Birocrația

Birocraţia reprezintă un fenomen aproape permanent al istoriei societăţilor moderne. Termenul de birocraţie are, însă, un înţeles echivoc. Astfel, în sens strict etimologic, birocraţia se referă la puterea exercitată din birouri.Fărăîndoială,colocvial, oamenii vorbesc despre birocraţie când se referă la rutina birourilor publice care presupun mereu şicanare faţă de cetăţeni. Această folosire vulgară a termenului are o conotaţie depreciativă şi ostilă la adresa administraţiei şi presupune de multe

ori neîncredere faţă de această lume închisă, ciudată şi necunoscută particularului. Atunci când ne referim la birocraţia de stat vorbim despre puterea statului şi de modul specific de exercitare a acesteia. În acest caz, birocraţia este identificată cu totalitatea funcţionarilor publici. Atunci când se încearcă, însă, utilizarea termenului în mod ştiinţific/teoretic se face referire la un mod specific de organizare sau la grupul

uman care exercită puterea administrativă.În faţă acestui echivoc este necesară precizarea sensului în care se vorbeşte despre birocraţie, dar acest demers nu presupune doar o simplă lămurire terminologică. Dimpotrivă, pentru a găsi o definire validă a birocraţiei este necesar să parcurgem un lung drum ştiinţific, care să implice

şi o înţelegere a realităţii. Iniţierea acestui demers reprezintă o sarcină importantă şi urgentă a ştiinţelor administrative întrucât nimic nu a dăunat mai mult studiilor asupra birocraţiei decât ezoterismul metodologic şi filozofic în care a fost învăluit acest termen. Pentru a ajunge la sensul acestui concept şi la implicaţiile sale în realitatea politică şi socială, acest demers ştiinţific va trebui să ofere mai întâi un răspuns la următoarele probleme:

- Prima dintre ele este dacă există o diferenţă sau o identitate între grupul care exercită puterea politică şi grupul servitorilor publici care se subordonează ordinelor acesteia. Aceasta nu înseamnă că persoanele ar fi aceleaşi, ci se încearcă să se verifice dacă există un grup dominant care se impune asupra unui grup supus din punct de vedere profesional sau dacă ambele grupuri exercită puterea statului, fiind vorba despre acelaşi colectiv între membrii căruia există deosebiri nuanţate.

- O altă problemă se referă la relaţiile birocraţiei cu societatea. Evident birocraţia nu lucrează în gol, ci puterea ei se proiectează în mediile sociale. Fundamentul acestei puteri este în mod cert puterea statului, dar ceea ce ne interesează este modul specific prin care se realizează această proiecţie. Aceasta înseamnă verificarea modului în care se exercită puterea statului având în vedere că, pe lângă participarea lor la deciziile politice, servitorii statului execută aceste decizii politice şi, totodată, adoptă şi decizii administrative.

- O altă problemă, în principal de ordin ştiinţific, este aceea a sensului termenului de birocraţie care ar trebui să primeze pentru o mai bună înţelegere a realităţii. Fără îndoială, birocraţia se referă întotdeauna la un grup de persoane care servesc statul şi care este organizat într-un mod specific. Se pune atunci problema dacă atunci

când vorbim despre birocraţie ne referim în primul rând la grupul uman sau la organizare. Bogăţia consecinţelor acestei alternative este foarte mare, dar nu trebuie niciodată să uităm că există ambele aspecte. Această problemă se poate pune şi într-un alt mod, întrebându-ne dacă oamenii, grupul de persoane sunt cei care determină organizarea sau, dimpotrivă, aceasta este cea care face ca persoanele respective să aibă un tip specific de putere.

- Pentru a ieşi din conceptualismul ştiinţelor sociale şi pentru a putea face posibilă aplicarea practică a cunoştinţelor este necesar să ştim care este tipul specific de putere despre care se vorbeşte, cine sunt şi cum sunt cei care o exercită şi care sunt caracteristicile lor proprii. Altfel ar fi imposibil să cunoaştem birocraţia unui stat şi a unei societăţi determinate şi să acţionam în consecinţă în relaţiile de putere.

Un aspect important este cel al evaluării politice. Merită să insistăm asupra acestei ultime probleme, întrucât absenţa unui răspuns clar la această chestiune a făcut ca atât cercetătorii, cât şi oamenii politici să facă evaluări nu întotdeauna corecte asupra acestei realităţi. Astfel, este destul de frecvent cazul în care tratarea practică a temei

să se facă prin legi sau prin alte modalităţi generale, reflectând profund fără diferenţieri totalitatea funcţiei publice, fără să se facă o distincţie între diferitele aspecte ale problemei.Desigur, atunci când se reglementează funcţia publică, se au în vedere condiţiile de viaţă şi de muncă a unei părţi a societăţii, ţinând cont de faptul

că, în ţările avansate, întregul corp al funcţionarilor publici reprezintă un procent apreciabil din populaţia activă. Este clar că acest grup poate fi folosit ca instrument de politică economică manevrând posturile publice pentru a regla piaţa forţei de muncă. Pe de altă parte, reglementarea funcţiei publice poate ţine seama de criteriile de moralitate şi de raţionalitatea internă care se referă la aspectele administrării personalului, care pot fi folosite drept instrument politic în faţa opiniei publice.

Dar, chiar dacă aceste motivaţii sunt mai mult decât justificate, rareori se admite faptul că, prin reglementarea funcţiei publice şi, mai ales, a nivelurilor sale superioare, se intră într-o problemă aşa de delicată precum reglementarea exercitării puterii statului şi a relaţiilor sale cu societatea. De aici rezultă şi preocuparea profundă de a se da un răspuns la această problemă sau, cel puţin, de a se face o aproximare corectă a problemelor expuse anterior. Înainte de a încerca să oferim un răspuns ştiinţific şi politic la aceste probleme trebuie să recapitulăm care sunt principalele viziuni teoretice privind birocraţia.Aceste viziuni sunt teoria marxistă şi modelul lui Max Weber, contribuţii de maxim interes care, la ora actuală, stau la baza concepţiilor dominante din lumea ştiinţifică şi a convingerilor comune, fie din motive de credinţă politică sau ştiinţifică, fie din cauza integrării lor în cultura politică

generală. Trebuie, însă, să ţinem seama că ambele viziuni politice provin din epoci distincte de a noastră, cea marxistă datând de la jumătatea secolului al XIX-lea, iar cea weberiană de la începutul secolului al XX-lea. Pe de altă parte, nici una dintre ele nu a fost elaborată de la început din perspectiva ştiinţifica a ştiinţelor