Supervizarea în asistența socială

In this paper, is treated the subject case supervision, containing: definition of the term supervision, the role of supervision, the difference between productive work and supervisory work, responsibilities of supervisors, the tools used by supervisors - force field analysis, stages of supervision, effective use of supervision. The paper concludes with current issues in the legislation about case management, assimilated with case supervision.

KEYWORDS:

Supervision, supervisor, supervisees; social services, case management, social work, case manager, child protection, client, professionalism.

În majoritatea actelor normative şi a practicilor profesionale din domeniul social este menţionată supervizarea ca un element de bună practică şi de optimizare a acţiunii sociale în beneficiul clientului.

În managementul de caz, ca şi ansamblu de măsuri menite să sprijine clientul în virtutea respectării drepturilor omului, astfel încât să depăşească situaţia de dificultate în care se află, supervizarea a fost introdusă în vederea sprijinirii managerilor de caz şi a responsabililor de caz prevenire în instrumentarea cazurilor şi pentru a duce mai departe mesajul de promovare al supervizării în toate domeniile, mai ales în cel social şi în special în protecţia copilului.

Fără să insistăm prea mult asupra beneficiilor supervizării, amintim doar câteva dintre rolurile supervizorului care au determinat adoptarea acestei practici ca o condiţie obligatorie a desfăşurării oricărei intervenţi sociale.

Astfel, printre rolurile supervizorului îl regăsim pe acela de igienizare, oxigenare a intervenanţilor de sentimentele grele sau de dificultăţile de relaţie inerente oricărei intervenţii sociale şi, ca urmare, în loc de blocarea cazului în scenarii neadecvate, se obţine instrumentarea lui pentru atingerea obiectivului de bunăstare a clientului în cel mai scurt timp şi în condiţii de maximă calitate.

Supervizarea este folosită şi ca experienţă de învăţare şi, de fapt, e chiar o reală oportunitate de învăţare reflexivă în care experienţa profesională se îmbină cu analizarea ei şi reconsiderarea ei practică şi teoretică pe măsura învăţării. Adulţii învaţă în raport cu nevoile imediate, supervizarea trebuie să răspundă acesteia cu efecte pe termen lung, astfel încât lucrătorii sociali, oricare ar fi ei, să poată creativ să îşi dezvolte competenţele profesionale şi atitudinea faţă de fiecare caz în parte.

“Supervizarea este principala modalitate prin care un supervizor desemnat de organizaţie autorizează activitatea individuală şi colectivă a personalului şi asigură respectarea standardelor de calitate. Obiectivul este crearea posibilităţii ca angajaţii să-şi poată desfăşura activitatea în conformitate cu fişa postului, cu maximum de eficienţă posibilă. Nucleul procesului de supervizare îl constituie reuniunile periodice organizate între supervizor şi supervizat(i). Persoana supervizată este participant activ la acest proces interactiv.”- (Brown, Allan and Ian Bourne, 1996, The Social Work Supervisor. Buckingham and Philadelphia: Open University Press.)

În accepţiunea actuală, supervizarea este o activitate de formare continuă/ consiliere legată de activitatea profesională şi orientată spre sarcini profesionale sau de pregătire profesională. Supervizarea ajută la reflexie în activitatea profesională, pentru ca individul să poată activa eficient şi cu satisfactie în viaţa profesională şi să-şi integreze mai bine activitatea cu viaţa personală.

În acest context devine o relaţie de tip dialog creativ între supervizor şi cel / cei supervizaţi, în care este promovată dezvoltarea profesională şi munca celui supervizat. (Cojocaru, Ştefan, Metode apreciative în asistenţa socială. Ancheta, Supervizarea şi Managementul de Caz)

Supervizarea aduce un câştig calitativ în ceea ce priveşte:

- reflexia asupra activităţii şi lărgirea competenţei profesionale;

- promovarea resurselor individului;

- managementul de criză: reflexie, înţelegere şi depăşirea situaţiilor profesionale dificile (cazul dificil, condiţia critică, etc.);

- îmbunătăţirea climatului de muncă;

- susţinerea unui demers adecvat privind sursele de stres şi solicitările din activitatea profesională;

- prevenirea demotivării/epuizării profesionale (“burn out”);

- adaptarea la diferite activităţi, roluri, sarcini şi funcţii profesionale;

- formularea de scopuri, dezvoltarea de strategii profesionale şi personale;

- îmbunătăţirea competenţelor sociale;

- depăşirea unor situaţii de conflict între viaţa profesională şi cea personală.

Munca pentru a produce este munca făcută pentru dobândirea unor rezultate prin propriile noastre eforturi, nu prin efortul altora.

Munca de supervizare reprezintă efortul de planificare, organizare, conducere, coordonare şi control, cu scopul de a dobândi rezultate prin alţii.