Birocrația

Introducere

Cozi interminabile, aroganţa funcţionarilor, a angajaţilor diferitelor instituţii, lipsa unei coerenţe a formularisticii (ceea ce este la avizier nu corespunde cu ceea găsim în faţa ghişeului), trei duşmani ai cetăţeanului: ştampila, semnătura şi adeverinţa, într-un cuvânt: birocraţia. Nu este doar o problemă a României, ci o problemă mondială.

În sens strict etimologic, birocraţia se referă la puterea exercitată în birouri. Se poate vorbi despre birocraţie făcându-se referire la mai multe situaţii, motiv pentru care în literatura de specialitate nu este dată o definiţie clară, precisă a termenului. Astfel, se poate pune egal între birocraţie şi organizaţiile de mari dimensiuni, administraţie publică, puterea funcţionarilor publici, creşterea puterii statului, oligarhie, iar după unii autori, ca de exemplu Trotsky (1963) comunism. În acest sens, putem atribui birocraţiei atât controlul abuziv, cât şi proasta gestiune.

Termenul de birocraţie apare pentru prima dată în 1745 la de Gournay prin adăugarea termenului grecesc kratos (a conduce) la cuvântul francez bureau (birou) desemnând o conducere exercitată de funcţionari. Birocraţia a cunoscut o dezvoltare abia în vremurile moderne, deşi organizaţii similare pot fi întâlnite oricând în istorie.

Se vorbeşte despre birocraţie, atunci când problemele esenţiale, importante ale cetăţenilor sau ale statului nu sunt rezolvate, deoarece prescripţiile care reglementează activitatea instituţiilor de stat obligă la tărăgănare şi decizii în discordanţa cu nevoile esenţiale.

Necesitatea unei administraţii moderne la standarde europene, se resimte atât la nivelul cetăţeanului, cât şi la nivelul instituţiilor care prestează servicii publice. În procesul de schimbare a administraţiei publice, simplificarea administrativă constituie un demers fundamental pentru modernizarea şi reformarea administraţiei. Prin aceasta, ar putea fi restaurată încrederea cetăţeanului în administraţie.

Reprezintă o certitudine faptul că procedurile complicate, circuitele lungi şi sinuoase ale documentelor, prelungirea termenelor de rezolvare a unui demers şi multitudinea de formulare solicitate, scad productivitatea atât pentru administraţie cât şi pentru cetăţean. În plus, complexitatea circuitului administrativ, încurajează corupţia cotidiană, de care se loveşte fiecare cetăţean.

Departe de a reprezenta o fatalitate, birocraţia şi complicaţiile la care aceasta dă naştere, sunt deficienţe care pot fi remediate, dacă modalitatea de abordare a acţiunilor administrative se va schimba. Acest lucru se va traduce în noi metode de lucru, simplificând astfel procedurile administrative.

În fiecare an, birocraţia creşte în medie cu 5% în ciuda faptului că nu apare nimic nou de făcut (rezultatul unui studiu efectuat de C. Northcote Parkinson (1957) pentru a pune în evidenţă unele practici păgubitoare în funcţionarea organizaţiilor birocratice, în special administrative, aflate în expansiune. În consecinţă, nu există (sau există într-o foarte mică măsură) o relaţie de proporţionalitate între activitatea (cantitatea de muncă) ce trebuie realizată într-o organizaţie şi mărimea personalului (administrativ) angajat să o îndeplinească . Creşterea, diminuarea sau chiar dispariţia unui volum de muncă administrativă nu afectează în mod direct şi semnificativ numărul personalului birocratic, ci intervin alţi doi factori care caracterizează tendinţa de expansiune birocratică:

a. multiplicarea subordonaţilor (orice funcţionar va acţiona pentru a creşte numărul persoanelor subordonate şi nu a celor concurente);

b. multiplicarea activităţilor (generarea artificială de sarcini inutile, distribuite ierarhic, pentru a ţine ocupate cât mai multe persoane şi a pune în evidenţă funcţia de control a superiorilor în ierarhie).

În consecinţă, ierarhizarea birocratică şi promovarea în ierarhie se asociază cu creşterea de personal administrativ urmând regulile expansiunii birocratice, fără a avea vreo legătură cu cantitatea muncii sau a activităţilor ce trebuie finalizate. Urmând această logică, creşterea procentuală de personal într-un departament de administraţie publică poate fi calculată aplicând formula:

unde: x este numărul de personal nou solicitat anual; k este numărul de personal ce aşteaptă promovarea prin angajarea de noi subordonaţi; p reprezintă diferenţa dintre vârsta angajării şi cea a pensionării; m este numărul de ore/persoană necesare pentru a rezolva problemele administrative din departament; n este numărul de unităţi efectiv administrate; y reprezintă personalul iniţial total. Aplicând această formulă în contexte şi perioade diferite, Parkinson a constatat că personalul birocratic creşte anual cu o proporţie cuprinsă între 5,17% şi 6,56%, indiferent de orice variaţie a cantităţii de muncă ce trebuie realizată.

Teorii despre birocraţie

Marele "Dicţionar Enciclopedic Larousse" a găsit pentru birocraţie trei definiţii scurte:

putere sau influenţă a administratiei asupra conducerii afacerilor;

ansamblu de funcţionari;

putere a membrilor aparatului de stat sau a aparatului administrativ.

Spre deosebire de aceasta, "dicţionarul de Sociologie" coordonat de Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu oferă o definiţie mult mai complexă, văzând în birocraţie un "mod de organizare destinat administrării pe scară largă a unor resurse prin intermediul unui corp de persoane specializate, de regulă plasate într-o structură ierarhică şi dispunând de atribuţii, responsabilităţi şi proceduri strict definite".

Norman Goodman vede în birocraţie o "structură administrativă formală, răspunzătoare de planificarea, supravegherea şi coordonarea muncii diferitelor segmente ale unei organizaţii".

În viziunea lui Jan Szczepanski, birocraţia este "un anumit tip de organizare în accepţiunea că reprezintă o modalitate de conducere a oamenilor şi că serveşte atingerii scopurilor anumitor grupuri sociale".