Violența în familie

Familia și funcțiile ei

Familia umană este un grup primar compus dintr-un bărbat adult si o femeie adultă, uniți prin căsătorie și copii pe care îi întrețin.

Familia prezintă mai multe forme care se deosebesc după mărime, structură, autoritatea interioară, funcții, teritorialitate, mod de transmitere a moștenirii etc. Aceasta se află în strânsă legătura cu problemele de viață, de muncă, de mediu, probleme care nu ar putea fi rezolvate corespunzător decât în condițiile unei anumite contrucții familiale.

Dacă familia există pentru ca oamenii să poată rezolva probleme vieții, generează totuși, prin modul în care este construită, probleme caracteristice de rezolvarea căreia depinde perspectiva ei. Acolo unde familia este restrânsă (cazuri specifice culturii europene), ea se bucură de o independență aproape totală, dar se confruntă cu frustrările inevitabile ce reies din ruptura cu grupurile de rudenie. La rândul lor, familiile extinse se confruntă cu o multitudine de probleme interioare, generate de raporturile dintre membrii acesteia.

Reprezentând instituția de bază a societății umane și confruntându-se cu o multitudine de probleme de genul celor aratate mai sus, familia este astăzi un subiect de discuție , de dezbateri și controverse. Tot mai multe cupluri tinere optează pentru concubinaj în detrimentul căsătoriei. Tot mai multe femei preferă să părăsească mariajul și se afirme profesional mai degrabă decât să stea acasă și să aibă grijă de copii. Astfel, rata divorțialității crește, crescând inevitabil și numărul copiilor fără familie.

Deterioraea autorității în familie

Orice organizare socială existentă bine construită, se presupune că se bazează pe funcția de autoritate.

În cadrul sistemului familial tradițional, această funcție revenea de obicei celui mai în varstă membru al familiei sau unuia dintre soți. De regulă, acest privilegiu ținea fie de vârstă, fie de statutul economic al unuia dintre adulți.

Era modernă a impus sistemul familiei nucleare în care soțul este principala sursă de venit și exercită cea mai mare parte a autorității, soția fiind ocpată în princiăal cu gospodăria și cu creșterea copiilor și depinzând din punct de vedre economic de soț. Acest tip de familie s-a impuns ca model normal, orice abatere fiind considerată drept devianță.

Din punct de vedere sociologic, este o formă de discriminare, reprezentând un comportament ce are la bază o prejudecată: statutul social al femeii comparativ cu cel al bărbatului. Această prejudecată devine manifestată într-un context în care valorile legate de acceptabilitatea violenței ca mijloc de a rezolva un conflict, caracterul de afacere privată a familiei, aflată sub controlol bărbatului, valorile pe care le dau, în mod tacit, bărbaților drept de proprietate asupra femeilor si copiilor.

Începînd cu anii `70, familia tradițională înregistrează un regres, autoritatea soțului reprezentând numai 7-10% din totalul grupurilor familiale. Acest declin este reprezentat de ponderea tot mai mare de femei care se ocupă cu activități permanente în afara familiei. Pe de o parte, această schimbare este vazuă ca fiind pozitivă, reprezintă creșterea independenței femeilor, egalitatea în drepturi, sporirea șanselor femeii de a avea o carieră profesională și socială proprie, în consecință, creșterea gradului de împlinire și satisfacție a femeii.

Pe de altă parte, fenomenul induce o serie de conotații negative precum diminuarea funcțiilor familiale, sărăcia vieții de familie, sporirea exagerată a independenței economice a femeii, toate acestea până în punctul în care se ajunge la conflicte de roluri. Rolul autorității bărbatului a fost înlocuit cu sistemul egalitar (acesta fiind cel mai răspândit în societățile de cultură europeană).

Astfel, nu este exagerat sa afirmăm că, în mare parte, criza tot mai extinsă a sistemului familial se datorează crizei de autoritate. La întrebarea ”cine deține autoritatea?”, raspunsul corect ar fi ”nimeni”.