Șomajul - fenomen generator al problemelor sociale

1.Somajul.Aspecte si definitii.

Şomajul este considerat ca element negativ al dezvoltării economice care afectează în proporţii diferite toate ţările, mai ales cele subdezvoltate şi cele în tranziţie la economia de piaţă. Există diverse modalităţi de estimare a şomajului şi implicit diverse modalităţi de cuantificare a lui. În termeni generali, şomajul este acea stare negativă a economiei care afectează o parte din populaţia activă disponibilă, prin negăsirea de locuri de muncă.

Reţinem că, dacă abordăm termenii pieţei muncii, şomajul poate fi definit ca un excedent al ofertei de muncă faţă de nivelul cererii de muncă, iar şomeri pot fi considerate persoanele apte de muncă, care nu-şi găsesc de lucru, formînd suprapopulaţia relativă, fiind în fond un surplus de forţă de muncă comparativ cu numărul celor angajaţi.

Dicţionarul explicativ îl defineşte ca un fenomen economic caracteristic societăţii capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariaţi rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă. Este o stare negativă a economiei care constă în nefolosirea unei părţi din forţa de muncă salariată.

Privind simplist şi din punct de vedere juridic lucrurile, şomerii sunt persoanele ce au înregistrat cereri de angajare la oficiile de plasare a forţei de muncă sau cu cereri le locuri de muncă permanente sau temporare nesatisfăcute la sfîrşitul fiecărei luni.

Conform BIM (Biroul Internaţional al Muncii), sunt consideraţi şomeri persoanele care cumulează următoarele condiţii:

• Au depăşit vârsta de 15 ani;

• Sunt apte de muncă;

• Nu au loc de muncă (a încetat contractul sau a fost temporar întrerupt şi sunt în căutare de muncă remunerată);

• Sunt fără ocupaţie, apte de muncă, nu au mai lucrat sau ultimul loc de muncă nu a fost remunerat;

• Sunt disponibile imediat pentru o muncă salariată.

Unele aspecte ale şomajului:

Subangajaţii. Unii oameni nu-şi pot îngădui să fie descurajaţi. Mulţi oameni care devin şomeri au responsabilităţi familiale şi note de plată: în mod simplu ei nu-şi pot permite să iasă din cadrul forţei de muncă. În schimb ei sunt forţaţi să accepte unele slujbe - orice slujbe - tocmai pentru a-şi întreţine corpul, sufletul şi familia. Rezultatul muncii poate fi o slujbă cu jumătate de normă sau cu normă întreagă dar foarte prost plătită. Cu toate acestea, orice slujbă plătită este suficient să excludă persoana din rîndul şomerilor, dar nu din condiţia de subangajaţi.

Muncitorii subangajaţi reprezintă resurse de muncă care nu sunt în totalitate utilizate. Ei fac parte din problema subangajaţilor, chiar dacă nu sunt în mod oficial număraţi ca neangajaţi.

Deşi descurajaţi şi subangajaţi, muncitorii nu sunt luaţi în considerare în statisticile oficiale referitoare la şomaj. Mulţi oameni raporteaza că sunt în căutarea unei slujbe chiar şi cînd ei au un interes mai mic în găsirea unei slujbe. Unii extind problema publicului în actualitate încurajînd fiecare comportare. De exemplu, încercarea mai multor adulţi de cautare a unei slujbe, chiar şi încercarea multor mame care vor prefera să-şi petreacă timpul crescîndu-şi copiii. Rezultatul lor în căutarea unei slujbe este improbabil, în cel mai bun caz este minim, incluzînd poate un drum pînă la oficiul de plasare a forţei de muncă. Asemănător, cele mai multe guverne condiţionează primirea ajutorului de şomaj ca dovadă că acele persoane sunt în căutarea unui loc de muncă, chiar dacă unii beneficiari pot să beneficieze o scurtă perioadă de ajutorul de şomaj. Din nou, aici raportînd şomajul, putem să ascundem forţa de muncă neparticipantă.

Experienţa economiei mondiale demonstrează că nu vom putea elimina niciodată complet şomajul. Din 1900, rata cea mai scazută a şomajului a fost de 1,2% în S.U.A., şi aceasta era în 1944, cînd economia era mobilizată pentru producţia de război. Unele ţări industrializate ar fi avut puţin mai mult succes în menţinerea ratei şomajului scăzută ,dar nimeni nu a avut şomaj zero.Avînd în vedere acest lucru putem afirma că "full employment" adică ocuparea "integrală" a forţei de muncă nu trebuie înţeleasă ca existînd şomaj zero, ci mai degrabă ca un nivel scăzut al şomajului.La prima vedere, renunţare la şomajul zero ca un scop naţional ar putea fi privită ca o incapacitate a guvernanţilor de a lichida şomajul. Acest lucru este fals pentru că şomajul zero este imposibil şi, totodată, neavantajos deoarece ar dispare concurenţa de pe piaţa muncii.