Sportul românesc - mărire și decădere

În 1994, Gică Hagi și colegii săi scoteau oamenii în stradă după victoriile cu Argentina și Columbia. Mai mult decât atât, trei ani mai târziu naționala de fotbal a României atingea apogeul în clasamentul FIFA și urca pe podium. A urmat refluxul perioadei de glorie, iar astăzi tricolorii au adunat 20 de ani de absență de la Campioantele Mondiale. Ierarhia actuală este dovada decăderii. În luna septembrie a anului 2012, România se afla pe locul 57, cea mai slabă clasare din istorie. În prezent România se află pe locul 36 în clasamentul FIFA.

În handbalul masculin prapastia dintre trecut și prezent e uriașă. În anii 60-70, cu Cristian Gațu, Ștefan Birtalan, Gheorghe Gruia și alți jucători de excepție, România își umplea vitrina cu patru trofee mondiale. O performanță care o plasează și astăzi printre cele mai titrate naționale din lume, alături de Suedia și de Franța. Rezultatele ultimelor generații sunt însă diamentral opuse față de cele din perioada de aur. La Campioantele Mondiale nu ne-am mai apropiat de medalii, în timp ce la Europene nu ne-am calificat de 22 de ani.

Atletismul a cunoscut poate cea mai rapidă decădere. Dacă la ultimele trei ediții ale Jocurilor Olimpice, Gabriela Szabo, Violeta Beclea-Szekely, Marian Oprea, regretata Maria Cioncan sau Constantina Diță i-au făcut pe români fericiți, la Londra si Rio niciunul dintre atleții prezenți n-a reușit să cucerească vreo medalie, deși Ancuța Bobocel ne dadea mari sperante in 2012 câștigand o etapă de Diamond League, în proba de 3.000 de metri obstacole .

Cupa Davis rămâne doar un vis frumos

Și la tenis trecem printr-o perioadă de regres. Actualii jucători de simplu nu reușesc să depășească pragul locului 90 în lume, iar cei mai mulți dintre ei prind cu greu prima sută. Doar Horia Tecău, în proba de dublu, a reușit în ultimii ani să ajungă la un standard înalt și a ridicat deasupra capului trofee importante. În comparație, în urmă cu 3-4 decenii, Ilie Năstase ajungea lider în clasamentul ATP, devenea un idol în sportul alb și făcea o pereche de senzație cu Ion Țiriac.

România într-o finală de Cupa Davis pare azi doar un vis îndrăzneț. Echipa actuală se luptă pentru supraviețuirea în eșaloanele inferioare, iar în ultimii ani a adunat mai multe înfrângeri decât victorii.

Boxul este de asemenea un sport în suferință. Cu toate că visau să revină cu medalii de la Londra, Bogdan Juratoni și Mihaela Lăcătuș nu le-au obținut. De-a lungul istoriei, România a adunat nu mai puțin de 25 de medalii olimpice la box, dintre care una singură de aur, prin Nicolae Linca, în 1956, la Melbourne. Ultimul pugilist român care a urcat pe podium la Jocurile Olimpice a fost Ionuț Gheorghe, la Atena, în 2004.

România, o țară de 20 de milioane de suflete, performeră a Jocurilor Olimpice de-a lungul ultimelor decenii, se află în pericolul de a deveni "cantitate neînsemnată" în lumea olimpismului.

Țara care a dat prima sportivă de nota 10 din istorie, dar și care în 1984 se clasa pe locul 2 al JO de la Los Angeles, cu 20 de medalii de aur, 16 de argint și 17 de bronz, la ediția Jocurilor Olimpice, Rio 2016, s-a deplasat o delegație de doar 96 de sportivi, în contextul în care în urmă cu două decenii deplasa la Barcelona ori Atlanta delegații de câte 172, respectiv 165 de sportivi. Chiar și cu cei 96 de sportivi, majoritatea calificați pe ultima sută de metri( 96 fiind un număr impresionant după spusele președintelui COSR care spera la 50-60 de sportivi), România obține doar 5 medalii - 1 aur(scrimă-spadă feminin pe echipe),1 argint(tenis de câmp-dublu masculin) și 3 de bronz(haltere, canotaj și lupte libere)

Falimentul sportului românesc nu se reflectă doar în fotbal, acolo unde am rămas fără reprezentante în cupele europene dupa foarte mulți ani, dar și în alte discipline. Chiar dacă fotbalul e cel mai vizibil și urmărit, sporturi precum gimnastica sau canotajul au ținut întotdeauna steagul sus, atingând unele dintre cele mai mari performanțe ale sportului din acest spațiu carpato-danubiano-pontic.