Terapia ocupațională și asistența socială

1. Problema stiintifica abordata si scopul lucrarii

Problema stiintifica ce face obiectul acestei lucrari este terapia ocupationala, ca metoda de tratament a anumitor tulburari fizice sau mentale, asa cum este ea tratata in literatura de specialitate.

Scopul acestei lucrari consta in prezentarea caracteristicilor generale ce definesc conceptul de terapie ocupationala si evidentierea aplicabilitatii practice a acestui concept.

2. Preliminarii teoretice si metodologice ale demersului de cercetare

2.1. Istoricul, importanta si oportunitatea demersului de cercetare

Istoricul terapiei ocupationale incepe cu mii de ani in urma si se confunda cu istoria diverselor forme de ocupatii cu valente terapeutice din cadrul dezvoltarii istorice a omenirii. Astfel, munca, jocul si exercitiul, preponderent fizic, au fost folosite cu cateva mii de ani in urma pentru calitatile lor curative pentru persoanele care le practicau.

Spre exemplu, inca din anul 2600 i.e.n., chinezii credeau ca bolile se datoreaza incapacitatii organismului si de aceea recomandau practicarea execitiilor fizice pentru recuperarea sanatatii. De asemenea, medici precum Hipocrate si Galenus recomandau pacientilor gimnastica ca forma de recuperare dupa boala, iar in Roma Antica, Asclepios pleda pentru masaj, bai si exercitii in scopul imbunatatirii sanatatii.

Conceptul de terapie ocupationala a fost introdus pentru prima data de catre G. E. Barton, in anul 1914. Acesta renunta la terminologia diversa sub care era prezentata activitatea practica si defineste terapia ocupationala ca fiind stiinta instruirii si incurajarii omului bolnav de a practica anumite activitati ce sunt destinate implicarii acelor energii ce produc efecte terapeutice benefice.(Willard si Spackman, 1983).

Momentul transformarii terapiei ocupationale intr-o profesie este legat de perioada de sfarsit a primului razboi mondial. Atunci s-a constatat ca ranitii internati in spitalele americane, care solicitau sa presteze diferite activitati, erau recuperati mult mai rapid, comparativ cu cei care ramaneau inactivi. Necesitatea organizarii multitudinii de specialisti interesati in a oferi, ca tratament, activitati practice tot mai diversificate, a determinat construirea, in 1917, a Societatii Nationale pentru Promovarea Terapiei Ocupationale. In 1923, aceasta s-a transformat in ASOCIATIA AMERICANA DE TERAPIE OCUPATIONALA, nume pe care il poarta si in prezent.

Un alt moment important in dezvoltarea terapiei ocupationale, in plan mondial, a avut loc in 1952, cand sa constituit FEDERATIA MONDIALA DE TERAPIE OCUPATIONALA, ai carei membrii fondatori au fost, la inceput, specialisti din zece tari: S.U.A., Canada, Marea Britanie, Africa de Sud, Suedia, Australia, Noua Zeelanda si India.

In anii din urma terapia ocupationala, gratie progreselor medicinii, s-a transformat tot mai mult in stiinta exacta. In majoritatea tarilor lumii au fost organizate, in zilele noastre, colegii de trei ani pentru pregatirea in domeniul terapiei ocupationale. (Popovici, Doru V., 2005, pag.17- 23).

Importanta si totodata oportunitatea demersului de cercetare se reflecta in preocuparile actuale ale societatii de a recupera si de a integra bolnavii cu evolutie prelungita si nu numai. Dan Mirela (2005) sustine teoria conform careia orice disfunctie duce la dezorganizarea comportamentului de viata de zi cu zi. Insa orice om, fie el sanatos sau bolnav, doreste sa fie independent, sa-si intemeieze o familie, sa desfasoare o activitate profesionala care sa-i permita asigurarea unor conditii optime de viata si sa participe activ la viata comunitatii. Astfel, individul, indiferent de starea in care se afla, are nevoie de o ocupatie care sa-i bareze degradarea psihica si fizica, conchide autoarea mai sus mentionata, fapt ce accentueaza inca o data importanta cercetarilor in domeniul terapiei ocupationale.