Supervizarea de grup apreciativă

Introducere

Acest capitol abordează problematica supervizării de grup din perspectiva supervizării apreciative, valorificând principiile anchetei apreciative și aplicarea acestora în cadrul interacțiunilor de grup stabilite în ședințele de supervizare.

I. Principiile supervizării apreciative

Conceptul de supervizare apreciativă lansat în urma unor practici în domeniul asistenței sociale (Cojocaru, 2005) este legat de cele de anchetă apreciativă (Cooperrider și Srivatsva, 1987) și pedagogie apreciativă (Yballe și O*Connor, 2000). Caracteristicile acestui tip de supervizare sunt inspirate de principiile anchetei apreciative, dar adaptate la specificul procesului de supervizare.

Principiile supervizării apreciative:

Centrarea pe experiență - procesul de învățare de la experiențele supervizorilor și supervizaților, despre ei înșiși și despre lume, iar beneficirii serviciilor sociale sunt considerați potențiale surse și creatori de cunoaștere, pornindu-se de la experiențele lor din viața personală.

Centrarea pe succes - supervizarea apreciativă se concentrează pe valorificarea momentelor de maxim succes, mândrie și glorie din experiența supervizaților, considerându-le fundamentul și inspirația pentru succesele viitoare, succesele trecute conștientizate, amplificate și anticipate în proiectarea unor succese viitoare.

Focalizarea legăturii dintre viziunea pozitivă și acțiunea pozitivă - rolul supervizării este acela de a crea viziunea pozitivă (despre oameni, instituții, comunitate, despre beneficiari, etc), deoarece acesta constituie resursa de energie și totodată un motor pentru acțiune pozitivă. Cu cât sunt mai pozitive întrebările pe care le punem în cadrul întâlnirilor de supervizare, cu atât obținem o schimbare socială mai rapidă și mai de succes.

Crearea unei relații de parteneriat între supervizor și supervizați în acest proces - acest tip de relație stimulează interacțiunele, participarea și atitudinea pozitivă față de ceilalți participanți la supervizările grup, față de beneficiarii serviciilor oferite de către asistenții sociali și față de supervizor, care este văzut ca o resursă și ca un ghid care poate contribui la maximizarea încrederii supervizaților în propria lor experiență prin crearea condițiilor de valorizare a acestei experiențe de către ceilalți participanți la grup.

Principiul procesului paralel în supervizare - exercițiile, atitudinea pozitivă la întâlnirile supervizării de grup trebuie să fie încurajate în comportamentul supervizaților față de beneficiari, parteneri sau alte persoane cu care aceștia intră în interacțiune.

Principiul constructivist în supervizare - aplicarea acestui principiu în supervizarea de grup îi stimulează pe supervizați să examineze, să exploreze modelele mentale pe care le operează despre beneficiarii serviciilor sociale.

Principiul simultaneității - se referă la faptul că întrebările adresate supervizaților în timpul ședințelor de supervizare îi condiționează pe aceștia să gândească în termenii utilizați în exprimarea acestor întrebări.

Principiul poetic - se referă la construirea și reconstruirea permanent a practicii sociale și a definițiilor operate față de mediul de intervenție; la fel cum un poem poate fi interpretat și reintrepretat permanent

Principiul anticipării - ne învață că imaginile, ideile, speranțele persoanelor despre viitor ghidează comportamente și acțiunile lor care conduc la apariția acestui viitor.

Principiul proiecționismului social - se referă la faptul că realitatea se manifestă sub forma unui determinism răsturnat, adică nu se gândește un raport cauză-efect,ci invers, astfel, stabilirea unor obiective de către supervizați determină cauzele care pot produce acele efecte așteptate.