Sociologie

Sociologia studiază societatea în totalitatea sa, structurile și funcțiile acesteia, precum și modul în care ea evoluează, o știință a societății abordată sub aspectul asamblului ei de componente și interacțiunii dintre acestea.

În același timp, sociologia cercetează comportamentele și relațiile sociale care se instituie în cadrul colectivităților umane, în organizarea și funcționarea instituțiilor, situație în care ea reprezintă o știință a formelor sociale. Pe de altă parte, sociologia se ocupă de modul în care diversele subsisteme sociale interacționează între ele, precum și cu sistemul social global. În acest sens, sociologia studiază determinațiile și funcțiile structurilor, precum și influențele diferitelor subsisteme asupra societății (cf. Giddens, 2001).

Sociologia, remarca Ioan Mihăilescu, se ocupă cu studiul ştiinţific al vieţii sociale a oamenilor şi al rezultatelor interacţiunii lor de grup. Acest domeniu de studiu este foarte vast şi nu poate fi tratat în profunzime în toată întinderea sa. Din acest motiv, a apărut necesitatea specializării analizei sociologice pe anumite aspecte ale vieţii sociale. Treptat, s-au constituit zeci de ramuri specializate de sociologie sau, altfel spus, sociologii de ramură care acoperă totalitatea aspectelor vieţii sociale.

Într-o enumerare considerată incompletă, Ioan Mihăilescu prezintă principalele ramuri specializate ale sociologiei ca fiind: sociologia comunităţilor, sociologia rurală, sociologia urbană, ecologia umană, sociologia industrială, sociologia muncii, sociologia economică, sociologia agrară, sociologia organizaţiilor, sociologia politică,sociologia opiniei publice, sociologia juridică, sociologia devianţei, sociologia populaţiei, sociologia familiei, sociologiatineretului, sociologia educaţiei, sociologia moralei, sociologia vârstnicilor, sociologia culturii, sociologia literaturii,sociologia filmului, sociologia teatrului, sociologia artei, sociologia comunicaţiilor de masă, sociologia comparativă, sociologia sportului, sociologia timpului liber, sociologia sănătăţii, sociologia armatei, sociologia păcii şi războiului,sociologia conflictelor, sociologia relaţiilor etnice, sociologia mobilităţii sociale, sociologia schimbării sociale,sociologia religiilor, sociologia ştiinţei, metodologia sociologică, teoria sociologică.

Din această listă, ţine să ne atragă atenţia Ioan Mihăilescu, se poate constata că unele domenii în care s-a specializat analiza sociologică formează şi obiectul de studiu al ştiinţelor sociale particulare. De exemplu, domeniul economic este studiat şi de ştiinţele economice, şi de sociologia economică. Aici nu avem de-a face cu o suprapunerea demersurilor ştiinţifice. Perspectivele utilizate de ştiinţele economice şi de sociologia economică sunt diferite, deşi se referă la acelaşi domeniu. Ştiinţele economice realizează o analiză în sine a economicului, ca şi cum acesta ar fi separat de restul vieţii sociale. Sociologia economică întreprinde o analiză poziţională a economicului, adică îl studiază în raporturile pe care le stabileşte cu celelalte domenii ale vieţii sociale. Economicul este considerat în inter-relaţiile pe care le are cu întreaga viaţă socială (Mihăilescu, 2003).

Încercând o definiţie analitică a sociologiei Achim Mihu consideră că “sociologia este în mod esenţial, studiul explicativ şi comprehensiv al realităţii sociale în totalitatea ei, adică a unei realităţi sui-generis, precum şi a unor părţi, fenomene şi procese ale acestei realităţi în legăturile lor multiple, variate şi complexe cu întregul ”. Definiţia menţionează perspectiva globală cu care ştiinţa sociologiei operează asupra realităţii sociale, pe care o consideră ca o realitate sui-generis, adică o realitate specifică, diferită de suma indivizilor care o compun, precum și de alte domenii. Abordarea ştiinţifică a societăţii ca întreg se impune a fi subliniată spre a deosebi demersul sociologiei de al celorlalte ştiinţe sociale, chiar dacă acest obiectiv este mai mult o tentaţie şi declaraţie decât realizări ferme. Aşa cum menţionează P. Iluţ, se poate evidenţia în acest sens un paradox globalitate-exactitate, în sensul că pe măsură ce ne apropiem de o abordare globală (holistică) a socialului scade precizia şi cantitativul, şi creşte speculativul şi vagul şi cu cât suntem mai exacţi cu atât fragmentarul, în unele situaţii asociat cu nesemnificativul, este prezent.

Sociologia explorează deci atât macrosocialul (clasele şi straturile sociale, economia, politica, societatea în ansamblul său etc.), cât şi nivelul mediu al socialului (grupurile mijlocii, organizaţiile, instituţiile), precum şi nivelul microsocial (grupurile mici, actorii sociali etc.).

Prin sublinierea caracterului explicativ-comprehensiv al demersului sociologic definiţia atinge problema metodei de studiu a sociologiei, la rândul ei mult discutată şi controversată în literatura de specialitate.

Pornind de la natura complexă a obiectului de studiu al sociologiei, care implic atât aspecte obiective cât şi subiective, (realitatea socială ca “interpretat-constuit ”) în sociologie s-au afirmat două puncte de vedere în încercările de a rezolva această problemă: monismul şi dualismul metodologic.

La fel de important este și disticția cu privire la raportul dintre formal și informal. Primul termen are în vedere instituțiile, organizațiile sau grupurile recunoscute oficial, cărora le sunt proprii prescierea obiectivelor, sarcinilor și obligațiilor. Termenul informal se referă la ceea ce se desfășoară dincolo de contextual de norme consecrate prin reglementări ce stabilesc tipurile de relații interpersonale. De cele mai multe ori, acestea din urmă au la bază atracții sau respingeri de ordin afectiv sau de prestigiu dintre membrii unui grup mai mare sau mai mic. (Scott, 2004).

Abordarea științifică a societății presupune un demers analitic pentru a putea surprinde unitățile constituitive ale realității studiate. Sociologul Jan Szczepanski, propune sistematizarea următoarelor domenii de cercetare care sunt asociate unor discipline sau ramuri ale sociologiei:

- Discipline care cercetează instituțiile sociale, cum ar fi: familia, instituțiile de educație, instituțiile politice, instituțiile juridice, științifice, economice, îndeosebi industriale, alte instituții din sfera de activitate umană, instituții religioase, cât și tot felul de instituții care apar în diferite grupuri și comunității.

- Discipline care cercetează diferite tipuri de colectivități și grupuri umane, cât și tot felul de grupuri mici și domenii sociale; colectivități teritoriale cum ar fi satul, orașul ș.a.; categorii profesionale, păturile și clasele sociale; grupurile sociale sau organizațiile create pentru realizarea anumitor sarcini; colectivitățile constituite pe baza posedării unui culturi comune etc.

- Discipline care cercetează fenomene și procese sociale cum ar fi: fenomene de devianță socială; procesele mobilității și alte stabilități sociale; fenomenele și procesele sociale care rezultă în urma răspândirii în masă a unor valori culturale și a informațiilor puse la dispoziție de presă, radio, televiziune și film; conflicte care au loc în societate pe motive rasiale, entice sau politice; consecințele sociale ale proceselor demografice, deci prelungirea vieții umane, sporul natural înalt sau redus al populației, urmările sociale ale bolilor, cât și condițiile sociale ale apariției lor.