Zvonul - Mijloc al Influențării Sociale

Omenirea, în evolutia sa istorica, a fost marcata de numeroase conflicte politice, sociale, etnice, culturale, militare însotite de ample si diversificate actiuni de diversiune si dezinformare psihologica. Prezente atât în perioada premergatoare conflictelor, sporite ca numar si intensitate pe timpul desfasurarii acestora, dintotdeauna au avut drept obiectiv sa genereze nesiguranta, panica, frica, îndoiala, si, pe acest fond, sa slabeasca rezistenta psihomorala a luptatorilor si populatiei civile. În acest scop, unul dintre cele mai folosite mijloace a fost zvonul, cu o influenta deosebita datorata puterii de persuasiune si al posibilitatii influentarii unei mari mase de oameni.

Desfasurarea actiunilor psihologice bazându-se pe tehnici de influentare si manipulare psihologica a adversarului, necesitatea fundamentarii corespunzatoare a specificului acesteia în cadrul general al razboiului, a determinat preocupari pe linia explicarii si localizarii continutului rolului, functiilor, într-un cadru teoretic adecvat.

Prima lucrare în acest domeniu o putem considera a fi „Arta razboiului", opera a teoreticianului militar chinez Sun-Tzu, scrisa în sec. V î.e.n. Între cei cinci factori fundamentali care, apreciati corect, pot aduce victoria, pe primul loc este situat Calea - influenta morala, alaturi de Cer - starea vremii; Pamânt - terenul; Capul - comandamentul si cel de-al cincilea - Norma - doctrina. Mai mult decât atât, Sun-Tzu, pe baza unei bogate experiente de lupta, ajunge la concluzia potrivit careia "Întreaga arta a razboiului se bazeaza pe înselatorie ".

De la bun început, trebuie sa facem distinctie între zvon si dezinformare. Aceasta consta în faptul ca aparitia unui zvon poate fi circumstantiala, pe când dezinformarea presupune întotdeauna premeditare. Zvonul poate fi componenta a dezinformarii. In acest caz, este exploatata o tendinta bine cunoscuta de specialisti: prima reactie, absolut normala la primirea unei informatii, este aceea de a o difuza mai departe. Zvonurile sunt raspândite în mediile în care exista interes, iar difuzarea lor se face catre mai multe tinte de-o data, astfel încât aparitia lor din mai multe parti sa conduca la confirmarea acestora.

Nu trebuie sa ne întoarcem prea mult în timp ca sa dam exemple de zvonuri, care au avut scopuri extrem de bine definite. În timpul evenimentelor din 1989, zvonurile au circulat nestingherite, fiind întretinute de cei care le-au lansat. Contextul social de atunci nu a putut împiedica raspândirea lor cu repeziciune si nici infirmarea lor. “4632 morti, 1282 raniti, 13214 arestari, 7613 condamnari la moarte”, “mai multe victime au fost torturate si iradiate timp de mai multe minute cu raze X, iar altele au fost asasinate cu arme chimice”, “Securitatea a împuscat 800 de copii la Timisoara” , zvonurile despre otravirea apei, cu teroristi si multe altele ne-au înfiorat în acele zile.

Scopul acestei campanii a fost de a ridica masele pentru ca revolta sa se generalizeze, pentru România, iar în Occident sa reuseasca o ampla campanie împotriva comunismului. Desi tardiva, iesirea la lumina a adevarului nu a putut împiedica, asa cum sustine Mihai Ungheanu, codificarea ostila a acestor informatii.”Codificarea imaginii românesti s-a facut pe mai multe directii în mod ostil, folosindu-se cu deliberare manipularea informatiei” .

Primele cercetari asupra zvonurilor au încercat sa analizeze conceptul, modul de transmitere si receptionare, puterea lui de influentare.

Pentru Allport si Postman , primii care au studiat acest fenomen, zvonurile reprezinta ''un enunt legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om în om, de obicei din gura în gura, în lipsa unor date concrete care sa ateste exactitatea lui”. Peterson si Gist definesc zvonul ca o ''relatare sau explicatie neverificata care circula din om în om si este legata de un obiect, un eveniment sau o problema de interes public”. T. Shibutani da o definitie mai buna a zvonului, ca fiind ''produsul importantei si ambiguitatii'': daca importanta este 0, în niciun caz nu se poate vorbi despre un zvon; la fel despre ambiguitate: declaratiile oficiale elimina zvonurile, pe când lipsa lor nu face decât sa potenteze aparitia si circulatia lor.