Administrație Publică

Administratia publica

1. Sfera de cuprindere a notiunii de administratie publica.

2. Distinctia dintre administratia publica centrala si locala.

3. Autoritatiile administratiei publice locale, natura lor juridica si actele pe care le emit sau le adopta.

4. Primarul localitatii – autoritate publica ce reprezinta si promoveaza în interesul local.

Statul, termen care sugereaza un „nucleu central”, în realitate este o retea de organizatii si institutii centrale si locale diverse, care se ocupa cu asigurarea ordinii si securitatii sociale, politice si economice a unei comunitati nationale date.

Administratia este una din institutiile publice care compun statul si este formata, la rândul ei, din alte institutii si organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrala, Politia, Administratiile Financiare, etc., adica totalitatea puterilor de guvernamânt asupra unui teritoriu, fara dreptul de a dispune de acesta. Astfel ca, notiunea de „administratie publica” se poate întelege facând conexiunea între cele mentionate anterior cu adjectivul „public, -a” care arata apartenenta unei colectivitati sau provenienta de la o colectivitate.

Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localitati, s.a. sunt organe de stat competente sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu; ele sunt autoritati ale administratiei publice însa difera prin competenta teritoriala care poate fi extinsa pe întreg teritoriu national sau pe teritoriul unitatii administrative unde au fost alese. Trebuie mentionat faptul ca atributia este prerogativa recunoscuta unui organ, compartiment sau persoana iar ansamblul lor compune competeta unui organ, compatriment functional sau persoane.

Competenta teritoriala este unul din cele doua criterii clasificatoare ale organelor executive, a caror totalitate formeaza un sistem constând în organizarea executarii si executarea în concret a actelor normative numit activitatea executiva. În unele state sistemul de organe compus din guvern si din întregul aparat administrativ, în frunte cu seful statului formeaza puterea executiva care coexista alaturi de celelalte puteri organizate în stat, si anume legiuitoare si judecatoreasca. Fiecare organ executiv are o competenta determinata de totalitatea atributiilor autoritatilor administratiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane si limitele exercitarii lor. Dupa criteriul competentei materiale, organele executive se clasifica în organe cu competenta generala si organe de specialitate, iar din punct de vedere al competentei teritoriale distingem între organele centrale si cele locale.

Ca sistem de organizare administratia publica cuprinde o multitudine de parti componente cu denumiri, cu servicii, atributii si activitati diferite. Legatura sistemului administratiei publice cu puterea executiva se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale. La rândul sau administratia publica centrala are în teritoriu diferite organe deconcentrate care organizeaza executarea legii in unitatile administrativ teritoriale sau în unitati administrative speciale (cai ferate, armata) în legatura cu domeniul specific de activitate.

Sistemul administratiei publice mai cuprinde si organele administratiei publice locale, respectiv consiliile comunale, consiliile orasenesti si consiliile judetene, care sunt compuse din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, în conditiile stabilite de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale.

Consiliile constituite astfel organizeaza serviciile publice ale comunei, orasului sau a judetului printr-un aparat propriu, format din functionari publici de conducere si de executie. Aceste organe ale administratiei publice locale sunt descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu ocupa un loc prioritar între celelalte principii pe care se bazeaza administratia publica locala în unitatile administrativ teritoriale, respectiv in judete, orase si comune. Prin aceste dispozitii legale Statul român recunoaste ca în interiorul sau colectivitatile locale se administreaza prin alesii sai si prin fortele proprii, dar sub controlul jurisdictional al legalitatii din partea autoritatilor statale.

Distinctia dintre administratia publica centrala si cea locala are la baza utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competenta teritoriala si materiala a organelor ce compun administratia publica si natura interesului pe care îl promoveaza. Prin urmare, administratia publica centrala îsi exercita competenta teritoriala la nivelul întregului teritoriu national, iar cea locala doar la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale în care au fost alese autoritatile respective. Însa daca privim dintr-o alta perspectiva, organele ce compun administratia publica centrala dispun fie de o competenta materiala generala, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe când autoritatiile locale au o competenta materiala ce se circumscrie în jurul realizarii interesului local. Desigur mai e si promovarea interesului, care poate fi general-national, evident de catre administratia centrala, sau al localitatii respective, de catre administratia publica locala.

Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala în comune si orase sunt consiliile locale, comunale si orasenesti, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive. Consiliile locale si primarii se aleg în conditiile prevazute de Legea privind alegerile locale. Consiliile locale si primarii functioneaza ca autoritati ale administratiei publice locale si rezolva treburile publice din comune si orase, în conditiile legii.