Statul bunăstării în Franța

Termenul Statul Bunastarii (Welfare State, Etat –providence) a fost creat in timpul celui de-al Doilea Imperiu (regimul bonapartist dintre anii 1852-1870)de catre republicanii francezi care criticau filozofia prea individualista a unor legi(de exemplu legea care interzicea sindicatele) si preconizau un “Stat social” care sa se preocupe de interesul fiecarui cetatean si de interesul general.

Inca din anii 1830 , marele ganditor politic si istoric francez Alexis de Tocqueville profetiza aparitia statului providential , insa pentru prima data expresia de Stat al Bunastarii a fost folosita de catre deputatul Emile Olivier , opozant al dezvoltarii interventiei Statului, in anul 1864 intr-un sens negativ, pentru a devaloriza capacitatea Statului de a pune in functiune un sitem de solidaritate national mai eficace decat structurile de solidaritate traditionale (familie, comunitati, corporatii…)

Termenul german echivalent , Wohlfahrtsstaat, a fost folosit pentru a desemna un sistem care anunta politicile sociale bismarckiene .

Notiunea de Etat-providence (Statul providential) corespunde termenului englez de Welfare State folosit de William Temple , arhiepiscop de Canterbury, in anul 1940 si care coincide cu aparitia politicilor keynesiene de dupa razboi.

Definitie :

Statul Bunastarii(L’État-providence) este o conceptie asupra rolului Statului care ii atribuie datoria de a juca un rol activ in promovarea cresterii economice , de a furniza protectie sociala cetatenilor sai si de a corecta nedreptatile sociale care rezulta din economia de piata. Statul bunastarii se opune viziunii Statului-jandarm in cadrul caruia interventia publica se limiteaza la functiile politiei, armatei si justitiei .

Natura Statului Bunastarii:

Statul Bunastarii este un concept pe care istoricii si sociologii il considera greu de definit deoarece a insemnat lucruri diferite pentru oameni diferiti.W. Robson afirma ca : « nu este usor sa descoperi natura statului Bunastarii, nu exista o filosofie sau ideologie care sa stea la baza Statului bunastarii… termenul nu desemneaza un sistem bine definit » Cu toate acestea, cateva trasaturi ale Statului bunastarii sunt foarte clare.Este un sistem de organizare sociala care limiteaza operatiunile pietei libere in trei directii principale : prin desemnarea unor anumite categorii , de pilda copiii sau muncitorii din fabrici, ale caror drepturi sunt garantate si a caror bunastare este protejata de catre comunitate ; prin furnizarea unor servicii ca ingrijirea medicala sau educatia astfel ca nici un cetatean sa nu fie impiedicat sa le acceseze ; prin tranfer de plati care mentin veniturile in timpuri de nevoi exceptionale , de pilda in cazul sistarii veniturilor in caz de boala sau somaj. Istoria politicilor sociale are in vedere aceste trei arii majore si se va vedea ca protectia acestor grupuri vulnerabile si furnizarea serviciilor sociale sau mentinerea veniturilor nu este intotdeauna responsabilitatea statului.

Termenul de Statul bunastarii(Welfare State) nu este folosit pe scara larga inainte de anul 1940 si in aceasta decada putem indica inceputurile Statului Bunastarii.

Pe 5 iulie 1948, schemele corelate ale asigurarilor, ajutoarelor si ingrijiriilor medicale incep sa fie implementate in Marea Britanie. Daily Mirror sublinia : « Marea zi a sosit. Ati dorit ca Statul sa-si asume responsabilitati mai mari pentru cetatenii individuali. Ati dorit securitate sociala,. O aveti incepand de astazi ».

Statul Bunastarii este produsul finit al unui proces istoric foarte lung. Raportul Beveridge (William Beveridge este considerat arhitectul sistemului de securitate sociala) din anul 1942 a fost o schita a Statului Bunastarii din Marea Britanie si a confirmat ca in aspectele sale cele mai importante, “Statul Bunastarii este o dezvoltare naturala a trecutului, este o revolutie britanica”. Cand James Griffiths , Ministrul Muncii din 1946 a introdus legislatia asigurarilor pe care se bazeaza Statul Bunastarii, el afirma ca statul Bunastarii este rezultatul a cel putin cincizeci de ani de dezvoltare a serviciilor sociale, iar timpul de raspandire a unor astfel de programe este, in cazul Marii Britanii, de un secol si jumatate.

In cercetarea si scrierea istoriei statului Bunastarii, s-au evidentiat sapte perspective : modelele whig, pragmatic, birocratic, ideologic ,conspirativ,capitalist si democratic.

Modelul whig al istoriei bunastarii porneste de la interpretarea istoricilor whig care se considera posesorii unei constitutii liberale , care cred in progres si vad realizarile din domeniul strrategiilor sociale ca pe elemente de progres pe drumul de la intunericul intelectual la iluminism.Modelul whig deschide ochii oamenilor la raul din jurul lor si considera ca statul este ajutorul care satisface dorintele generale.

Modelul pragmatic considera ca politicile sociale evolueaza sub necesitatea practica de a rezolva problemele aparute ca rezultat al industrializarii , raspunzand unei societati in schimbare , definind clar problemele sociale ale categoriilor defavorizate si elaborand decizii pe termen scurt, accentuand partea practica si nu cea teoretica.

Interpretarea birocratica a politicilor sociale defineste clar rolul institutiilor

bunastarii , legislatia specifica si reprezentantii oficiali ai acestor institutii. Pe plan local sau national acesti reprezentanti sunt imuni la presiunile politice, promoveaza obiectiuvitatea si initiaza, dezvolta si implementeaza noi politici sociale .