Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană

Referat
9.5/10 (2 voturi)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2563
Mărime: 221.37KB (arhivat)
Cost: 5 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ana Maria Bercu

Extras din document

1. Conceptul de regionalizare în cadrul statelor unitare

Unitatea teritorială, cât și istoria acesteia este strâns legată de concepția de stat, de suveranitatea, dar și de rolul jucat în fiecare țară de către comune și orașe. Printre caracteristicile statului unitar, una esențială o reprezintă esența unui centru unic de decizie Totul se învârte în jurul statului central și totul emană de la el. Ideea de unitate este relevată în unele texte constituționale prin consacrarea principiului indivizibilității republicii, statului, a națiunii sau a suveranității (Franța, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, România). În alte state fără a se face referire în mod explicit la unitatea teritorială, se proclamă atașamentul cu privire la principiul descentralizării sau la cel al autonomiei locale, cum ar fi de exemplu cazul Greciei, Suediei, Olanda).

Unele state unitare au căpătat o identitate distinctă, beneficiind de un grad de autonomie

transformându-se într-un nou tip de stat: statul regional. Modelul de stat regional a fost prefigurat pentru prima dată în Constituția spaniolă din 1931, sub forma statului integral.

Progresul economic și social, echilibrat și durabil, prin unei coeziuni economice și sociale a țărilor membre reprezinta unul dintre obiectivele Uniunii Europene, iar un rol seminificativ în acest proces se acorda regiunilor.

Termenul de ”regiune” este definit în Carta Comunitară ca fiind ”un teritoriu care formează din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește să-și păstreze specificitatea și să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social și economic”. Regiunea este o unitate administrativ-teritorială ce se situează sub nivelul statului unitar, federal care are o autoritate aleasă a administrației publice și mijloace financiare de susținere a acestei autorități, conform accepțiunii ce este dată de Consiliul Europei.

Modul în care a luat naștere regionalizarea se datorează realității istorice constituite pe parcurs din diferite cauze, cât și pentru a soluționa conflictele născute sau accentuate prin excesiva centralizare a administrației, pentru a combate birocrația și corupția, pentru a reduce distanța dintre factorii de decizie și cei ale căror interese se cer a fi corect înțelese.

Termenul de regionalizare este înțeles drept crearea unui nivel nou în organizarea teritorială a unui stat. Regionalizarea este un proces pe termen lung, unde statul introduce un al doilea nivel de guvern, ceea ce reflectă o tendință crescândă de identificare a unor instituții cu o regiune.

2. Tipuri de regionalizare

Termenul de regiune ca și cel de regionalizare acoperă realități politice și administrative foarte diferite dacă ne gândim la statele europene din punct de vedere al statutului juridic. Astfel, regionalizarea

- regionalizare administrativă

- regionalizare prin intermediul colectivităților locale

- descentralizare regională

- regionalizare politică sau autonomie regională (regionalism instituțional)

- regionalizare prin intermediul autorităților federale.

Preview document

Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 1
Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 2
Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 3
Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 4
Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 5
Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 6
Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 7
Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 8
Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 9
Administrația Regională în State Unitare din Uniunea Europeană - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Administratia Regionala in State Unitare din Uniunea Europeana.docx

Alții au mai descărcat și

Impactul Regionalizarii Asupra Deciziilor din Administratia Publica din Romania Comparativ cu Celelalte State Membre ale Uniunii Europene

Cuprins Termenul de regionalizare, respectiv de regiune acoperă realităţi politice şi administrative extrem de diferite în statele europene....

Studiu comparativ state unitare AP centrala

„Statul este o totalitate de cetăţeni, necesară pentru o existenţă autosuficientă”. (Aristotel) Capitolul I. Noţiuni introductive privind statele...

Federalism si Prezidentialism - Analiza Sistemului Administrativ Federal in Statele Unite

Sistemul american se diferenţiază de restul sistemelor analizate prin conceperea prezidenţialismul şi federalismul său. Cu obiectivul de a prezerva...

Administratie Teritoriala de Stat in 5 State Membre UE

I. Aspecte cu privire la UNIUNEA EUROPEANA Statele europene se caracterizeaza printr-o mare diversitate a sistemelor de administratie. In afara...

Administrația Publică Locală în Trei State ale Uniunii Europene

Capitolul 1: Notiuni introductive privind conceptual de administraţie publica locala Noţiunea de administraţie publică a fost analizată diferit în...

Sistemele Administrative din Franta si Grecia

Notiunea de functie publica reprezinta o notiune fundamentala a dreptului public, în general, a dreptului administrativ, în special, strâns legata...

Studiu Comparativ Privind Administrația Publică Centrală pe Exemplul Unor State Unitare

1. Structura administrației publice centrale Structura administrației publice centrale în toate țările vest-europene, indiferent dacă sunt state...

Subiecte Sisteme Administrative Comparate

Subiecte Sisteme Administrative Comparate ASE Administratie Publica 2011-01-24 Nr.1 1. Elaborati o analiza comparativa in ceea ce priveste...

Te-ar putea interesa și

Probleme de Organizare si Functionare a Contabilitatii

,,Ordinea este lumina, unde se administreaza fonduri fara contabilitate - care nu e decat stiinta ordinii - acolo nu este decat intuneric” Th....

Studiu privind Regionalizarea in Statele Uniunii Europene si Perspective pentru Romania

În ultimul deceniu al secolului XX România şi-a căutat o nouă poziţie în cadrul sistemului internaţional. În ansamblul formelor de cooperare pe...

Analiza administrației publice locale important actor al cooperării transfrontaliere - Studiu de caz Bihor

Introducere Referintele academice sau policy papers abunda în tratarea rolului administratiei publice subnationale în dezvoltarea societatii, de...

Studiu Comparativ privind Administrația Publică Locală în Franța și Marea Britanie

Franţa Franţa se caracterizează printr-un înalt grad de centralizare administrativă, cu vechi rădăcini în istoria ţării, păstrat şi accentuat de-a...

Economia Spaniei

I. Prezentare generală I.1. Scurt istoric În istoria Spaniei nu există un element mai distinctiv decât valurile de cuceritori, de populaţii...

Studiu Comparativ Privind Administratia Publică Centrală pe Exemplul unor State Unitare

Capitolul I. Statul unitar - definitie si caracteristici Statul unitar sau simplu, este acel stat care se prezintă sub forma unei formatiuni...

Distribuirea Competentelor in Ceea ce Priveste Politica de Dezvoltare Regionala in UE

Capitolul 1 Evolutia competentelor în domenii relevante pentru dezvoltarea regională Acestă lucrare analizează cheltuielilor publice pentru...

Administratie Teritoriala de Stat in 5 State Membre UE

I. Aspecte cu privire la UNIUNEA EUROPEANA Statele europene se caracterizeaza printr-o mare diversitate a sistemelor de administratie. In afara...

Ai nevoie de altceva?