Viața morților - despre fantomele de ieri și de azi

I. Moartea o falsă plecare

Apariţiile de fantome aparţin unei lungi tradiţii de credinţe care se sprijină pe doi parametri: pe de o parte postulatul nemuririi sufletului iar pe de altă parte, pe un corpus de povestiri de experienţe. Relaţia cu fantomele este antropologică deoarece raportarea la morţi este o raportare la celălalt.1

Mormântul în viziunea lui Frazer este „o prelungire a vieţii pe o perioadă nedefinită, dar nu neapărat eternă”, în care morţii sunt asemenea unor vii: au hrană, arme, bijuterii, dorinţe, furii, o viaţă corporală, dacă nu însufleţită.2

În nordul saga mormântul este pentru mort o locuinţă ca oricare alta, în care cei rămaşi pun tot ce i-ar putea fi de folos: arme, vase, hrană. Este îngropat lângă un prieten ca să mai poată sta de vorbă. Omul face pate din cosmos, nu-l părăseşte el rămâne viu navigând prin alte sfere sau reîncarnându-se într-o altă viaţă omenească. Se spune că natura resimte moartea: plante se usucă, vite raman fără vlagă, câini urlă, copacul care nu mai rodeşte.3

În zilele noastre regăsim motivul mormântului pregătit ca şi o casă, la etnia rromă. În articolul Înmormântare cu fast în Teleorman: „Dan Finuţu`, zis şi “Prinţul ţiganilor” a decedat într-un accident rutier. Rudele i-au pregătit pentru marea trecere un cavou cât o garsonieră, dotat asemenea unei locuinţe. O arcadă de flori cu numele răposaţilor a fost ridicată la intrarea în palatul cavou construit după modelul tribunalului din Caracal. Fanfara a cântat ore în şir iar un sobor cu numai puţin de 10 preoţi au ţinut slujba de înmormântare.”4

II. Primele “lumi de apoi”

În Egiptul antic, cu trei mii de ani inainte de Hristos,trecerea in moarte era asociată cu noțiunea de judecată. Ei erau apoi înfășurați cu fâșii de pânză sub care se puneau amulete pe care erau scrise rugăciuni și formule magice. Erau așezați în sarcofage de lemn sau din metale prețioase, cu sculpturi și picturi iar împreună cu ei era îngropată și o parte din averea lor, pe care o vor duce pe tărâmul celălalt. Conform mitologiei egiptene, mortul nu rămâne în mormântul său. Defunctul era chemat in fața zeului Osiris pentru a i se spune cum va fi viața sa viitoare.5Mortul se urcă în barca lui Atum și este dus la Osiris pentru a fi judecat.6

În mitologia persană, după moarte omul se divide în trup și suflet. Trupul este considerat după moarte impur, este văzut ca o parte materială a ființei umane, de care nu mai este nevoie după moarte. Vechii perși nu își îngropau morții și nici nu îi incinerau, deoarece pentru ei focul și pământul erau elemente sacre și nu trebuiau pângărite de trupul defunctului. De aceea, morții erau duși în așa-zisele "turnuri ale tăcerii". Soarta sufletului uman era hotărâtă de faptele făcute în timpul vieții. Oamenii răi sunt sfâșiați în întregime de demoni. Sufletele celor drepți sunt duse de Vohu Manah într-o lume lipsită de pericole.7

În hinduism defuncții erau arsi pe rug, patrundeau in lumea de dincolo prin această poartă

de flacări, dupa care porneau pe unul dintre cele trei drumuri ce li se deschideau in față:

- calea celor drepți: in lumile lui Brahman de unde nu se mai intoarce nimeni

- drumul celor meritoși

- drumul celor răi 8

În iudaism lumea de apoi cuprinde trei parți: Edenul loc de rasplată vesnică, Gheenea loc de pedepse veșnice, Sheolul loc intermediar ce prefigurează purgatoriul.