Administrație publică - structura administrației publice

Societatea ca mod de organizare al existenţei desemnează întregul câmp de acţiune umană: sistemul social, organismul comportamental, personalitatea individului, mediul fizic şi organic, sistemul cultural etc.

Caracteristica societăţii o constituie ordinea normativă comportamentală prin care viaţa unei populaţii este organizată în mod colectiv. Ca ordine, este alcătuită din valori şi norme, iar ca şi colectivitate, oferă o concepţie anume despre calitatea de membru, prin care se disting indivizii care-i aparţin sau nu.

Alcătuită dintr-un sistem normativ de ordine, din status-uri, drepturi şi obligaţii aparţinând membrilor, pentru a putea supravieţui şi dezvolta, comunitatea umană trebuie să menţină integritatea unei orientări culturale înţelese şi respectate de către membrii săi, ca bază pentru identitatea socială. Realizarea unei ordini normative solicită existenţa unui conformism, cu aşteptări comportamentale stabilite prin norme şi valori, dar şi a unui mecanism de constrângere, legat de necesitatea interpretării autoritate a obligaţiilor instituţionalizate.

Pentru toate acestea statul înfiinţează servicii publice, de menţinere a ordinii, de educaţie, finanţe publice, de pază a graniţelor ţării, administrarea domeniului public ş.a.Această înşiruire de servicii publice, organizate, alcătuiesc administraţia publică.

Administraţia publică este o categorie atât de abstractă şi variată, încât se poate descrie în termeni diferiţi:

„Administraţia publică este activitatea prin care se realizează scopurile şi obiectivele guvernului“ (J.I. Corson şi J.P.Harris).

„Administraţia publică este în principal preocupată de mijloacele pentru implementarea valorilor politice“ (J.Pfiffner şi R.Presthus).

„Procesul administraţiei publice constă în acţiunile de realizare a intenţiei sau dorinţei guvernului“ (D.J.Waldo).

Din aceste definiţii, dar şi a altor autori (D.H. Rosenbloom, P. Negulescu, I. Alexandru, A. Iorgovan) se poate concluziona faptul că administraţia publică, ca multe alte strădanii umane este dificil de definit, dar oamenii au cu toţii un sens al acesteia, deşi sunt păreri diferite despre cum ar putea fi realizată. Administraţia publică implică activitate, are legătură cu politica, tinde să fie concentrată în ramura executivă a guvernării, diferă de administraţia privată şi este preocupată de aplicarea legii.

Administraţia publică reprezintă ansamblul proceselor manageriale şi de execuţie, de natură politică şi juridică prin care se realizează mandatele guvernării legislative, executive şi judecătoreşti în scopul asigurării reglementărilor şi serviciilor necesare societăţii în ansamblu, dar şi componentelor acesteia.

În condiţiile statului de drept, în care separarea puterilor, descentralizarea serviciilor administrative şi autonomia administra¬tivă constituie coordonate fundamentale, structurile organizaţionale ale administraţiei publice sunt realizate atât la nivelul statului, a colectivităţii naţionale, situaţie în care avem administraţie publică centrală, cât şi la nivelul colectivităţilor locale, unde este organizată şi funcţionează administraţia publică locală.

Noţiunea de organizare este privită în literatura de specialitate într-o accepţiune foarte largă. Astfel, după M. Fayol, organizarea constă în construirea dublului organism social şi material al unei organizaţii şi în înzestrarea acesteia cu tot ce îi este necesar pentru funcţionarea sa: personal, materiale, utilaje, energie, bani etc.

Fără a se îndepărta prea mult de această apreciere, încercările făcute ulterior de diverşi specialişti, aduc elemente noi de completare sau nuanţare. Astfel, potrivit acestora (D.Mc.Gregor, C. Barnard, H. Simon, R. Likert etc.) structurile organizatorice trebuie să fie elastice, să corespundă nevoilor, să fie suple permiţând adoptarea rapidă şi fără dificultăţi la schimbările complexe apărute.

În esenţă, organizarea este un proces de divizare a muncii, de precizare a responsabilităţilor şi autorităţii. Raţiunea de a fi a organizării în administraţia publică derivă din necesitatea stabilirii ierarhiilor şi autorităţii necesare îndeplinirii obiectivelor. Se realizează, în acelaşi timp, o cât mai eficientă comunicare în şi între structurile administrative publice prin definirea cât mai clară a canalelor de comunicaţii. Ca urmare, fiecare individ, trebuie să ştie cine este, ce trebuie să facă, cine este responsabil şi pentru ce rezultate.

Eficienţa organizării administraţiei publice este apreciată după rezultatele obţinute. Amploarea şi complexitatea organizării sunt astfel dependente de nivelul la care se realizează aceasta. Cu cât instituţia, din administraţia publică are o sferă mai largă de atribuţii, competenţe şi responsabilităţi, cu atât şi organizarea acesteia este mai complexă.

1. Structura administraţiei publice

Structura administraţiei publice reprezintă configuraţia internă şi relaţiile care stabilesc între componentele sistemului de realizare a obiectivelor. Referindu-ne la instituţiile administraţiei publice, fiecare are propria sa structură cu un număr de compartimente, în care se desfăşoară activităţi specifice. Structura diferă de la o instituţie administrativă la alta şi este determinată de obiectivele pe care le are de îndeplinit fiecare componentă.

Structura administraţiei publice prezintă diferenţieri de la un stat la altul, dar şi în cadrul aceluiaşi stat, de la o etapă de dezvoltare la alta. Alături de influenţele naţionale, istorice, tradiţionale, un element determinant al structurii administraţiei publice îl reprezintă obiectivele pe care administraţia le are de îndeplinit. În acest context, trebuie ţinut seama de factorul politic, deoarece organele legislative, partidele de guvernământ sunt acelea care stabilesc obiectivele administraţiei, dar nu în mod arbitrar, ci în raport cu interesele economice, politice, sociale, pe care administraţia publică urmează să le satisfacă.

Prin urmare, apar evidente deosebirile dintre diferitele sisteme administrative determinate de interesele grupurilor sociale. Astfel, se poate afirma că administraţia publică poate apăra interesele unor grupuri economice, sociale şi politice restrânse, iar în acest caz o administraţie este totalitară, antipopulară sau dimpotrivă, poate promova interesele publice generale ale societăţii în ansamblul ei şi atunci este democratică.

O structură a administraţiei publice nu trebuie să fie supradimensionată deoarece ar genera paralelisme, rezolvări greoaie şi cheltuieli bugetare inutile şi nejustificate, dar nici subdimensionată, caz în care ar aglomera cu sarcini şi atribuţii pe funcţionarii publici, situaţie în care rezolvările vor fi superficiale.