Surse ale monoparentalitatii

Introducere

Monoparentalitatea reprezintă un tip restrâns de familie, diferită de familia tradițională, deoarece este compusă doar dintr-un singur părinte și copiii săi. Fenomen răspândit atât la nivel global cât și la nivel național, monoparentalitatea este din ce în ce mai des întâlnită. În societatea modernă, tot mai mulți adulți își cresc copiii singuri, fără a avea alături un partener (soț/soție), pe al cărui ajutor să se poată bizui. Acest subiect a început să atragă din ce în ce mai multă atenție, întrucât s-a observat o legătură între acest stil de viață și efectele asupra copilului ce trăiește într-o astfel de familie. De asemenea, monoparentalitatea are la bază anumite surse ce determină apariția sa și pe care, le vom detalia în rândurile de mai jos.

Definirea conceptului de monoparentalitate

Noțiunea de familie implică două accepțiuni: una sociologică și una juridică. Astfel, din punct de vedere sociologic, „familia monoparentală poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie, între unul dintre părinți (părintele singur) și copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune” (Ștefan, 2001, p. 7). „Dintr-o perspectivă juridică, familia monoparentală apare ca un grup de persoane între care s-au stabilit drepturi și obligații, reglementate prin norme legale” (Ștefan, 2001, p. 8)

Potrivit „Dicționarului de Sociologie” monoparentalitatea este definită ca fiind un „menaj parafamilial format dintr-un singur părinte și copiii minori” și este privită ca o alternativă la familia clasică. (Zamfir & Vlăsceanu, 1998)

„Conceptul de familie monoparentală are meritul de a defini familia prin relația parentală care este secundară în definițiile clasice ale familiei, și este preferabil termenilor de familie dezorganizată, familie dezmembrată, familie incompletă, familie disimetrică utilizați în literatura românească, acești termeni exprimând ideea de deformare a constelației familiale.” (Scutaru, 2006, p. 101)

Termenul „familie monoparentală”, cu un conținut aparent simplu și clar, ascunde, totuși o serie de „capcane”. Astfel, acest concept construiește în planul cunoașterii științifice și administrative o populație riguros delimitată și omogenă către care pot fi orientate măsuri de asistență normalizate, conform unui principiu al egalității sociale. (Pitrou, 1994, apud Stănciulescu, 2002, p. 138)

Clasificarea surselor monoparentalității

Schimbările care au antrenat familia, ca instituție socială, în ultimele decenii au impus în mod tot mai accentuat monoparentalitatea. Astfel, în ultimii ani a crescut rapid ponderea familiilor monoparentale. În societatea modernă, tot mai mulți adulți își cresc copiii singuri, fără a avea alături un partener (soț/soție), pe al cărui ajutor să se poată bizui. Cele mai multe familii monoparentale au ca unic părinte femeia. Familia monoparentală este considerată de unii un tip special de familie, în timp ce alți specialiști consideră că ea nu poate fi numită familie. Argumentele sunt diverse, de la simțul comun și tradiție care spun că pentru a exista o familie este nevoie de cuplul soț-soție și până la statisticile care demonstrează că fiind foarte răspândite în anumite țări sau regiuni, familiile monoparentale au devenit și au fost acceptate social ca un nou tip de familie. (Maxim & Popoveniuc, 2005, apud Zamfir, 1999, p. 92)

Familia monoparentală poate să rezulte din diferite situații, cum ar fi:

1. divorțul;

2. decesul unuia dintre parteneri;

3. adopția unui copil de către o persoană singură;

4. nașterea unui copil în urma unei experiențe sexuale care nu se concretizează într-o căsătorie. (Voinea, 2008, p. 6)