Tipuri de Mobilitate Socială

Stratificarea socială şi formarea de ierarhii specifice unei forme de organizare a societăţii au loc printr-un proces con¬tinuu, denumit mobilitate socială. Ea se manifestă prin schim¬barea poziţiei unui grup sau a unui individ în cadrul structurii sociale, considerate ca un sistem de categorii sociale, ierarhice sau neierarhice, delimitate pe baza unor criterii.

Premisa de la care se pleacă în analiza mobilităţii sociale este ideea stratificării care se instituie în viaţa socială. Dacă la nivelul fiecărui strat, poziţiile indivizilor sunt de ace¬laşi nivel sau apropiate, între straturi se manifestă deosebiri de grad. Astfel, straturile se diferenţiază treptat până la nivelul superior, rezultând ceea ce numim, structură globală a societăţii.

Aprofundând aceste aspecte, T. Rotariu (1996, p. 189-190) arată că studiile teoretice sau empirice consacrate mobilităţii sociale pot fi situate în una din următoarele categorii:

• Cele care utilizează un criteriu de stratificare propriu-zis, adică cele care urmăresc mişcarea între straturi strict ierarhizate. O asemenea ierarhizare este rezultatul folosirii în calitate de criteriu a statutului social constituit, fie pe baza prestigiului, fie pe baza unui complex de variabile care pot implica şi alte elemente.

• Cele care utilizează în calitate de criteriu de clasificare exclusiv ocupaţia indivizilor. O asemenea abordare conduce la constituirea unui spaţiu social format dintr-un nu¬măr oarecare de categorii socio-profesionale. Aceste analize tind să reducă noţiunea de status social la aceea de ocupaţie, considerându-se că între ele există o corelaţie suficientă pentru a putea identifica mobilitatea profesională cu mobilitatea socială.

• Cele care utilizează drept criteriu de analiză clasele sociale sau categoriile care există la un moment dat în orice societate. În pofida obiectivităţii şi consistenţei acestui cri¬teriu de clasificare, cât şi a posibilităţilor de interpretare a fenomenelor implicate în mobilitatea socială, această abor¬dare nu poate da seama de o serie de aspecte particulare din societăţile contemporane.

Diversitatea de interpretări atribuite mobilităţii sociale presupune câteva precizări terminologice. Ele servesc la înţelegerea diferitelor nuanţe de analiză a acestui fenomen social, cât şi la integrarea tipurilor de mobilitate în con¬textul dinamicii sociale.

Într-o primă aproximare, sociologii fac distincţie între mobilitatea orizontală şi cea verticală:

• Mobilitatea orizontală este aceea care se produce prin deplasarea de la un status sau poziţie socială spre un alt status de acelaşi nivel sau apropiat, fără ieşire din interiorul stra¬tului. De exemplu, se vorbeşte de mobilitate orizontală atunci când are loc o schimbare a locului de muncă fără modificarea statusului profesional.

• Mobilitatea verticală constă în trecerea de la un strat social la altul. Aceasta se poate realiza, fie pe cale ascen¬dentă, corespunzător unei treceri de la un status social la altul situat la nivele superioare, fie descendent, prin trecerea într-o poziţie socială de nivel inferior.

Mobilitatea socială mai poate fi caracterizată de o serie de termeni specifici cum sunt: ocupaţia, nivelul de instrucţie, standardele de venituri sau poziţia ocupată pe scara de putere. Trebuie spus că aceste tipuri de mobilitate se suprapun la nivelul aceluiaşi individ sau grup social. La fel, unele tipuri de mobilitate, cum este cea referitoare la nivelul de instrucţie, de exemplu, declanşează producerea altor tipuri de mobilitate. În acest sens, o distincţie fun¬damentală se poate face între mobilitatea intrageneraţională şi cea intergeneraţională.