tocmai în deschiderea către corijarea și perfecționarea modalităților de definire a conceptelor, de testare continuă a ipotezelor cu care operează în cercetările sale. În aceste condiții, eu am asimilat sociologia drept un mod de a răspunde la întrebările dintre cele mai diverse pe care viața ni le scoate la iveală. Este doar unul dintre instrumentele aflate la îndemâna noastră, un domeniu vast, cu utilitate directă sau indirectă pentru multe domenii, iar informația pe care aceasta o furnizează am înțeles-o ca făcând parte din ceea ce aș putea numi subconștientul profesional al multor specialiști. Insist asupra calității de parte și nu de soluție ultimă, definitivă și indiscutabilă. Sociologia are, în mod ideal sau efectiv, doar o pondere în acest depozit / stoc de informație profesională, reprezintă doar unul dintre instrumentele cu care specialistul dintr-un domeniu sau altul operează în activitatea sa.

Nu voi insista asupra clarificărilor de ordin teoretic-epistemologic, ci mă voi opri asupra cercetării propriu-zise Populația investigată a fost 100 de jurnaliști (53 de sex feminin, 47 de sex masculin) din presa centrală (scrisă și audio vizuală, cu minim 3 ani de experiență profesională în domeniu), iar aparatul metodologic pe care le-am utilizat a cuprins interviul și chestionarul.

Prin intermediul interviurilor mi-am propus să investighez atitudinea generală față de sociologie (contact sistematizat, interes, percepția utilității acesteia pentru profesia lor) și conexiunile pe care respondenții le fac cu informația sociologică. Mai precis, m-am concentrat asupra următorilor indicatori:

- contactul sistematizat al subiecților cu informația sociologică;

- reprezentarea pe care o au subiecții în legătură cu utilitatea generală a sociologiei pentru domeniul lor de activitate (dacă și în ce fel consideră sociologia utilă);

- reprezentarea pe care o au subiecții în legătură cu utilitatea specifică a sociologiei, adică domeniile, modalitățile jurnalistice în care sociologia ar putea oferi un suport efectiv;

- conexiunile/asocierile mentale cu sociologia pe care subiectul le face în forma conceptelor sau exemplelor de subiecte pentru reportaje/articole/dezbateri;

- sursele de documentare privind informația sociologică;

- reprezentarea pe care o au subiecții în legătură cu utilitatea potențială generală și reprezentarea cu privire la utilitatea specifică;

- reprezentarea pe care o au subiecții în legătură cu aplicabilitatea potențială a sociologiei.