Violența asupra Femeilor

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Sociologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 5870
Mărime: 78.95KB (arhivat)
Publicat de: Loredana Dobrin
Puncte necesare: 6
Metodologia cercetarii in cadrul facultatii de asistenta sociala

Extras din referat

Pasul 1: Identificareaunei probleme sociale:

Violenţa în familie

Violenţa intrafamilială exercitată sub forma agresiunii, abuzului şi maltratării partenerului de cuplu, copiilor, părinţilor sau persoanelor vârstnice din familie, în general, este o problemă socială cu care se confruntă majoritatea societăţilor contemporane. Manifestarea repetată a unor comportamente violente în căminul familial, este cu atât mai gravă cu cât acesta reprezintă mediul în care individul trebuie să beneficieze de un refugiu, de intimitate, linişte şi securitate, pe de o parte, şi este instituţia cu una din cele mai importante funcţii în procesul de socializare, pe de altă parte. Violenţa intrafamilială conduce la deteriorarea relaţiilor dintre membrii familiei, determinând, astfel, modificarea structurii acesteia, a rolului şi funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească la nivelul societăţii, contribuind, în final, la intensificarea conduitelor destructive şi deviante şi nu la păstrarea echilibrului social.

Din punct de vedere clinic o definiţie larg acceptată a violenţei domestice este aceea formulată de Stark si Flitcraft: ”Violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie”.

În România conform Legii nr. 217/2003- art.2 (al.1 şi 2) violenţa în familie este definită ca fiind "orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei impotriva altui membru al aceleiaşi familii, care povoaca o suferinţă fizică, psihica, sexuală sau un prejudiciu material". Constituie de asemenea, violenţă în familie impiedicarea femeii de a exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.

Fenomenul violenţei intrafamiliale deşi datează din cele mai vechi timpuri, fiind asociat familiei încă de la organizarea sa primară, a făcut obiectul unor preocupări serioase (din partea oamenilor de ştiinţă, instituţiilor oficiale, agenţiilor de asistenţă socială, ş.a.) abia începând cu câteva decenii în urmă. Studierea acesteia se loveşte de multiple impedimente, iar o evaluare cât mai exactă a dimnsiunii sale presupune, chiar şi în prezent, o operaţie extrem de dificilă. Specificul familiei ca mediu intim, ce nu admite intervenţii din afară, reţinerea victimelor în a reclama actele de agresiune, reticenţa autorităţilor faţă de invadarea spaţiului privat, lipsa unor instituţii care să se ocupe cu monitorizarea acestui fenomen, sunt câţiva dintre factorii care contribuie la necunoaşterea şi ignorarea actelor de violenţă intrafamilială.

Lipsa unor surse importante de cunoaştere şi evaluare a acestor conduite, corelată cu gravitatea proliferării violenţei în căminul familial, face necesară orice încercare de abordare şi soluţionare a unui asemenea probleme.

Pasul 2:

Documentare teoretică

Caracteristicile violenţei în familie

Potrivit documentelor Consiliului Europei (Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei Nr. R (85) cu privire la violenţa în familie ), violenţa în familie reprezintă „orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care adduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii şi vatămă de manieră gravă dezvoltarea personalităţii sale”.

Conceptul de „violenţă în familie” este amplu şi cuprinde violenţa domestică (înţeleasă ca violenţă ce apare între parteneri, fie ei soţi sau concubini), dar şi violenţa asupra copiilor, bătrânilor sau altor rude. În ce priveşte violenţa domestică, potrivit unor organizaţii guvernamentale care au efectuat studii privind acest fenomen în România, aceasta reprezintă o serie repetată de comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi psihic pe care o persoană le manifestă faţă de partener, în scopul controlării şi dominării acestuia, utilizând forţa şi/sau profitând de incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu. Aceasta include şi abuzurile de tip economic şi social. Este considerată violenţă domestică şi cea făptuită asupra fostei soţii/partenere şi în relaţiile consensuale .

Tipuri de violenţă în familie

Violenţa în familie poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puţin vizibile, precum violenţa fizică, psihologică, sexuală, economică şi socială. Persoanele violente manifestă o serie de comportamente agresive repetitive (rareori violenţa se manifestă printr-un singur incident), în forma unor combinaţii de acte coercitive şi de atac, de mai multe tipuri. Violenţa în familie are caracteristici care o fac diferită de alte tipuri de violenţă apărute incidental sau în alte contexte şi o dinamică sau ciclu de manifestare aparte bazate pe tipul de relaţie care există între victimă şi agresor. Este un fenomen grav, o problem comunitară, socială şi de sănătate publică ce afectează în principal femeile (95% din totalul victimelor violenţei în familie sunt femei).

Ca formă de comportament, violenţa în familie are:

(a) caracter instrumental (agresorul controlează victima, iar comportamentele devin funcţionale şi persistă dacă au rezultatul scontat);

(b) caracter intenţional (se produce cu intenţia de control şi dominare, de menţinere a puterii, intenţie pe care făptuitorul nu o recunoaşte, dar care poate fi identificată prin rezultatele pe care le produce);

(c) caracter dobândit (violenţa nu este înnăscută, ci învăţată prin imitaţie).

Violenţa fizică constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică a

victimei. Abuzul fizic se manifestă prin comportamente precum cele ce urmează, dar nu se limitează la acestea: lovire cu palma, cu piciorul, cu pumnul, îmbrâncire, tras de haine, de păr,zgâriere, plesnire, desfigurare, provocarea de hematoame, contuzii, fracturi, arsuri, bătăi, izbirea victimei de pereţi sau de mobilă, aruncarea de obiecte şi folosirea armelor albe sau de foc, imobilizarea, legarea, reţinerea victimei, lăsarea victimei într-un loc periculos. Violenţa fizică include şi distrugerea bunurilor care aparţin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc şi le utilizează împreună.

Preview document

Violența asupra Femeilor - Pagina 1
Violența asupra Femeilor - Pagina 2
Violența asupra Femeilor - Pagina 3
Violența asupra Femeilor - Pagina 4
Violența asupra Femeilor - Pagina 5
Violența asupra Femeilor - Pagina 6
Violența asupra Femeilor - Pagina 7
Violența asupra Femeilor - Pagina 8
Violența asupra Femeilor - Pagina 9
Violența asupra Femeilor - Pagina 10
Violența asupra Femeilor - Pagina 11
Violența asupra Femeilor - Pagina 12
Violența asupra Femeilor - Pagina 13
Violența asupra Femeilor - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Violenta asupra Femeilor.doc

Alții au mai descărcat și

Violența în Familie - Un Fenomen Social

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE PRIVIND VIOLENŢA ÎN FAMILIE I.1. Aspecte generale privind violenţa I.1.1. Definirea violenţei Violenţa...

Violența Împotriva Femeii

INTRODUCERE Violenţa în familie este în general definită ca orice act vătămător, fizic, sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Am...

Violența asupra femeii

Introducere Violența asupra femei este una din cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel internațional,...

Violența intrafamilială

1. INTRODUCERE Am ales să vorbesc despre violența intrafamilială sau domestică, deoarece este o problemă socială, cu care ne confruntăm din ce în...

Teorii Umaniste

In secolul al XVI-lea, "umanistii" studiau ceea ce ei numeau "umanitatile" (studia humanitatis), intelegandu-se prin aceasta scrierile clasice ale...

Intervenția în Criza Data de Violență Împotriva Femeii

Introducere Am ales această temă gândindu-mă la milioanele de femei abuzare zilnic în întreaga lume şi la efectele pe care aceasta le lasă în urma...

Teorii clasice și moderne

Prezentarea cazului Dumitrache Cristina in varsta de 41 de ani traieste in concubinaj cu Oprescu Dragos intr-un bloc de nefamilisti de la...

Teorii Privind Rolul mass-mediei în Societate

Lui Harol Laswell i se datoreaza schema clasica a comunicarii: "Cine ?; Ce spune ?; Prin ce canal ?; Cui ?; Cu ce efect ?" , reductibila la...

Te-ar putea interesa și

Violența asupra femeilor din România

VIOLENTA ASUPRA FEMEII DIN ROMÂNIA 1.Motivatia alegerii temei În viata de zi cu zi se tot vorbeste de o emancipare a femeii, de o eliminare a...

Desfacerea Căsătoriei

INTRODUCERE Căsătoria uneşte pe bărbat şi pe femeie în cea mai firească comunitate socială, care le contopeşte într-o asemenea măsură...

Adăpost pentru Femeile Maltratate

I. PROGRAM PHARE 2004-2006 COEZIUENE ECONOMICA SI SOCIALA PROIECTE SERVICII SOCIALE 1.Descriere 1.1 Titlu : “ADAPOST PENTRU FEMEILE...

Impactul Campaniilor Sociale Asupra Publicului din România

INTRODUCERE Am ales ca temă a lucrării de licenţă Impactul campaniilor sociale asupra publicului din România datorită multiplelor posibilităţi de...

Violența asupra femeii

Introducere Violența asupra femei este una din cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel internațional,...

Violența Domestică

ARGUMENT În societate, omul nu poate trăi singur, izolat. El se raportează permanent la alţii, acţionează împreună cu ei, stabileşte relaţii ;...

Conflictul din Birmania (Myanmar)

Capitolul I – Istoria Birmaniei 1. 1. Scurt istoric al situaţiei din Birmania În istoria Birmaniei, trei mari dinastii unite au condus ţara,...

Activități desfășurate de poliție pentru prevenirea și combaterea violenței intrafamiliale

CAPITOLUL I Delimitari conceptuale privind violenta intrafamiliala 1 1 Consideratii generale Violenta intrafamiliala, un concept nou, un subiect...

Ai nevoie de altceva?