Sociologie și comunicare

Într-o lume caracterizată de viteză, realizarea unei sarcini oricât de triviale devine o adevărată provocare. Unii se adaptează ușor, alții mai greu, însă aspectul cheie este continua învățare. În cazul de față, se va avea în vedere studierea unui produs scris, și anume textul științific. Elaborarea unui astfel de text necesită instrumente și construcții diverse, dar care la final trebuie să livreze un produs finit atât în conformitate cu rigorile academice, cât, dar și inteligibil pentru cei afalți în procesul de învățare. Autorul trebuie să se aplece asupra terminologiei de specialitate, dar în așa fel încât să transmită ideile, cu rigoare științifică, dar fără a abuza de aceasta sau a cădea în extrema simplificare. Un principiu interesant ce s-ar putea aplica în acest caz este Briciul lui Occam, care postulează ideea de a enunța teoriile folosind o versiune cât mai concisă și pe înțelesul celor ce le parcurg.

Textul asupra căruia se va realiza analiza este cel redactat de Ioan Mihăilescu, publicat în cartea Sociologie Generală, și anume ”Capitolul 7 Familia”. Se vor indica aspectele referitoare la construcția textului, utilizarea surselor adecvate, caracterul științific al acestuia, precum și trasnpunerea sa într-un limbaj accesibil cititorilor.

1. Construcția și conținutul textului

În cadrul ”Capitolul 7 Familia” au putut fi identificate numeroase caracteristici care îl pot încadra în categoria textelor informative. Această tipologie este menită să transmită cititorilor idei, să faciliteze înțelegerea unor noțiuni, dar și să ofere explicații cu privire la anumite manifestări, fenomene etc (Șerbănescu, 2000, pag.60). Autorul, în acest caz, dorește să ofere o prezentare sintetizată a noțiunii de familie, prin raportare la anumite elemente.

Textul debutează cu o scurtă introducere în tematica abordată, care să trezească interesul cititorului. Aceasta poartă denumirea de teză. Întrucât este o parte scurtă, ea va fi redată integral pentru a putea fi analizată: ”Familia este unul dintre cele mai răspândite tipuri de grupuri sociale. Orice individ, dacă este întrebat, ar putea spune ce este o familie, pentru că fiecare om a avut de-a face în decursul vieții sale cu familii, fie că este vorba de familia în care s-a născut, de propria lui familie sau de familiile din comunitatea în care trăiește. Și totuși, lucrurile nu sunt atât de evidente cum apar la nivelul simțului comun. Marea diversitate de tipuri de familii care s-au succedat de-a lungul timpului sau care coexisă în societățile contemporane impune găsirea unor trăsături caracteristice comune.” (Mihăilescu, 2000). Prima propoziție introduce tema într-un mod clar și general. Se face raportare la familie ca grup social cu o răspândire demnă de luat în considerare. Fiind vorba de un capitol central dintr-o carte, se prespune că până la parcurgerea acestei părți, cititorul a intrat în contact cu terminologia de specialitate și stăpânește conceptul de grup social. Următoarea propoziție, acționează ca o ancoră asupra cititorului încercând să creeze o punte mai facilă spre înțelegerea subiectului, prin raportare la existența sa ca individ. Este binecunoscut faptul că toți oamenii au avut de-a face cu ideea de familie, într-o formă sau alte, iar din acest motiv această propoziție este excelent plasată pentru a sensibiliza cititorii și de a-i determina să continue lectura. Următoarea propoziție este cea care intrigă cititorul, creând nevoia de informare. Structura utilizată este una de tip dubitativ, care determină cititorul să pună la îndoială, sub aspectul profunzimii, cunoștiințele de până în acel moment referitoare la subiectul tratat. Iar mai departe, se trasează linia dorită de autor în explorarea subiectului trasat în prima propoziție, fapt care se va petrece pe parcursul următoarelor pagini. Acest fapt confirmă respectarea rigorilor privind o teză de succes, prin inducerea acelei tensiuni necesare care conferă energie cititorului de a continua lectura (Șerbănescu, 2000, pag.80).

Mergând mai departe în analiza textului, se poate observa o compartimentare a cuprinsului. Acest fapt este specific și chiar recomandat pentru a putea conferi logică parcursului informativ. În cazul textelor științifice, se apelează la numerotarea diviziiunilor și subdiviziunilor, cum este și cazul acestuia de față. Condiția este ca diviziunea să se facă într-o manieră logică, bazată pe conexiune între subiecte. De asemenea, este important ca elementele cuprinse într-o diviziune să fie grupate pe criteriul similarității. În situația prezentă, există 3 dizviuni principal, iar unele conțin subdiviziuni. În acest caz, rolul lor este de a facilita lecturarea materialului, prin oferirea de grupări logic structurate și ordonate. Prima diviziune, intitulată ”Definirea familiei”, se împarte în 3 subdiviziuni: ”1.1.Perspective disciplinare”, ”1.2.Relații în familie” și ”1.3.Căsătoria”. Deja din prima subdizviune, se poate observa prelucrarea critică a autorului prin formularea ” În încercările de definire a familiei, putem decupa două categorii de perspective: una sociologică și alta juridică.” Astfel, deși s-ar putea propune numeroase direcții de studiu, autorul optează pentru o condensare în două mari categorii. Pentru fiecare dintre ele oferă apoi clarificări, iar apoi pune în evidență prin comparație și contrast raportul în care cele 2 perspective se găsesc. Prin acest fapt, autorul pune baza pentru înțelegere ulterioară a conceptelor ce le va prezenta. Subdiviziunea următoare este introdusă printr-o propoziție care se leagă de clarificarea anterioară. În plus, se merge pe enumerație ca formă de prezentare a subiectului, iar mai apoi se oferă atât o explicație simplificată, cât și una științifică pentru noțiunea de familie. Chiar din această secțiune, se poate observa și accentul pe cuvintele și structurile cheie, prin bolduirea lor. Întrucât textul este tipărit, utilizarea boldului ca evidențiator dorește să atragă atenția cititorului asupra respectivei structuri și să râmână cu ele până la finalul lecturii.

Referitor la aspectul de modernitate, autorul pune mereu accent pe ceea ce practică în momentul de față.Introducerea acestor informații pornește de la o prezentare succintă de-a lungul timpului a ceea ce era considerat acceptat într-o căsătorie ”mult timp singura modalitate de oficializare a căsătoriei era cea religioasă” (Mihăilescu, 2000), după care inserează prin sintagma ”contemporane” practica existentă în momentul de față. Se indică astfel o cronologie a informațiilor, ceea ce formează un tablou complet în mintea cititorului, neexcluzându-se posbilitatea de comparație pe perioade. Se specifică chiar faptul că la momentul de față există și căsătoria civilă, și ideea că aceasta este singura care produce efecte juridice, iar în ” majoritatea țărilor dezvoltate, căsătoria religioasă nici nu se mai poate oficia dacă nu este precedată de căsătoria civilă”. Astfel este conturat tabloul atât prin raportare la exclusivitatea raportului la căsătoriile religioase, cât și la evoluția laică și chiar condiționarea de aceasta în momentul de față. O altă structură comparativă de tip temporal este introdusă prin ”În mod obișnuit” sau ”În mod tradițional”, urmate de explicitarea fenomenului, iar în închiere, se prezintă menținerea, în primul caz al homogamiei, ca formă principală, iar în cel de-al doilea caz prin constatarea diminuării sau chiar dispariției ideii de logodnă înainte de căsătorie în unele societăți.