Aplicabilitatea principiilor descentralizării și subsidiarității

1. Aspecte conceptuale privind descentralizarea si subsidiaritatea

Administrația publică, ca și componentă a sistemului de organizare socială, presupune existența unor principii pe baza cărora să-și poată întemeia structura și să-și ghideze sancționarea. În Legea nr.215/2001 și în Constituția României sunt formulate principii pe care se întemeiază administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale din România cum ar fi:

- Principiul descentralizării

- Principiul subsidiarității

1.1 Principiul descentralizării

Principiul descentralizării presupune însă existența unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului, care au atribuții proprii, intervenind direct în gestionarea și administrarea “afacerilor” colectivității.

Descentralizarea administrativă este acel regim în care administrația intereselor locale este dată în grija organelor alese pe plan local de către colectivitățile locale. Ea presupune, pe de o parte, delegarea responsabilitățiilor și resurselor unor autorități infranaționale relativ independente și autonome care răspund în fața cetățenilor regiunii sau comunității și nu în fața puterii centrale și pe de altă parte, diminuarea competențelor care aparțin autorităților centrale.

Ca fenomen social descentralizarea semnifică un proces fundamental de deplasare a puterii de la centru spre periferie. El generează o multitudine de efecte care, în sinteză, presupun:

1. regruparea relațiilor de putere în mediul local, care devine centrul de greutate al procesului administrativ;

2. localizarea și intersectarea acestor relații determină apariția unui sistem administrativ specific pe care se sprijină puterea locală;

3. agenții locali nu mai sunt simpli executanți ai directivelor primite de la administrația centrală, ci ei dobândesc capacitatea strategică de acțiune;

4. politica de descentralizare generează transferul de competență, determină întărirea activității și dezvoltarea solidarității locale, creând un nou cadru, în jurul căruia diverșii actori locali vor fi incitați să se mobilizeze.

Procesul descentralizării administrative nu înseamnă numai substituirea unui decident central situat la nivel național cu unul local; el modifică profund cadrul de referință și condițiile în care sunt alese obiectivele stabilite opțiunile și fundamentate deciziile.

Unii specialiști au arătat că descentralizarea semnifică situația în care conducerea serviciului public este aleasă/ numită de către autoritatea deliberativă a administrației locale, în timp ce deconcentrarea presupune numirea conducerii serviciului public printr-un ordin al ministrului, întrucât este vorba de delegarea către alte persoane a unor atribuții concentrate în mâna ministrului. Legea 215/2001 stipulează că serviciile publice ale comunei sau orșului se înființează și se organizează de către consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispune (aticolul 87). Acestea sunt servicii publice descentralizate în adevăratul sens al cuvântului.

Privind descentralizarea, profesorul Allan Rosenbaum prezintă câteva considerații. Principalele avantaje ale descentralizării sunt: un prim avantaj este descentralizarea constituie un mod de fragmentare și dispersare a puterii politice; un alt avantaj este acela că ea servește creării unui spațiu civic suplimentar; un al treilea avantaj al descentralizării este că oferă mai multe opțiuni cetățenilor în cautarea unui anumit serviciu; descentralizarea oferă mai multe posibilități inițiativei economice locale. Un grad ridicat de autonomie locală, compentențe extinse, inclusiv în domeniul fiscal și legislativ, sunt condițiile reușitei dezvoltării economice locale; un alt avantaj al guvernării descentralizate este faptul că ea creează oportunități pentru apariția grupurilor politice de opoziție și, mai ales resurse pentru partidele politice de opoziție.