Violența asupra Bătrânilor

Violenţa în familie

Violenta, in sens generic, semnifică utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup sau clasa sociala, in scopul impunerii voinței asupra altora. Din punct de vedere juridic, violența inseamna folosirea forței fizice sau a altor mijloace persuasive pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătămare a integritații unei persoane. Violența este, de cele mai multe ori, un abuz de putere, fiind legată de o poziție de putere și de impunere a ei asupra celorlalti. Aceasta caracterizare definește situația barbatului in raport cu cea a femeii, copilului sau vârstnicului. Violenta intrafamiliala este un produs al modului in care este distribuita structura de putere in familie si a modului in care aceasta structura este raspandita in societate.

Amploarea violentei familiale constituie una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confrunta societatile contemporane, inclusiv Romania. Antrenand o multitudine de forme de agresiune care se exercita in familie (maltratarea partenerului, abuzul si molestarea copiilor, incestul, vatamarea grava sau chiar suprimarea vietii unor rude apropiate) aceasta forma larga de violenta se adauga valului de agresiuni exercitate in afara familiei, contribuind la generalizarea unui climat social dominat de teama, anxietate si conflict. Familia - forma cea mai stabila si consistenta de comunitate umana - prin natura si functiile sale trebuie sa protejeze membrii ei de agresiunile existente in spatiul public si sa contribuie la realizarea unui climat afectiv de protectie si siguranta. Orice problema mai importanta cu care se confrunta familia este dependenta de problemele societatii globale, pe care le amplifica, la randul ei. Se poate afirma ca violenta din cadrul familiei nu este altceva decat produsul unei violente generalizate la scara sociala, reproducand tendintele de crestere a agresiunilor in societate. Nu trebuie omisa nici posibilitatea potrivit careia violenta (intra)familiala are impact puternic asupra violentei sociale, amplificand posibilitatea de reactie agresiva a membrilor atunci cand se afla in diferite situatii de criza ori de conflict. Asa s-a trecut, pe neobservate, de la transformarea familiei din leagan al naturii umane, la cel al violentei. Apreciata ca spatiu al celor mai profunde relatii afective, refugiu din calea adversitatilor, familia este si cel mai activ centru de agresivitate, poate si pentru faptul ca in familie se dezvaluie adevarata fata a personalitatii umane. Violenta intrafamiliala de multe ori nu este demascata, constituie un secret de grup, nejustificat sau protejat din dorinta de a pastra imaginea institutiei familiale, de rusine fata de colegi, vecini, prieteni etc.

În România conform Legii nr. 217/2003- art.2 (al.1 şi 2) violenţa în familie este definită ca fiind "orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei impotriva altui membru al aceleiaşi familii, care povoaca o suferinţă fizică, psihica, sexuală sau un prejudiciu material".

Violenta familiala s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, dar constientizarea ei ca problema sociala este de data mai recenta. Abuzul asupra copiilor, violenta conjugala, agresiunea asupra batranilor - au devenit subiecte de dezbatere publica abia in ultimele decenii in Occident, iar la noi din 1990. Pentru a intelege dimensiunile problemei trebuie sa precizam formele agresiunii si cadrul in care se desfasoara. Astfel, in discutia despre violenta intrafamiliala luam in considerare si uniunile consensuale si orice alta forma de coabitare. Cu privire la formele de agresiune constatam o mare diversitate - maltratare, abuz psihic, emotional, victimizare sexuala, neglijare materiala si afectiva, abandon, bataie, hartuire. Conceptul de „violenţă în familie” este amplu şi cuprinde violenţa domestică (înţeleasă ca violenţă ce apare între parteneri, fie ei soţi sau concubini), dar şi violenţa asupra copiilor, bătrânilor sau altor rude. În ce priveşte violenţa domestică, potrivit unor organizaţii guvernamentale care au efectuat studii privind acest fenomen în România, aceasta reprezintă o serie repetată de comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi psihic pe care o persoană le manifestă faţă de partener, în scopul controlării şi dominării acestuia, utilizând forţa şi/sau profitând de incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu. Lipsa unor surse importante de cunoaştere şi evaluare a acestor conduite, corelată cu gravitatea proliferării violenţei în căminul familial, face necesară orice încercare de abordare şi soluţionare a unui asemenea probleme.

Caracteristicile violenţei în familie

Potrivit documentelor Consiliului Europei (Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei Nr. R (85) cu privire la violenţa în familie ), violenţa în familie reprezintă „orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care adduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii şi vatămă de manieră gravă dezvoltarea personalităţii sale”.

Tipuri de violenţă în familie

Violenţa în familie poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puţin vizibile, precum violenţa fizică, psihologică, sexuală, economică şi socială. Persoanele violente manifestă o serie de comportamente agresive repetitive (rareori violenţa se manifestă printr-un singur incident), în forma unor combinaţii de acte coercitive şi de atac, de mai multe tipuri. Violenţa în familie are caracteristici care o fac diferită de alte tipuri de violenţă apărute incidental sau în alte contexte şi o dinamică sau ciclu de manifestare aparte bazate pe tipul de relaţie care există între victimă şi agresor. Este un fenomen grav, o problem comunitară, socială şi de sănătate publică ce afectează în principal femeile (95% din totalul victimelor violenţei în familie sunt femei).

Ca formă de comportament, violenţa în familie are:

(a) caracter instrumental (agresorul controlează victima, iar comportamentele devin funcţionale şi persistă dacă au rezultatul scontat);

(b) caracter intenţional (se produce cu intenţia de control şi dominare, de menţinere a puterii, intenţie pe care făptuitorul nu o recunoaşte, dar care poate fi identificată prin rezultatele pe care le produce);

(c) caracter dobândit (violenţa nu este înnăscută, ci învăţată prin imitaţie).