Aspecte Actuale și de Perspectivă ale Natalității în România

În ultimele decenii, majoritatea tarilor europene s-au confruntat cu un fenomen demografic îngrijorator, având ca principale caracteristici reducerea natalitatii si îmbatrânirea populatiei. Cu o cauzalitate diferita de la tara la tara, în functie de conditiile economico-sociale concrete, acest fenomen preocupant, în special prin consecintele sale pe termen mediu si lung, a fost abordat cu deosebita seriozitate de autoritatile nationale, mai ales în cadrul tarilor membre ale Uniunii Europene, care si-au elaborat, pe baza unor complexe analize multidisciplinare, propriile politici sociale în domeniul populatiei.

Evolutia variabilelor demografice în România nu face exceptie de la tendinta generala în populatiile europene. Aici, pe de o parte, natalitatea, mortalitatea, nuptialitatea au valori din ce în ce mai mici. Pe de alta parte, vârsta medie la casatorie, la prima casatorie, la nasterea primului copil, frecventa disolutiei familiilor, a uniunilor consensuale sunt în crestere. Ceea ce diferentiaza, însa, populatiile europene sunt ritmul în care au loc aceste evolutii si profunzimea schimbarilor. Ca urmare, ele se diferentiaza si prin rapiditatea si amploarea cu care sunt confruntate de problemele sociale cauzate de aceste evolutii. În influentarea lor, determinismul socioeconomic este foarte important. La începutul anilor 60, exista o cvasiuniformitate în nivelul variabilelor demografice pe continentul european (Council of Europe, 2001). Dar foarte curând, societatile vest-europene au evoluat catre alt model demografic, în care nasterile sunt mai rare si la vârste mai înaintate, uniunile consensuale mai frecvente la vârste

tinere si mai putin frecvente la vârste mature, celibatul definitiv si divorturile mai frecvente, durata medie a vietii mai mare.

Desi aflata într-un context politic diferit si într-o anume izolare de tarile vesteuropene, evolutia populatiei si a fenomenelor demografice din România a urmat constant tendinta celor din tarile vestice ale continentului.

În 1960, România s-a aflat în grupa tarilor cu cele mai înalte niveluri ale

natalitatii, a frecventei casatoriilor si cu cele mai mici valori ale ratei divorturilor, a nasterilor extraconjugale, a vârstei medii la casatorie si la prima casatorie, a nasterii primului copil. Evolutia nivelului acestor indicatori a fost constant catre o aliniere la tabloul vest-european, ramânând totdeauna în grupa tarilor codase, chiar si în anul 2000.

Dar anul 1990 a însemnat si din punct de vedere demografic o

discontinuitate, pentru ca evolutia ulterioara a situatiei demografice a fost mai rapida si, ca amploare, neasteptata. La unele variabile, tendinta a avut un ritm chiar de doua ori mai mare decât cel înregistrat în trei decenii anterioare de evolutie. Desigur noul context socioeconomic, total schimbat si brusc deteriorat nu a fost neutru. Nici acumularile negative anterioare în frustrari de tot felul, privind alimentatia si conditiile de locuit si de viata în general nu au putut sa nu aiba urmari în noul context deteriorat. Marimea acestor influente, intensitatea actiunii lor individuale sunt greu de masurat cu mijloacele actuale. Totusi, influenta lor asupra ritmului si marimii schimbarilor nu poate fi negata. Tarile foste socialiste care au trecut mai repede si mai hotarât peste socul schimbarii nu au înregistrat crize demografice de amploarea si durata celei din România. Natalitatea este mica în multe tari europene si a scazut si în toate tarile în tranzitie. Mortalitatea însa nu a cunoscut recrudescenta înregistrata în tari în care tranzitia a fost grea si lenta, ca în România. Pierderea de vieti omenesti, capital uman pentru care societatea a investit si a carui înlocuire la acelasi nivel este irecuperabila, este cel mai negativ aspect dintre toate evolutiile demografice de dupa 1989. Iar aceste pierderi au fost si înca mai sunt considerabile. Actiunea politica trebuie sa tinteasca acest aspect cu cea

mai mare urgenta pentru a stopa continuarea evolutiilor negative si a efectelor conexe.

Situatia demografica a României, caracterizata de specialisti drept complexa si îngrijoratoare (Ghetau, 2001) este considerata mai mult decât atât dupa aparitia primului set de rezultate ale Recensamântului populatiei si locuintelor din 18 martie 2002. Redresarea natalitatii este o problema complexa, careia nici o politica demografica nu i-a raspuns adecvat. Politica imigratiei selective a fost principalul sprijin în echilibrarea structurii demografice si a deficitului de forta de munca. Situatia economica, si nu numai, nu îi permite României sa ia în sprijin un asemenea pilon. De aceea, cunoscând evolutiile fenomenelor demografice, însanatosirea demograficului, în sensul valorizarii individului si a protectiei vietii sale este prima urgenta. Pe masura obtinerii acestuia si a finei cunoasteri a evolutiei

demografice si sociale se pot stabili noi obiective